Cu statuia lui Iuliu Maniu smulsă de pe soclul ei, cu bustul lui Emil Racoviță dosit într-un subsol și Școala Ardeleană văduvită de soclu, Emil Boc se dă apărătorul monstruozității monumentale din Piața Avram Iancu.
Fiind zi de presă de chitanțier, primarul Cluj-Napoca a ieșit să se laude cu ce circ se va face prin oraș, printre multiplele șantiere cu ocazia Zilei Naționale. Vom dansa cu Cargo, cu Delia, vom avea dronele expirate ale lui Metzcanciuc, artificii și defilare.
Circ, niciun fel de pâine. Nimic despre austeritate, nimic despre Centura metropolitană, de cele 2 zile care au trecut de când se tot recepționează malurile betonat-dalate ale Someșului.
Dar, dacă tot veni vorba despre Ziua Națională a României, se sumeți răchițeanul din om să ne spună cum ”câtă vreme va fi el primar” nimeni nu OSĂ se atingă de statuia lui Avram Iancu din Piața Avram Iancu. În ce context s-a ridicat Emil Boc pe vârfurile-i patriotice aflăm de la presa de chitanțier care a fost resortul intim al trecerii de la Cargo și Delia la monstruozitatea arhitectonică numită impropriu statuie: la anul vor fi 200 de ani de la nașterea Tribunului, an care va fi marcat cu beculețe și stegulețe, în lipsă de alte realizări administrative. OSĂ ne trăim fastuos trecutul, că prezentul nu are nimic altceva decât vorbe să ne ofere.
„Sunt 30 de ani de când a fost ridicată statuia lui Avram Iancu la Cluj-Napoca. Vă spun că, atâta timp cât eu voi fi primar, nimeni nu se atinge de aceast simbol național al românilor. Poți să ai comentarii, ca piatra putea fi altfel, nu mă interesează acest lucru.
În 2024, de altfel, vom avea anul național Avram Iancu, pentru că sunt 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu la 1824”.
În anul 2013, această statuie a fost declarată ”printre cele mai urâte statui din Cluj-Napoca”.
Așa trebuia să arate statuia, dar s-a intervenit cu acele neverosimile tulnicărese care țin buciumul în dinți ca pe niște ”Carpați fără filtru”.
Monument închinat lui Avram Iancu în viziunea Ghiță Funar. Monument alintat ca: „Stați liniștiți la locurile voastre, în cinci zile se reiau plățile la jocul Caritas”.
Și-i recomand Însuși Lui-ului să citească (sau să pună un sinecurist să-i citească) un editorial scris în 2001, în Evenimentul Zilei, Ediția de Transilvania, de poetul Ion Mureșan:
Chef cu statui urâte
O antologie de proză scurtă, apărută prin 1995, purta un titlu aproape genial „Chef cu femei urâte”. Grozav titlu pentru populaţia de statui tinere din Transilvania. Vorbesc despre statuile tinere, căci cele bătrâne sunt nişte doamne respectabile şi la locul lor. Punct şi de la capăt.
Istoria noastră post-decembristă a fost caracterizată în fel şi chip de persoane competente din toate domeniile: filozofi, analişti politici, sociologi, economişti, istorici, ziarişti. S-ar zice că nimic nu le-a scăpat. E drept, toţi s-au ferit de idilizare ca de dracu, aşa că prea multe lucruri frumoase despre vremea aceasta nu s-au spus.
Totuşi, nimeni nu a observat că cei 20 ani de după revoluţie sunt o perioadă în care a apărut o nouă generaţie de statui.
Personalităţi ale istoriei şi culturii, mai vechi sau mai noi, prohibite sub comunism, simboluri detronate ale unor evenimente naţionale şi-au adjudecat dreptul de a urca pe soclu.
În graba disperată de a eterniza ceea ce fusese interzis ori ceea ce abia fusese câştigat, se poate citi o undă de nesiguranţă, o stare de mahmureală ca după un chef cu băuturi proaste.
Dacă mă gândesc mai bine, cred că între calitatea artistică a statuilor şi calitatea societăţii există o foarte strânsă legătură. În vremuri rele şi urâte nu se pot face statui bune şi frumoase. Iar dacă se fac, ele nu ajung să fie puse în piaţă, pentru că oamenii mahmuri care au ajuns la putere preferă statuile urâte. Sigur, statuile urâte (ca şi femeile), le poţi convoca la orice oră, cu bani puţini şi în stabilimente improvizate.
O vreme am crezut că boala chefului cu statui urâte o are doar primarul Clujului.
Dar am primit semnale din multe oraşe şi orăşele ardeleneşti că cheful e şi acolo în toi. Să amintesc doar Deva. Să amintesc doar oraşul Sfântu-Gheorghe unde, îmi spunea un jurnalist localnic, s-a ridicat o statuie cu Sfântul Gheorghe omorând balaurul doar cu numele, căci în statuie se vede invers.
Exemple sunt cu duiumul.
Au apărut atâtea statui urâte, de parcă românii şi ungurii vor să plece din Ardeal şi să-l lase la ruşi.
Așa că, dă-i și luptă, neicușorule, pentru ”cât timp vei fi fiind tu primar”, să păstrezi intact patrimoniul de urât post-decemrist al orașului, la care ți-ai adus și tu aportul, ți-ai pus amprenta de beton și dală!