Editorial

Despre Alin Tise si despre nedreptatea care i se face in scandalul imobiliar

Dupa cum bine stiti, daca ar putea, Alin Tise mi-ar infige in cap un topor, atat de antipatic ii sunt. L-am criticat des, l-am si laudat, dar omul are momente cand ii fileaza o lampa si o ia pe aratura atat cu limbajul, cat si cu atitudinea. Chiar daca nu ne suportam unul pe altul, caci sentimentul e reciproc, imi este foarte greu sa accept diferenta de masura cu care este privit demersul lui de a construi un bloc cu 12 etaje in plin centrul Clujului.

Alin Tise a fost demonizat pentru aceasta initiativa tocmai pentru ca, in conceptia mass-media, el ar profita de statutul de senator sau de fin al lui Boc. M-as opri un pic, insa, si as respira de trei ori. Indiferent de tonurile inalte pe care presa le-a folosit in ceea ce il priveste, Alin Tise este totusi cetatean al acestui oras si are la fel de multe drepturi de a face investitii imobiliare asa cum am si eu, si Cutarescu din Manastur.

In cazul de fata, probabil ca singurele lucruri care au facut ca presa sa fie suspicioasa au fost felul discret in care Tise si-a impins proiectul in “comisia mica” de urbanism si faptul ca nu si-a asumat, de la inceput, “paternitatea”. Avand in vedere, insa, ca este o persoana publica, eu ii inteleg precautiile. Chiar daca el nu intelege ca noi, jurnalistii, suntem interesati de orice fel de demers legat de numele sau familia unei persoane publice. Si chiar daca Alin Tise nu intelege ca este firesc ca noi sa gandim si sa procedam in acest fel.

Si as mai spune inca ceva: pentru cei mai multi dintre observatorii acestui scandal a fost o adevarata surpriza ca Alin Tise a beneficiat de contre serioase in “comisia mica”, venite de la unul dintre cei mai marcanti arhitecti ai Clujului, Eugen Panescu, care i-a contestat vehement lui Tise proiectul, numindu-l “monstruozitate imobiliara”. Am mai auzit, in particular, parerile a inca trei arhitecti de vaza ai Clujului, care vorbesc cu dispret despre solicitarea lui Tise. Dar niciunul dintre acesti arhitecti nu a avut nicio problema in momentul in care alte nume de vaza din industria imobiliara au primit autorizatii la fel de grandioase ca regim de inaltime ca cea pe care o solicita Tise.

Domnul Panescu n-a sarit de fund in sus cand Iosif Pop, dupa ani de zile de critici la adresa activitatii primarului Boc si a Consiliului Local, a primit, pe nepusa masa, cam tot ce i-a dorit sufletelul in plan urbanistic, fix in aceeasi zona. Marii arhitecti ai Clujului n-au facut in ultimele luni niciun fel de presiuni, nu au luat niciun fel de pozitie publica pentru absenta noului PUG sau pentru aberatiile imobiliare semnate ici si colo in Cluj-Napoca. S-au multumit doar sa profite de faptul ca l-au prins pe Tise in colt si ca au putut sa-i dea in cap cu functia de senator.

Mi se pare nedrept, chiar daca este vorba despre Tise, cel cu care am o stare de adversitate. Mi se pare nedrept ca arhitecti care au impins dosare cu proiecte dubioase in Consiliul Local sa faca acum pe virginele imobiliare, mi se pare nesimtire ca oameni care au avut contracte serioase cu banul public, inclusiv cu Primaria, sa acuze institutia ca face tratamente speciale pentru finul lui Boc. Repet: Alin Tise are dreptul sa construiasca in acea zona in aceleasi conditii cum au construit si ceilalti. Daca va fi masurat cu alta oca, va fi o nedreptate.

Sa vina domnul Panescu, domnul Bordea sau domnul Iancu pe strada pe care locuiesc eu, sa le arat ce blocuri frumoase au rasarit intre case. Sa-si aduca aminte marii arhitecti ai Clujului care au lucrat pe PUG cum pentru unii constructori sau milionari clujeni s-au facut derogari serioase de incadrari sau de mariri de CUT, acte pe care lesne le-as numi de coruptie.

In locul lui Emil Boc mi-ar fi rusine sa mai ies pe strada stiind ca sunt la al treilea mandat si ca nu am rezolvat pana acum noul PUG, lasand sa perpetueze acest status quo imobiliar, nascator de coruptie si abuzuri.

Cum nu sunt in locul lui Emil Boc, ramane doar sa constat ca marele primar al Clujului, care-l sfasia pe Ghita Funar pentru tratamentul preferential acordat lui Sabin Funar sau altor acoliti, a perpetuat la nivel si mai amplu dregatoriile urbanistice de-a lungul celor trei mandate sub flamura portocalie. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *