Psihologul american Robert Carkhuff spunea: “Nu ne nastem decat cu potentialul de a fi umani”. Nimic nu e garantat. Trebuie sa existe iubire, altminteri nu rezistam potentialului. Cei care au fost crescuti cu dragoste devin puternici, independenti, afectuosi, idealisti – dar practici. Ei sunt cei apti sa schimbe lumea.
Cu totii vrem sa ne simtim bine, asa ca incercam sa facem ce este bine. Toate pasiunile noastre, chiar si vinile si nedumeririle, provin de aici. Lumea exterioara are sens doar ca scena a izbavirii noastre individuale si colective. Ceea ce conteaza este calatoria sufletului; restul e butaforie.
Fiecare actiune a noastra are un unic scop: sa ne aduca echilibrul interior. Daca vedem o opera de arta minunata, daca auzim o piesa muzicala frumoasa, simtim in noi reflectarea frumusetii si spiritul nostru prinde aripi. Dar aceasta frumusete se afla in noi. O pictura nu este frumoasa singura, atarnata intr-o galerie, atata timp cat noi nu suntem acolo pentru a o vedea, astfel ca frumusetea din noi sa poata reactiona la acea opera de arta. Lumea materiala, inclusiv oamenii din jurul nostru, reprezinta instrumentele cu care ne rafinam sufletul. Vrem sa simtim frumusetea pe dinauntru, asa ca o cautam in afara. Vrem sa avem pace sufleteasca, asa ca incercam sa construim o lume in care sa domneasca pacea.
Pe masura ce intelegi ca nu actionezi niciodata decat asupra ta, capeti o anumita seninatate in privinta suisurilor si coborasurilor vietii.
Aceasta seninatate nu te impiedica sa te simti uneori trist, furios sau inspaimantat, dar inseamna totodata ca aceste sentimente trec si se duc.
Ceea ce descoperi este ca valoarea provine din sensul pe care alegi sa-l dai lucrurilor. Ingadui ca lucrurile sa conteze – de exemplu copiii, slujba, ceva care te pasioneaza – si astfel traiesti mai intens.
Intemeierea unei familii este modul ideal de a invata sa iubesti. Iubindu-ne copiii, jucandu-ne cu ei, facandu-i sa rada fericiti, ne vindecam propriile rani de copii neiubiti si redescoperim fericirea. Ajutandu-ne copiii adolescenti sa-si gaseasca independenta, pasiunile si punctele tari, ne redescoperim idealismul si telurile. Si in tot acest timp partenerul ne tine in fata o oglinda, provocandu-ne sa lepadam, unul dupa altul, straturile de minciuna, pentru a fi candva noi insine, fara ascunzisuri, fara armura.
Familia iti satisface multe nevoi de baza. Cu totii avem nevoie de atingeri spirituale si fizice zilnice, insemnand familiaritate si apropiere. Avem nevoie permanent de interactiune ca sa ne condimentam viata, pe masura ce o traim, cu oameni care ne cunosc si pentru care cuvintele noastre au relevanta. Traim din energia si eliberarea aduse de sexul de buna calitate, care presupune ca partenerii sa aiba incredere unul in celalalt si sa “exerseze” mult timp impreuna. Avem nevoie de siguranta si libertatea pe care ni le aduc relatiile stabile. Avem nevoie de provocarea angajamentelor pe termen lung, de o poveste durabila, profunda, dificila pe alocuri, dar care sa merite cu prisosinta orice efort.
Tot timpul, noi cream sens, cream viata, cream (facem!) dragoste. Si pe masura ce facem toate acestea, creste in noi sentimentul certitudinii, un sentiment al propriei impliniri, al participarii la o calatorie eroica, odata cu intreaga omenire.