Din oras

Ce a făcut Garden Center Grup în Parcul Ștefan cel Mare într-o lună. Luni dimineața, doar un excavatorist muncea la modernizare – FOTO

Oficial, modernizarea Parcului Ștefan cel Mare din spatele Teatrului Național Cluj-Napoca a început în 19 august. Anunțul a fost făcut și de viceprimarul Dan Tarcea, la câteva zile de la demararea lucrărilor. Ce s-a făcut într-o lună? Nu mare lucru, după cum arată fotografiile făcute astăzi de Ziar de Cluj. Lucrările sunt realizate de Garden Center Grup Măgurele, județul Ilfov și trebuie finalizate în zece luni.

Luni dimineața, în jurul orei 10.00, o parte din muncitori stăteau la cafea; unii, proptiți de clădirea Teatrului, alții, jos pe băncile de lângă imobil. S-au amestecat printre actorii, ieșiți și ei la cafea, că doar cum să îți începi o zi de luni decât cu o cafea împreună cu colegii. Singurul care muncea era excavatoristul care se fâțâia de ici colo cu utilajul.

Probabil tot harnicul excavatorist a demontat și aparatele de joacă, băncile, pavajele și coșurile de gunoi.

A fost smuls din rădăcină și un copac. Dar resturile au rămas nemișcate. Potrivit proiectului, trebuie înlocuiți 9 arbori care sunt compromiși din punct de vedere fiziologic. Vor fi plantați 64 de arbori noi, care se adaugă celor deja existenți.

Să nu uităm de gardul de protecție a șantierului. Și acesta a fost montat în prima lună de lucru. Cam degeaba pentru că poate intra oricine la orice oră, gardul fiind dărâmat la intrarea în parc dinspre Teatru.

Și așa a trecut prima lună de lucru. Mai sunt nouă până la finalizarea proiectului, din care trei-patru luni de iarnă în care nu se poate munci de frig, două-trei de caniculă când iarăși e greu de muncit. Practic mai rămân vreo două luni în care muncitorii trebuie să tragă tare să termine modernizarea parcului. Dar, mai este vreme până în 19 iunie 2022.

Citește și:

Cum va arăta parcul de la Teatrul Național după modernizare. Lucrările au început. Ziar de Cluj a semnalat de nenumărate ori starea de degradare a locului – FOTO

Garden Center Grup este firma lui Ion Olteanu, are ca obiect de activitate cultivarea plantelor pentru înmulțire. El mai are și firmele Eco Distribution SRL, Eco Horticultura SRL, Eco Hortirom SRL, Ro Verde Landscaping SRL, Agrodynamic SRL.

Garden Center Grup a declarat, anul trecut, o cifră de afaceri de 11,4 milioane euro și profit net de 346 mii euro. Numărul mediu de angajați pe care îi avea compania în 2020 era de 218.

Ion Olteanu mai are în derulare un proiect important cu Primăria Cluj-Napoca: Baza Sportivă La Terenuri din cartierul Mănăștur, investiție în valoare de 5,5 milioane euro. Licitația pentru acest proiect a câștigat-o cu firma Ro Verde Landscaping. De precizat că la Baza Sportivă La Terenuri se lucrează foarte lent. 

Patronul grupului de firme Eco Horticultura – Ro-Verde Landscaping SRL – Garden Center Grup, Ion Olteanu, este cunoscut în mass-media ca fiind “părintele spațiilor verzi din București”, după ce a derulat numeroase contracte cu mai multe primării de sector, dar și cu Administrația Lacuri Parcuri Agrement București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *