Uncategorized

Demolarea Ursus costa 8 milioane de lei. Valoarea terenului este de 8 milioane de euro

Fabrica de Bere Ursus din Cluj s-a inchis in 2010 din cauza pierderilor pe care le inregistra compania. Cateva luni mai tarziu, pe un spatiu restrans de pe platforma fabricii s-a amenajat o mini linie de productie si o berarie. Cea mai mare parte a terenului insa, aproximativ un hectar, a ramas neutilizata, motiv pentru care in urma cu doua saptamani a si inceput demolarea cladirilor din incinta.

Autorizatia eliberata in 21 februarie arata ca lucrarile de desfiintare ale constructiilor se ridica la peste 8 milioane de lei.

“Durata de executie a lucrarilor este de 24 de luni, de la data inceperii efective a lucrarilor. Termenul de valabilitate al autorizatiei este de 12 luni”, se arata in autorizatia eliberata pentru demolarea a 16 corpuri de cladire.

Asta inseamna ca beneficiarul este obligat ca in termen de 12 luni sa inceapa lucrarile de demolare, lucrari care pot dura pana la doi ani. Ursus a contractat o firma privata din Cluj pe post de demolator care, pentru 8.722.115 de lei, adica aproximativ 2 milioane de euro, va elibera terenul de pe Calea Manastur numarul 2-6.

In 2008, demolarea stadionului Ion Moina a costat  652.999 de lei, adica aproape 150.000 de euro si a fost efectuata de compania SC Ariserv Truck din Cluj-Napoca.

Cat ar putea castiga Ursus din vanzarea terenului?

Dupa demolare, firma ramane cu un teren de 1,2 hectare, din care si dupa plata demolatorilor va ramane cu un profit de minim 6 milioane de euro.

“Zona e una semicentrala, e o pozitie foarte buna. Pretul pe metro patrat nu cred ca ar ajunge la 1.000 de euro, dar se va vinde undeva intre 5 si 700 de euro. Acolo s-ar putea dezvolta un proiect imobiliar dragut, pozitia este exceptionala. Se pot construi blocuri cu patru etaje, se poate face si o trecere de la case la blocuri cochete tip vila. Depinde ce vremuri mai vin, dar eu as spune ca metrul patrat intr-o locuinta de acolo se va vinde cu peste 1.000 de euro, poate chiar 1.200”, a spus Sanda Moldovan, presedintele Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare.

La un simplu calcul, avand in vedere suprafata aproximativa de 12.000 de metri patrati si pretul mediu de 700 de euro rezulta ca vanzarea terenului fostei fabrici de bere va aduce in buzunarul proprietarilor peste 8,4 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *