În seara zilei de 16 iunie, aflat pe terasa unui boem restaurant clujean, pe când îmi hrăneam poetic stomacul cu o friptură de vită, am avut inspirația de a citi ultima poezie postată de Oana Boc pe Facebook:
Singurătate
Singurătatea asta colţuroasă
îmi răneşte pereţii interiori
ai ventriculilor şi ai atriilor,
că tu acolo mă duceai să mă iubeşti,
în cămările întunecoase şi strâmte
cu pereţii pulsatorii
din inimile noastre.
Strânsoarea îmbrăţişării
coincidea ritmic cu contractura pereţilor,
încât rămâneam adesea fără respiraţie,
inundaţi de sângele nostru amestecat,
dar supravieţuiam, totuşi, ca Noe
potopului care nu ne era dezastru,
ci destinul de a o lua mereu de la capăt,
mai strâns
după fiecare sistolă.
Şi ritmul inimii pe monitoare
era la fel de colţuros
cum e acum
singurătatea mea.(Poezia pe care am citit-o ieri la USR Cluj, ȋn cadrul recitalului dedicat comemorării lui Mihai Eminescu. Va face parte din volumul urmator)
Colțuros cum sunt, am început imediat să diger această operă literară de geniu și să îi găsesc sensuri acolo unde alții poate ar găsi doar nonsensuri.
În tinerețe, idolul meu literar era Nichita Stănescu, dar, de aseară, de când mi-am aplecat privirea ochiului fundului minții asupra prețioasei poezii, idolul meu, Nichita, a fost detronat, luându-i locul Oana Boc!
Într-un efort epigonic, am scris imediat, la rândul meu, o poezie, încercând să imit mijloacele de expresie specifice marii scriitoare cu a cărei creație tocmai mă hrănisem sufletește:
Și-n gură toate
Și-n gură toată mâncarea asta colțuroasă
îmi rănește pereții interiori
ai obrajilor și-ai mațului gros,
că tu acolo mă duceai să mă hrănești,
în cămările întunecoase și strâmte
cu frigăruile pulsatorii
din restaurantele noastre.
Strânsoarea mâncării
coincidea ritmic cu contractura mațelor,
încât rămâneam adesea fără respirație,
inundați de vinul nostru amestecat,
dar supraviețuiam, totuși, ca Bachus
potolului care nu ne era dezastru,
ci destinul de a o lua mereu de la capăt,
cu un ban strâns
după fiecare salariu.
Și ritmul notei de plată pe monitoare
era la fel de colțuros
cum e acum mâncarea
și-n gura mea.
Foto: Facebook Oana Boc