Rautacisme

Deşi vaccinarea nu este obligatorie, "Constituţionalistul" Boc trasează directive discriminatorii pentru studenţi: „Vrei să mergi la cursuri fizic, te vaccinezi”. Băi, Excelenţă, mai bine ţi-ai face ordine în ograda personală!

Emil Boc s-a lăudat cu procentul de vaccinaţi ai Clujului, în cadrul unei intervenții la Digi24, de parcă din el ar fi izvorât şi vaccinul, şi dorinţa clujenilor de a se vaccina.

Luat de avântul declaraţiilor (aşa cum obişnuieşte de câte ori se trezeşte cu un microfon în faţă) şi durându-l în cot de faptul că vaccinarea nu este o obligaţie, ci un drept,, „constituţionalistul” Emil Boc (că „Constituţie” predă dumnealui la „Ştiinţe Politice”) a declarat că susţine măsuri discriminatorii faţă de persoanele care nu s-au vaccinat. Acesta a insistat asupra ideii de vaccinare a studenților și importanța luării acestei măsuri pentru reînceperea în mod fizic a cursurilor.

„Reticența la vaccinare nu este mai mare la cei peste 60 de ani, ci la persoanele cu vârsta sub 30 de ani. Cred că acest mesaj (vaccinarea studenților pentru reînceperea cursurilor în mod fizic) ar trebui să intre puternic și la tinerii noștri.” a spus ferm primarul.

„Nu ar trebui să ne lăsăm mai prejos”

Întrebat dacă va discuta cu rectorii pentru a lua în considerare măsura vaccinării pentru reînceperea cursurilor în mod fizic, primarul a declarat că este și va continua să fie un susținător în acest sens, deoarece Clujul este, printre altele, un oraș universitar.

„Eu voi susține această măsură. Desigur, nu va fi singura opțiune posibilă, probabil se va lua în considerare și testul PCR/antigen sau dovada că ai avut COVID-19, dar vaccinarea va fi cea mai utilă metodă. Cu siguranță vor fi și alte alternative propuse de facultăți în cazul studenților nevaccinați, fie continuarea în regim online a cursurilor.

Dorești să mergi la festivaluri, te vaccinezi, dorești să mergi la cursuri din nou în mod fizic, te vaccinezi. Deja în afară se ia tot mai mult această decizie. Dacă universități precum Stanford sau Georgetown propun asemenea măsuri, eu consider că nu ar trebui să ne lăsăm mai prejos” – s-a trezit avântul în Emil Boc.

Şi ce-ai să vorbeşti cu rectorii tovarăşul Boc? Vaccinatul în patru ani şi jumătate? Rectorul UBB, Daniel David a declarat clar că nu pune botul la astfel de disperări discriminatorii.

CITEŞTE: Fără combinezoane pentru studenții UBB nevaccinați. David: „La UBB nu avem în plan să facem diferență între vaccinați și nevaccinați”

Singurul rector cu care te poţi lua de mânuţă este cel de la UMF, Anca Buzoianu, care deja şi-a dat măsura că o duce mintea fic cât pe tine şi a declarat că ar discrimina studenţii pe criterii de vaccinare. Vezi că ţi-a luat-o înainte.

CITEŞTE: Vaccinarea nu este obligatorie, dar Anca Buzoianu vrea să raporteze producție la hectar? Așa că studenții care refuză vaccinul NU intră în spitale! DE CE ESTE UN ABUZ?

Excelenţă, băi, Maestre, fă-ţi întâi ordine în propria ogradă!

Directoraşul tău de la Biroului învățământ, cultură, culte, sport, societate, Ionuţ Tene, promovează fake-news-uri anti-vaccinare pe site-ul păstorit de el (unde este director editorial, iar site-ul este proprietatea Fundaţiei Sarmisegetuza – care e a lui) şi pe BANII FIRMELOR CARE AU CONTRACTE CU MUNICIPALITATEA.

Roagă pe cineva să-ţi silabisească aceste două materiale:

Ionuț Țene este directorul Biroului învățământ, cultură, culte, sport, societate din Primăria Cluj-Napoca. Pe site-ul ctitorit de el și sponsorizat cu reclamă de firme cu contracte cu Primăria, se promovează fake-news antivaccinare

„Influența Kremlinului” din „funăria” lui Boc prin vocea angajatului cu vederi legionare Ionuţ Ţene, şef Birou „Învăţământ, Cultură şamd”. Kakaia Cultura?

ia măsuri să remediezi porcăria pe care o păstoreşti în propria-ţi funărie (cred că e şi mult conflict de interese pe acolo), apoi poţi să vii cu susţineri despre restricţionarea accesului la educaţie (UN DREPT CONSTITUŢIONAL, profesore!) prin condiţionarea vaccinării (care nu este o OBLIGAŢIE).

(eu şi familia mea lărgită, suntem toţi vaccinaţi – ca să nu existe idioţi utili dintre Martorii Domnului Nostru Emil Boc care să comenteze prostii)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *