O inițiativă legislativă proaspăt înregistrată la Parlament vine să facă praf liberul acces la informații de interes public. Potrivit acestei inițiative, solicitanții de informații de interes public vor fi obligați să plătească toate costurile aferente procesării respectivelor informații, cum ar fi copierea, scanarea, anonimizarea datelor cu caracter personal, căutarea și identificarea documentelor în arhivă precum și orice alte operațiuni necesare (adică orice le mai trece lor prin cap ca să umfle nota de plată). Și, cum economia funcționează într-o piață liberă, liberă este fiecare instituție publică să fixeze tarifele pe care le poftește. De asemenea, „dacă volumul informațiilor solicitate depășește 50 de pagini, autoritatea poate refuza transmiterea acestora”. Cu alte cuvinte, dacă șeful unei instituții publice are chef, că l-ai prins într-o zi bună, îți dă informația și face un ban cinstit. Dacă, însă, e nervos, indispus, adică ai ghinionul să-l fi prins într-o zi proastă, ai dat de dracu. Pentru că, după ce cântărește el din ochi informația cu pricina, zice că precis are peste 50 de pagini și te trimite la plimbare. Dar dacă, să presupunem, șeful, oricât s-ar screme el, nu poate să invoce prevederea cu „depășește 50 de pagini”, ce se întâmplă? Ei bine, atunci, legiuitorul, pervers cum îl știm, vine cu o altă prevedere ticăloasă: „Autoritatea sau instituția publică are dreptul să refuze motivat comunicarea informațiilor solicitate în condițiile în care aceste informații sunt solicitate cu rea-credință”. Șah și mat. S-a dus dracului accesul liber și neîngrădit la orice informații de interes public. Ce-ți rămâne de făcut? Să-i dai în judecată. Procesul, o altă poveste de groază, poate dura de la minim doi la oricâți ani și, în final, poți să câștigi, cum la fel de bine poți să și pierzi. Depinde de instanța la care nimerești, căci, după cum se știe, în România nu e neobișnuit ca în spețe identice cineva să aibă câștig de cauză în București și altcineva să piardă procesul în Cluj. Depinde de cum interpretează „onorata” instanță legea. Dar să zicem că se aliniază astrele bine și câștigi. Ce să mai faci cu informația aia după atâta timp? Nimic.
Inițiativa legislativă a fost propusă de o mică grupare organizată din PSD, constituită în jurul deputatei PSD de Dolj Eliza Mădălina Peța Ștefănescu, iar PNL nu are nimic împotrivă. Dar dacă țara o cere…
P.S. Unul dintre motivele idioate pentru care „prințeasa” de la Dolj a comis prostia asta de proiect de modificare a legii este că informațiile publice solicitate de diverși sunt „pentru a șantaja…”. Mă întreb, oare cum își imaginează dumneaei că se poate face șantaj cu o informație publică?!