In vizor

Deltamed deschide fabrica de ambulante la Aiud

Deltamed va deschide o hală de producție la Aiud. Deși mai are deja o fabrică deschisă la Gilău, Deltamed urmează să deschidă o nouă unitate de producție, în orașul Aiud, potrivit reprezentanților Primăriei Municipiului Aiud. Fabrica va reprezenta o investiție de tip greenfield, construită de la zero, în contextul în care compania își dorește să înceapă activitatea chiar în acest an, urmând să facă angajări. 

„Am primit de nenumărate ori, din partea voastră, a aiudenilor, solicitarea de a suplimenta locurile de muncă în așa fel încât locul de muncă să fie cât mai aproape de casă. Am ascultat și am făcut tot posibilul să creăm oportunități de dezvoltare strategice.

Astăzi, vă putem anunța cu bucurie lansarea unui proiect amplu desfășurat alături de Deltamed – cel mai mare producător de ambulanțe și vehicule pentru intervenție specială din Europa de Est, ce se va concretiza prin inaugurarea unei noi unități de producție în Aiud.

Astfel, planurile noastre de dezvoltare a municipiului, de sustenabilitate și responsabilizare ecologică, cât și de recreare a condițiilor optime de creștere industrială, și-au găsit un partener de încredere și un facilitator serios de oportunități pentru forța de muncă locală”, a notat primarul Municipiului Aiud, Oana Badea, în mediul online.

Context

Deltamed SRL, coordonată de Vasile Dan Gorgan, un apropiat al secretarului de stat și directorului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență Raed Arafat, a obținut de-a lungul anilor contractele derulate de structurile pentru situații de urgență.

În 2019, Ziar de Cluj publica informații în exclusivitate în privința unei licitații castigate de Deltamed SRL de la ISU, în valoare de 13 milioane de euro. 

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Deltamed a câștigat de la ISU o licitație de 13 milioane de euro. Ce coincidență!

Deltamed SRL, firma deținută de prietenul lui Arafat, începea anul 2019 în forță, cu o licitație câștigată de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Potrivit datelor publicate atunci în platforma SEAP, Deltamed SRL, compania lui Vasile Dan Gorgan, a primit un contract de 57 de milioane de lei, echivalentul a aproape 13 milioane de euro. În baza contractului, Deltamed trebuia să furnizeze echipamente de protecție pentru pompieri. 

Firma lui Vasile Gorgan, Deltamed SRL are aproape 10 ani de când obține licitații de la Statul Român.

Ziar de Cluj a arătat în mai multe rânduri cum firma Deltamed, ce aparține unui apropiat de-al lui Arafat – Vasile Gorgan – a caștigat foarte multe contracte cu Ministerul Sănătății.

Arafat, din calitatea sa de președinte al Fundației pentru SMURD și al Societății de Medicină de Urgență și Catastrofă din România (SMUCR), a avut relații comerciale cu omul de afaceri Vasile Gorgan, patronul firmei Deltamed SRL din Cluj, care a furnizat mai apoi peste 1.200 de ambulanțe Ministerului Sănătății. Acesta a facut parte din comisiile de licitație formate la nivelul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea ambulanțelor de la firma Deltamed SRL. 

Și finalul anului 2019 s-a dovedit unul bogat pentru aceeași firmă clujeană Deltamed, după ce Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a semnat un contract cadru în valoare de peste 21 de milioane de euro cu două firme, Grădinariu Import Export și Deltamed, pentru un container care asigură suportul logistic în cadrul intervențiilor. După 10 zile de la semnarea acordului cadru, IGSU a încheiat cu firma clujeană Deltamed un contract de 5,3 milioane de euro.

CITEȘTE ȘI: Contracte de zeci de milioane de euro cu IGSU, obținute de o firmă clujeană deținută de o cunoștință a lui Raed Arafat

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *