Rautacisme

Delegația U.E.F.A. a vizitat recent Cluj Arena sau poza festivă cu stadionul, postată de Alin Tișe pe pagina sa de Facebook?

În data de 17 septembrie, Alin Tișe a postat pe pagina sa de Facebook o imagine cu interiorul stadionului Cluj Arena, cu gazonul și pista de atletism în stare impecabilă. În dreptul postării sale, președintele Consiliului Județean Cluj a scris că stadionul a fost vizitat de UEFA în perspectiva găzduirii Campionatului European de Fotbal U21 2023:

O delegație a U.E.F.A. (Union of European Football Associations) a vizitat recent Cluj Arena în vederea verificării condițiilor oferite pentru desfășurarea viitorului Campionat European de Fotbal U21. Acesta va avea loc în vara anului 2023 în România și Georgia și va reuni 16 echipe participante, inclusiv formațiile reprezentative ale țărilor gazdă.

E un prim test pe care l-am trecut cu succes în perspectiva găzduirii acestui important campionat european. Atât experiența dobândită deja prin organizarea cu succes a numeroase evenimente majore cât și investițiile făcute constant își spun cuvântul. Suntem mai mult decât pregătiți pentru a găzdui la Cluj un nou regal fotbalistic. Dispunem, fără îndoială, de dotările și facilitățile necesare derulării în cele mai bune condiții a competițiilor sportive de la cel mai înalt nivel.

Prezenți la Cluj, delegații U.E.F.A. au analizat stadionul, hotelurile și bazele de antrenament care ar putea fi folosite pentru turneu. Totodată, aceștia au urmărit și alocarea spațiilor din interiorul arenei, conform ghidului U.E.F.A. La finalul vizitei, concluziile reprezentanților U.E.F.A. au fost unele extrem de favorabile”, a scris Tișe.

Fotografia de mai sus, postată de Alin Tișe pe pagina sa de Facebook, este probabil, așa cum au remarcat câțiva comentatori, „din vară”, „dinainte de Untold sau cu mult dinainte de Untold”.

„Bine că nu o pus cu vechiul Moina!”, a exclamat un facebucist.

Nu știm exact ce a vizitat delegația U.E.F.A., putem doar să ne întrebăm, dat fiind festivalul pandemic Untold care s-a desfășurat anul acesta în intervalul 9-12 septembrie, festival care a răvășit stadionul.

Ziar de Cluj a fotografiat Cluj Arena cu o zi înainte de postarea președintelui Consiliului Județean, iar gazonul și pista de atletism arătau în felul următor:

Doar dacă chinezii ar fi lucrat la schimbarea gazonului de pe Cluj Arena ar fi fost posibil ca, din data de 16 până în 17 stadionul să ajungă în starea prezentată de către Alin Tișe.

Cum ne îndoim că chinezii au lucrat, rezultă că președintele CJ a postat o imagine festivă, neconformă cu realitatea. Nu degeaba e coleg de partid cu primarul Emil Boc – maestru de imagine pe Facebook și mare influencer, la un moment dat, până când publicul său a început să se prindă de gimbușlucurile de PR politic!

Încă un argument că poza postată de Tișe a fost una festivă, de mai demult: în data de 19 septembrie, fostul deputat independent Adrian Dohotaru a încărcat pe pagina de Facebook Clujul Civic o serie de fotografii care ne arată gazonul și pista de atletism distruse:

„Dacă gazonul distrus se mai poate repara, pista de atletism, distrusă în ani de zile de UNTOLD și peticită în fiecare an, acum ar trebui schimbată de tot, ceea ce presupune cheltuieli de sute de mii de lei”, a scris fostul deputat.

Festivismul de PR, așadar, dacă este paralel cu realitatea, are picioare scurte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *