In cateva zile, pe care cei cu adevarat interesati de soarta Clujului le vor petrece in stresul asteptarii, se va stabili ce oras va fi Capitala Europeana a Culturii pentru 2021.
Va fi o decizie la limita. Ca si clujean, eu mi-as dori enorm sa castigam dintr-un alt motiv decat cele pe care sustinatorii orasului nostru le scot in fata: da, Clujul e dezvoltat, mai dezvoltat ca si orasele concurente, dar eu as vrea sa castigam pentru ca banii ce ar veni din acest proiect sunt indestul de multi incat sa ajute Clujul sa se desprinda total de imaginea comunista pe care o mai are in unele parti ale culturii locale si sa zboare spre orasele mari europene, in constelatia selecta a celor care dau trendul Europei.
De vom castiga sau vom pierde, noi tot vom fi castigat.
Dar vreau sa zic o chestie, inainte de a sti verdictul. Daca vom castiga, nu vreau sa vad picior de Boc sau de Tise ca isi asuma laurii victoriei. Nu vreau sa vad Aurelii Criste si consilieri locali ca se impauneaza cu munca altora. Daca vom castiga, TOATE aplauzele trebuie sa fie pentru singurul nebun care si-a asumat pana la capat acest proiect: Florin Morosanu.
O sa scriu in orice editorial in care il pomenesc ca Florin Morosanu e finul meu, dar ca l-am abtiguit in ziar ori de cate ori mi s-a parut ca o ia razna in acest proiect. Desi sunt nasul lui, desi am o voce in acest oras, nu m-am bagat niciodata in comitetele de lucru, tocmai pentru a evita orice comentarii. N-am tiparit un fluturas, n-am furnizat vreun outdoor. Ba, daca vreti sa stiti, nici nu l-am ajutat vreodata in mod esential, ci am avut o singura discutie cand am aflat (nu de la el) ca a luat credit de nevoi personale ca sa poata trai el si familia lui, fiindca finantarile asociatiei care a manageriat proiectul erau ridicole. I-am spus atunci ca e un prost sa se sacrifice si sa isi sacrifice familia pentru o administratie care isi bate joc de el.
Dar el a continuat. Iar in ochii mei a crescut si mai mult. Fiindca si eu am in mine sange de Don Quijote, chit ca marile gulere albe din orasul asta rad de mine, rad de cei ca noi. Iar prin asta a dovedit ca e Barbat.
Cand a inceput acest proiect extrem de complicat, al candidaturii pentru Capitala Europeana a Culturii, Morosanu era un mucos ce levitase in biroul sau de la Primarie ca sef al nu stiu carui departament de organizare de evenimente, post caldut, bani de la buget, frecat menta cat cuprinde, organizat labe triste cu Voltaj. Pumnul in gura pe care l-a luat Morosanu de la propriii lui colegi, inclusiv de la Emil Boc, care ani de zile l-au subfinantat pe el si pe asociatia sa, l-a trezit pe bietul Florin, aruncat la podeaua neputintei, intr-un soi de numaratoare de knock-out. Dar s-a ridicat.
Ani de zile s-a zbatut pentru ziua de 16 septembrie a acestui an. N-a fost cel mai bun la adus sponsori, carenta extrem de mare, dar a compensat prin ambitia de a cheltui putinii bani pe lucrurile NECESARE pentru a-si consolida dosarul. N-a avut cea mai buna comunicare cu media si cu comunitatea, dar, nu conteaza asta, caci in fazele de candidatura, procesul e extrem de tehnic. Nu s-a inconjurat de cei mai buni si zelosi oameni. A creionat conduceri cu mixuri de politicieni imagofagi si universitari prafuiti, de membri ai societatii civile cu gura mare si impotenti profesional, cu oameni din industrii ce spera la un banut din buget, daca Clujul va fi sa castige.
De aia zic cu tupeu ca, daca Clujul va castiga, niciunul din cei pomeniti mai sus nu merita mai mult ca Florin Morosanu aplauze.
In toti acesti ani, omul asta a muncit ca un bou, impingand ca un bou sandramaua proiectului spre toate usile ce i se tranteau in nas, mai plangand, mai razand, mai sperand, dar facand totul pentru viitorul Clujului.
Florin, tu stii mai bine: nu te-am laudat in toti anii astia. Nu ti-am spus o vorba buna. Nu am vrut sa te influentez cu nimic.
Astazi iti spun: sunt mandru de tine. Ma rog lui Dumnezeu sa te ajute sa intri in istoria Clujului. Si de va fi ca Clujul sa piarda, sa stii de la mine ca ai facut totul si ca ce e mai bun abia urmeaza.