Acest material este o opinie nu o analiză de strategie globală.
Noi n-am absolvit “Școala ajutătoare de geostrategie” să vă putem spune, ca domn’ ministru de la Apărare, că (citez): ”Trebuie sa revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia, nu împotriva Rusiei”. Şi nici să previzionăm că “România și NATO nu vor intra într-un război de tip militar”, aşa ca domnul Vasile Dîncu.
Ce-i drept, ştim că lui Ion Iliescu i s-a promis una alta în 1989, aşa că până nu moare, nu o să vedem șenilă de tanc rus pe-aici. Prin urmare, “Imperialist american, cădea-ți-ar bomba în Ocean!”
Da, Benjamin Franklin afirma: “Democraţia înseamnă doi lupi şi un miel care votează meniul pe care îl vor servi la masă. Libertatea este un miel bine înarmat care contestă votul.”
Eu vă spun că, zilele acestea nu se discută despre libertate. Aşa că, parafrazând, ce spunea Franklin, zilele acestea, “Democrația” este un miel bine înarmat la cină cu lupii. Dar nici despre democrație nu va fi vorba în Ucraina.
În cursul zilei de luni, președintele american, Joe Biden, a avut o videoconferință cu mai mulți lideri europeni pe subiectul crizei din Ucraina. Discuțiile s-au axat pe manevrele militare agresive ale Federației Ruse în proximitatea flancului estic al NATO.
Polonia a fost reprezentată la videoconferința cu președintele american de către președintele Andrzej Duda.
România a fost reprezentată de NIMENI – în ciuda faptului că s-a discutat despre securitatea pe flancul estic al Alianței din care facem parte. Nici președintele Klaus Iohannis și nici un alt lider politic român nu a participat din partea țării noastre la discuții, asta deși România, ca și Polonia, sunt și aliații-cheie ai Statelor Unite pe Flancul Estic și reprezintă, zice-se, ”hub-uri de securitate în regiune”. Încep să cred, mai ales după declaraţiile pe care le dau oficialii noştri în problemă (şi comportamentul “jeomanifişist”), că România e “hub” de instabilitate.
Ar putea părea interesant faptul că la discuția cu Biden a participat și ”iuda” Uniunii Europene, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz. Dar o fi vrut și Biden să înțeleagă care mai e salariul de la GAZPROM pe care-l încasează fostul cancelar Schroeder și de ce a făcut praf Angela Merkel independența energetică a Germaniei. Dacă e rost de închis gazoductul Nord Stream 2 în cazul în care Rusia atacă Ucraina. Și cum mai stăm cu centralele nucleare și care e ”gheșeftul” Germaniei în relația de concesii cu Rusia.
Deci au cam avut ce discuta în compania selectă a lui Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, Charles Michel, președintele Consiliului European, Emmanuel Macron, președintele Franței și Mario Draghi, premierul Italiei.
N-a participat nici cancelarul Austriei. Oricum ei sunt ”neutri” și stau bine cu fundul pe petrolul și gazul României (pardon, al OMW), sunt în centrul Europei, iar Viena oricum a fost placa turnantă a spionajului în timpul Războiului Rece și austriecii mai că ar fi vrut să fie cu rușii ”eliberatori” după cel de-al doilea Măcel Mondial. Deci nu se grăbește să iasă din ”neutralitate”.
Cum nici Klaus Iohannis nu se grăbește. El în weekend și-a convocat schiurile pe pârtie, pe undeva prin munții României, în loc să convoace necesara ședință CSAT pentru a discuta urgența din flancul estic al Alianței și Uniunii Europene. Și o fi uitat să pună un bilețel, cu numărul de telefon la care poate fi găsit, în parbrizul mașinii SPP lăsate pe avarii în parcare.
Râdem și glumim, dar nu ar trebui să fie râsul nostru. În primul rând, desi pare că negocierile dintre Rusia și SUA (că Putin, șmecher, a cam șuntat Alianța Nord-Atlantică la nivel de PR de la discuții) par a fi la faza de birocrație, ”tratatul”care (chipurile) se discută e cam ”ultimatum”. Este despre cum dorește Putin să arate arena internațională. Este despre cât timp își mai poate arăta mușchii și cu cât success, sau despre cum va fi găsit acasă în ziua în care va zbura pe fereastră (pardon, de la putere).
Să ne întoarcem puțin în 15 decembrie anul trecut. Este data la care rușii i-au înmânat unui trimis special american (nu NATO) un proiect de tratat. Două zile mai târziu, într-un exercițiu straniu de transparență, documentele au fost făcute publice pe site-ul MAE al Rusiei. Erau atât de inacceptabile încât au fost respinse, atât de NATO cât și de Casa Albă. Ulterior însă, americanii anunță că vor discuta cu rușii, pornind de la documentele avansate de aceștia.
Păi?
Discutăm despre un text în care, oricât ai vrea să fii un doritor de pace, care să vrea negocieze ceva, fiecare articol, fiecare paragraf, încalcă principii de drept internațional. Nu este un text juridic, ci un program de expansiune al Rusiei lui Putin, în care acesta dictează ce vor mușchii lui, practic revenirea Alianței la situația din 1997, abandonarea țărilor est-europene în sfera de influență a spațiului ex-sovietic, ca și când ”1989” nici n-ar fi existat.
La 30 de ani de când ”Imperiul Răului” a colapsat, Putin pune din nou muzica Războiului Rece la megafon.
Dar, ce se face Putin că uită (dar nu uită), este că SUA, până la agresiuanea contra și anexarea Crimeei nu și-a desfășurat trupe suplimentare pe flancul estic. Abia după 2014, deci după agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, NATO a adoptat decizii privind consolidarea flancului estic. Care flanc a rămas până astăzi, prea puțin consolidat, în fața amenințărilor Rusiei.
Să zicem că ce se întâmplă azi este calea ”naturală” în care Rusia se dezvoltă și-și face ”reformele” pentru a avea puterea să se ducă peste alții, de peste 300 de ani, învățând din înfrângeri. Ar fi semnalul că Putin se simte cu ”arsenalul” armat și economic refăcut și capabil să-l țină de-o cafteală generală care să-i mai aducă de-o expansiune ceva, de-o sferă de influență, ceva. A scos nebunii la atac pe tabla de șah a marilor puteri ce-și pot împărți lumea, să arate că și el e Rege, un centru major de putere, nu numai SUA. De aceea a făcut și face tot posibilul să negocieze direct cu Casa Albă, ca de la egal la egal. Mai ales că stă cu ”prietena” China în coaste, care poftește la resursele naturale din Siberia, ”pohta ce și-a pohtit-o”.
Prin urmare, urmează o nouă împărțire a lumii, un nou pact Ribbentrop-Molotov (cu Germania pe post de țucălarul Rusiei)? Va fi război?
Din păcate, ca de obicei, frica va dicta viitoarele decizii. Iar în politica externă și de securitate, frica joacă un rol important, decisiv, în luarea deciziilor.
America e divizată și se vede. Se vede după cum americanii trag de timp. Parcă ar fi obligați să negocieze și o fac numai de teamă să nu fie făcuți responsabili de o agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei. ”Democrații” de la Washington nu prea vor să conducă lumea. O cam țin pe hipstereală, ”beleme”-uri, ”mitu”-uri, ”metavers”-uri, excursii spațiale. Par că nu mai vor să fie vioara întâi la ținutul armei în mână. Nu mai vor să fie jandarmii mondiali. O fi băgat frica în ei lungul șir de teroriști islamici pe care-i tot înfrâng de vreo 30 de ani. S-or fi săturat de atâta nerecunoștință și ură din partea celor cărora le-au salvat fundul de la sclavie. Habar nu am.
Dar acum se discută ”coaliții cu geometrie variabilă”: cu Marea Britanie și Germania în Europa, în fața agresiunii Rusiei – numai că Germania nu e deloc de încredere. Cu Japonia și Australia în Pacific. Apoi e problema Chinei cu Taiwanul, a Coreii de Nord cu cea de Sud, a Turciei cu Grecia – nu se mai termină conflictele latente, sau în desfășurare. Armele vorbesc, muzele fac pe ele tratate și înțelegeri. Oamenii mor – și aici e tragedia.
Tata îmi zicea că la o negociere este ca atunci când doi bărbați se strâng de ”ouă”. Care strange mai tare și care rezistă mai mult câștigă.
Nu sunt strateg și nici Adevăratul Nepot al Adevăratei Mame Omida să vă pot zice dacă va fi război sau nu (cândva, cumva, tot se va găsi un nebun nedat la timp jos de la putere și care să declanșeze unul). Vă zic ce văd: văd Crimeea, un ”ou” vizibil și care poate fi recunoscută ca aparținându-i Rusiei (plus ridicarea unor sancțiuni).
Și mai văd un ”ou” lipsă în zonă: Klaus Iohannis.
Și, gata!