In vizor

Despre „Declarația de la București”

de Cornel Nistorescu  

„N-am promovat în nici un fel lansarea ”Declarației de la București”. Chiar nu ne-am gîndit la așa ceva, nu am avut nici timp și, în plus, n-am vrut să provocăm o stare alertă în zona Serviciilor secrete.

Știm destul de bine (se și vede!) că în aceste zile mai toate forțele Noii Securități lucrează la greu pentru președintele Klaus Iohannis și pentru partenerii strategici. Presupun că mulți dintre ofițerii mai cu minte din Serviciile românești s-au întrebat și încearcă să se lămurească privitor la acest demers public. Le garantez că el nu ascunde nimic. Este doar încercarea cîtorva dintre noi, formulată explicit, de a spune că lucrurile merg prost, primitiv, neeuropean în substanță și mincinos și coafat european în „ambalaj” și declarații publice, notează Cornel Nistorescu în editorialul publicat de Cotidianul.ro

Declarația de la Bucureșticitește declarația la finalul articolului

Nu am putut omite referiri importante la rolul Serviciilor privind starea proastă în care se află țara și societatea. Aș zice că au o contribuție importantă, de la politică și pînă la economie și la starea de mediocritate din mass-media. Poate că aceste referiri îi vor determina pe cei cu un IQ mai ridicat și cu devotament față de țară să cumpănească îndelung.

Așa am înțeles cei cîțiva oameni care am lucrat la redactarea textului să spunem ce ne preocupă și să răspundem la o întrebare simplă:

-Noi nu facem nimic? Sunt prea multe semne că lucrurile o iau razna, că președintele își înțelege prost rolul de mediator în societate. Chiar și elemente mai simple ale funcției sale.

Nu intenționăm să punem la cale înființarea unui partid politic, în ciuda faptului că unii cunoscuți se grăbesc să ne ceară acest lucru. Nici măcar înfințarea unei Mișcări. Suntem oameni de condei și ne-am gîndit să le spunem celor care ne citesc ce înțelegem noi din starea generală a societății românești. Nu am menționat nimic despre justiție pentru că nu avem calificări specializate și nici legături cu ea. Dincolo de judecățile comune, ne lipsește competența necesară.

Eu, Cornel Nistorescu, înțeleg bătălia cruntă pe care președintele Iohannis (și toată structura sa de putere cu comportament de clan) luptă pentru menținerea controlului asupra procurorilor. Fără acest instrument numit „Parchete”, El și ai săi sunt pierduți. Toată șandramaua de putere bazată pe frică, amenințare și compromitere se prăbușește. Și președintele Iohannis și cei care îl susțin, precum și forțele externe aflate îndărăt (și care își hrănesc energia și din economia României) ar fi în mare pericol.

Procurori independenți ar însemna redeschidrea tuturor dosarelor Iohannis (case plus succesiunea Grupului Etnic German etc), a contractelor militare cu parteneri americani și germani și multe altele. În plus, puterea politică a lui Klaus Iohannis s-ar reduce drastic. Fără controlul procurorilor, dosarele adversarilor și incomozilor și spectacolul arestărilor ar dispărea instantaneu. Fiind vorba despre un domeniu special și cu trimiteri profesionale complexe, am evitat domeniul Justiției. Capacitatea de reacție a domeniului și faptul că are în frunte un organism constituit pe baze profesionale ar putea contribui la apărarea normalității și la stoparea controlului total asupra acestuia.

Cum poate fi continuat demersul nostru? Întrebarea aceasta revine cu insistență.

Noi, cei care am contribuit la redactarea textului, nu am conceput pasul următor. Dar nimeni nu-i poate împiedica pe alți ziariști să o facă. Să-și asume Declarația noastră, să o reproducă, să o promoveze sau să lanseze alte declarații similare. Alte grupuri profesionale ar putea contura și ele poziții proprii sau asemănătoare. Singurul lucru important este să încercăm să le transmitem cititorilor noștri și compatrioților, indiferent pe unde s-ar afla, că unii dintre noi suntem preocupați, chiar îngrijorați și că ne pasă. Nu includ între așteptările mele jocurile pe care la fac două-trei canale de știri, manevrate de patroni și de servicii.

Noi am trudit la apariția volumului „Trecerea la prostocrație” pentru a trage un clopot. Pentru a face dovada că noi am tot scris despre starea lucrurilor din țara noastră și că nouă ne pasă.

Acestea sunt gîndurile cu care am rămas după ce „Declarația de la București” a început să se vadă și să se audă”, notează Cornel Nistorescu în textul publicat de cotidianul.ro

Declarația de la București

Pentru că nu putem asista pasiv la politica dezastrului moral, economic și democratic spre care este împinsă țara de către actualul regim,

pentru că tăcerea în aceste vremuri înseamnă complicitate și resemnare față de degradarea continuă a democrației,

pentru că asistăm la confiscarea deciziilor care influențează țara de către o putere a incompetenților și impostorilor,

pentru că nu putem accepta să vedem cum țara, ajunsă, prin eșec electoral și manipulări grosolane, pe mâna unei prostocrații agresive, alunecă într-o fractură istorică și se depărtează de preceptele fondatoare ale civilizației europene,

pentru că în societate s-a produs o răsturnare a valorilor, astfel încât deciziile majore în stat aparțin unor oameni cu calificări precare, ajunși la putere prin abolirea criteriilor și prin acțiunea tot mai expansivă a serviciilor secrete,

pentru că schimbările de care are nevoie țara nu pot veni din senin, ci numai atunci când sunt deșteptate conștiințele cetățenești ale României,

pentru că suntem liberi, neconstrânși de înțelegeri cu vreun reprezentant al serviciilor secrete, al oligarhiei ori cleptocrației care susțin actualul regim,

Noi, subsemnații semnatari ai prezentei profesiuni de credință,

spunând să nu conteze nimeni, niciodată, pe lașitatea noastră!,

reuniți în Grupul pentru Apărarea Democrației,

afirmăm că

1.În Romania este necesară abolirea imediată a secretomaniei instalate în toate prestațiile președintelui, premierului și șefilor serviciilor secrete, inclusiv ale comisiilor care le supraveghează. Regimul Iohannis a încetat să mai comunice informații către presă și populație, luând decizii în treburile publice cu mentalitate de proprietar privat și angajând țara ca pe o feudă personală în operațiuni pe care este nevoit să le suporte întregul popor.

2. Reclădirea normalității în România presupune cel puțin trei componente esențiale:

-revenirea de la “guvernul meu” la “guvernul țării”,

-revenirea la Constituție, prin reabilitareea prevederilor textuale privind „statul de drept democratic” (nu doar a „statului de drept”), tripartiția puterilor în stat și pluralismul politic;

-revenirea la dezbaterea deschisă,obligatorie, nemăsluită într-o societate democratică, inițierea prezentului grup fiind o contribuție la aceasta.

3.Vom fi în apărarea valorilor tradiționale ale țării și familiei și vom pleda pentru preluarea în modernitate a ceea ce a fost valoros în tradiție.

4.Vom fi susținătorii unor criterii clare și transparente de promovare în funcții publice, în care nivelul studiilor și competența dovedită practic să fie primordiale, obligatorii și bine definite. Prostocrația trebuie abolită. Avizul serviciilor secrete pentru ocuparea diferitelor funcții să fie subsidiar, consultativ și drastic restrâns la un număr limitat de funcții, stabilite strict prin lege.

5. În toate demersurile noastre, vom da credit și prioritate oamenilor de valoare, vom reabilita noțiunea de patriotism și vom înțelege și apăra valorile europene în sensul originar al tratatelor fondatoare la care România este parte.

6. Vom pleda prin comunicate și declarații publice, în toate situațiile în care considerăm că deciziile autorităților, comportamentul, legile și declarațiile prostocrației contravin intereselor naționale și aspirațiilor cetățenilor.

7. Vom pune în slujba interesului public, pe temeiuri de conștiință și de bună credință, sistemul de valori, principiile și criteriile de conduită care ne caracterizează întreaga activitate profesională, civică și publicistică.

8. Vom milita pentru „demilitarizarea” prin lege a societății civile, a conducerilor partidelor politice și a instituțiilor de presă – pentru ca din activitatea acestora să fie eliminată dubla comandă iar acțiunile lor să beneficieze de o identitate clară în fața cetățenilor.

9. Ne vom poziționa tranșant împotriva oricărei decizii de restrîngere a libertăților cetățenești și a drepturilor de exprimare.

Grupul pentru Apărarea Democrației este o asociere ad hoc a unor persoane publice care împărtășesc aceleași valori, au aceleași opinii despre situația actuală din țară și gândesc consonant cu privire la sensurile de evoluție a societății românești.

Semnează:

Andrei Marga 

Ion Cristoiu 

Cornel Nistorescu 

Octavian Știreanu 

prof. dr. Gheorghe Piperea 

Mircea Dinescu 

Doru Bușcu 

Patrick André de Hillerin

Ioan Buduca 

Valer Marian

Ion Spânu 

Dată la București, astăzi, 15 septembrie 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *