PubliNews

Decorațiuni spectaculoase de sărbători la Complexul Comercial Central

Începe o nouă eră pentru simbolul Clujului

Magazinul Central, simbolul orașului Cluj-Napoca, intră într-o nouă eră și devine Complexul Comercial Central. Primii pași către noua identitate a centrului au început cu un nou logo dar și cu decorațiuni spectaculoase de sărbători. 26 de ghirlande luminoase de 20 metri lungime fiecare au fost montate pe fațada complexului comercial, formând un brad imens. Elementul spectaculos a fost montat pe cabina liftului: o stea luminoasă care urcă și coboară odată cu liftul, de jos, până în vârful bradului.

Cei care trec pragul Complexului Comercial Central sunt întâmpinați de un coridor de brazi realizați din crengi naturale, iar în lobby un brad de poveste cu înălțimea de trei metri îi așteaptă pe cumpărători cu o urnă pentru tombola de Crăciun. La această tombolă pot participa clienții care fac cumpărături de minim 100 lei în Central. Ei primesc un bilet pe care trebuie să îl completeze și îl
introducă în urnă. Participanții pot câștiga:

• Premiul 1 – 4000 lei;
• Premiul 2 – 2000 lei;
• Premiul 3 – 1000 lei, sub formă de vouchere de cumpărături in Central.

Urmăritorii Complexului Comercial Central din mediul virtual, pot să participe la concursul online desfășurat pe contul de Instagram al centrului având un premiu consistent și atractiv.
La ambele concursuri extragerile se vor face în data de 11 ianuarie 2023.

Centrul comercial amplasat pe strada Regele Ferdinand a fost deschis în anul 1977, după patru ani de lucrări și o investiție de 40 de milioane de lei. El a devenit repede cel mai mare magazin universal din Transilvania. Atracția principală era varietatea ofertelor comerciale, dar și scările rulante și eleganța spațiului. Astăzi, Complexul Comercial Central găzduiește peste 50 de magazine, atât branduri locale precum Farmec sau Jolidon cât și internaționale ca dm, Sinsay, Pepco. El face parte din identitatea și istoria Clujului și este un spațiu unic care s-a adaptat și s-a modernizat odată cu orașul.

Ne vedem la Central!