Rautacisme

De strajă presei pentru unchiu'? Deşi lucrează în alt departament, nepoata primarului află ce întreabă presa la Biroul Mass-Media

Prea mulţi s-or fi grăbit să îi trimită felicitări electronice de final și început de an care mănâncă spațiu virtual, astfel încât căsuţa poştală electronică a Mihaelei Boc, însăşi nepoata primarului, s-a umplut. Până la refuz. Poate prea ocupată cu declaraţiile la DNA, tânăra speranţă a administraţiei publice locale nu a mai verificat şi şters din mesajele primite. Și nici nu ne-ar fi deranjat, că noi n-avem treabă cu protocolul la care e ea angajată.

Dar Ziar de Cluj a trimis un e-mail către adresa destinată presei, pe care se fac solicitări de informaţii în baza Legii 544/2001. Și nu mică ne-a fost mirarea atunci când am primit un mesaj că Mihaela.Boc@primariaclujnapoca.ro nu poate primi mesajul trimis Biroului Mass-Media, deoarece are căsuţa plină.

„Delivery has failed to these recipients or groups:
Mihaela.Boc@primariaclujnapoca.ro
The recipient’s mailbox is full and can’t accept messages now. Please try resending this message later, or contact the recipient directly.”

Ori biroul Mass-Media se subordonează celui de Protocol, ori Emil Boc vrea să aibă Ochiul și Timpanul său ațintite asupra propriului birou de comunicare. Altfel, cu ce drept primeşte nepoata primarului mailurile destinate altui departament?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *