Deputatul USR Emanuel Ungureanu face un apel umanitar pe pagina sa de socializare. Este vorba de a face în aşa fel încât copiii noştri să fie trataţi în ţară, nu pe meleaguri străine. Dacă tot facem un efort, să-l facem ţintit, să nu ne mai lăsăm banii pe mâna unor inconştienţi puşi politic să ne administreze sănătatea copiilor.
“Cosmin a început să crească în înălțime de 2 luni și jumătate după ce a început terapia hormonală la Spitalul Gregorio Maranon din Madrid.
Aici, i-am găsit loc acum 1 an și o lună cu sprijinul unui om extraordinar, Ioana Johanna, mama lui Răzvan Suciu.
Fotografia arată clar efectul acestei terapii începute într-un sistem de nefrologie pediatrică care salvează viețile unor copii grav bolnavi.
Când mi-am luat rămas de el și de la mama lui, pe aeroportul din Cluj-Napoca, acum 1 an și 1 lună Cosmin era într-o stare foarte gravă.
Rinichii nativi, nefuncționali, erau plini de puroi, după fiecare dializă avea nevoie de ore bune să-și revină din cauza hipertensiunii.
Cosmin lua un pumn de medicamente pentru inimă și crizele convulsive erau puternice și periculos de frecvente.
Acum, după 1 an, reîntâlnirea cu Cosmin a coincis cu terminarea programului lui de dializă.
La Cluj, Cosmin, după cele 4 ore de dializă era complet epuizat, la Madrid când m-a văzut a început să fugă să-și anunțe mama că am venit…
Priviți imaginile.
După câteva luni de terapie hormonală, Cosmin are nevoie de un trening nou, cel pe care i l-am cumpărat anul trecut a rămas mic, inima lui este mult mai stabilă, mai ia un singur medicament pentru inimă, în doză infimă. Rinichii infectați au fost scoși și Cosmin este pregătit pentru transplant.
Nu am cuvinte să vă mulțumesc celor care au donat sume mai mici sau mai mari în contul Asociației pentru Solidaritate și Empatie Delia Grădinaru RO45BTRL01301205F94787XX pentru cele 13 luni petrecute de această familie în Spania.
Am plecat cu durere de lângă ei, mi-au rămas în minte lacrimile mamei și suferința de nereprodus că nu-și poate ajuta copilul în țară.
Le este foarte greu singuri.
Cosmin Flaviu Fizesan este prioritar pe lista de așteptare pentru transplant renal în Madrid, cu toate că nu îl cheamă Arșinel.
Sunt determinat să lupt în continuare să o conving pe ministra Sănătății să înființeze un departament de nefrologie pediatrică în cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca.
Avem un medic în Cluj-Napoca, Andreea Rachisan,a fost școlită în Franța să îngrijească cu competență, pe baza unor protocoale stricte acești copii care suferă de insuficiență renală cronică.
Trebuie să-i găsim un loc unde să îngrijească bine acești copii!
Dacă Spania poate, noi de ce nu putem?
Până vom găsi soluții în țară, cel mai bine îi este lui Cosmin în Spania, vă cer în continuare ajutorul pentru el și pentru ceilalți copii care s-au refugiat printre străinii care se comportă cu ai noștri ca niște frați.
Donați în contul Asociației pentru Solidaritate și Empatie Delia Grădinaru RO45BTRL01301205F94787XX, la Banca Transilvania.
Fiecare leu este destinat să-i sprijine pe acești copii minunați, 108 la număr…
Vă mulțumesc din suflet!”