(urmeaza un text dificil de citit, care va trezi doar inimile celor ce stiu la ce ma refer. doar lor le este recomandata aceasta lectura)
si, intr-o zi, afli ca mine, cand iti trece copilaria, ca nu unul, ci ambii parinti ai tai au crescut la casa de copii. casa de copii… mereu m-a amuzat acest termen infect pentru o inchisoare ilegitima. mama si tata sunt nascuti in 1951. tata a fost aruncat pe niste scari, mama a fost luata cu duba ambulantei. sunt eu si am 11 ani. si ii intreb: si cum era mama, si cum era tata? pai, cum sa fie? cand? de Craciun, mai, mama. de Craciun primeam o felie de portocala, mare lucru, caci murise Stalin. apoi, Liviule, noi nu ne intrebam. ca nu stiam. invatam, mancam, dormeam, ne gandeam, cateodata ne gandeam mai mult. tata, il intrebam eu in 1986, ai avut jucarii? (nici eu nu aveam prea multe, dar aveam un pistol comunist cu pompa, un sah chinezesc cu bile). nu aveam. tata, si ce faceati cand erati mici? invatam, aveam activitati. mama, te-a batut cineva? nu. mama, te-ai gandit la mama ta? pauza. tata, tu ai avut mamica? pauza. liviutz, vrei sa iti citesc o poveste? tata, ai avut stilou? si eu vreau un stilou cu cerneala cu bilute. nu are tata, ca is din germania, noi nu avem, dar sa stii ca si stiloul tau e bun, sa stii ca tata nu a avut nici asta. tata, imi iei un pif? si tata pula, nu stia ce sa zica in 1986, dar, intr-o zi, in prima zi de vacanta de iarna, a venit cu un celofan plin de zapada in care era un pif cu surpriza. de unde l-a facut rost nu stiu. stiu ca l-am desfacut si inauntru era o surpriza, o minge tare care sarea tare si mirosea a germania. am citit totul. nu intelegeam nimic. pif ii zicea pisicii “t’es con, toi?” si, pentru ca nu intelegeam limba aia, asa am devenit olimpic la franceza. in fiecare zi, tata se trezea tacticos la 6, si, fiindca era deja surd la 35 de ani, dadea radioul Gloria tare sa asculte stirile. din frigiderul frigid, scotea un dreptunghi de margarina si se prefacea ca, de fapt, facea sandviciuri cu margarina si vegeta sau, mai avea rar, doua felii micronice de salam. eu stiam ca nu vrea sa puna mai mult, oricum nu imi pasa, mie imi placeau ouale. in fine, erau dimineti cand Dragos cel mic mergea la scoala, iar eu eram de dupa masa. practic, mica casa de cacat imi apartinea. ma trezeam tacticos si imi dadeam EU drumul la radio, caci la 9 incepea emisiunea “Raspundem ascultatorilor”. Ma durea in cur de scrisorile ascultatorilor. De la 9 la 10 faceam orice ca sa nu imi fac temele. Pe la 9 si 10, venea prima dedicatie: pentru doamna Cosmina din Dorohoi, lasamitoamnapomiiverzi. stiam tot. cantam, aveam microfon virtual, era perfect. din pacate, timpul meu de copil era limitat. Dumnezeu nu ma ajuta, caci emisiunea se termina prea repede, si la 10 nu mai puteam fute buha. Cu o lehamite pe care ti-o da doar cancerul testicular, luam partitura de vioara, vioara in mana, si incepeam sa imi fac studiul. groaznic. nu prea puteam insela. de ce. din cauza astrelor, invatam repede primele doua pagini, insa nu puteam metempsihotic sa ajung la final care, si el trebuia invatat. la 7 ani si un pic, ma regaseam intr-o situatie de maxima presiune. la 11 fix, trebuia sa mai copiez repede poezia pulii la romana si niste 3 calcule mici la mate. o faceam. aveam o chestie: sa termin totul la 11.59 cand, ca o girafa beata, ma asezam solemn langa radioul Gloria si asteptam: este ora 12. cotele apelor dunarii. ca un expert media ce aveam sa devin, ma gandeam la vapoarele si barjele care depind de mine. intr-unele, bine ascunse si nevamuite, era si un lot de banane mari si mustoase care IMI apartineau si pe care le aduceam de pe buda, din anuarul statistic al anului 1971, tocmai din Ecuador, netrecandu-le prin apele periculoase ale atlanticului jegos si capitalist. duceam trei zile de cacare cam 15 paleti prin pacific si, prevazator, cam 10 la suta ii aduceam pe atlantic unde, intram prin gibraltar, treceam de pirati pe care ii futeam in gura cu o flinta pe care mi-a luat-o mama de la magazinul Magura, vorbeam cu Ildi, o prietena de-a lui mama care fugise in Germania si care, daca nu imi reusea prin pacific, imi aducea la sarbatori in bagaj, cate TREI chile de banane numai ale mele. In alta fine, si, de la 12 la 12 si zece, verificam barjele: nu aveam incredere in rusi, mi-a zis tata. dar francejii erau mai altfel: si asteptam sa imi vina barjele. moldova noua? disososon sontimetri, nivo probabli duuze santimetri. oravitzea: stasioner. galatzi, deusonsencantsantimetr isaccea stasioner. pula mea, din pacate, nu puteam sa fut buha mult, la si 10 trebuia sa fiu la scoala ca se suna si aveam citire, si fortele ruse ma futeau la tulcea, unde la catrvenduz santimetr pula mea mi se bloca transportul eram atat de suparat munceam un an de zile sa imi aduc un cacat de 3 tone de banane sa ce? sa le dau in bistrita la 4 lei pe chil si o tona la familia mea si de banii aia sa imi iau un artex alb, 15 pachete cu abtibilde cu maradona si o minge de bascheti shpaldimg de la sportul care statea de un si nu o lua nimeni ca costa 390 de lei si mirosea a vaca. de aia, zic.
