Editorial

De la Viorica Dăncilă la Donald Trump, Jack Ma și toți proștii care nu știu matematică în țara asta de laureați ai premiului Nobel

42% dintre elevii români sunt incapabili să înțeleagă un text citit la prima vedere și au dificultăți în ceea ce privește efectuarea unor operații matematice elementare . 63.78% dintre elevii de clasa a 12-a au luat note peste 5 la BAC în 2019 .73.12% dintre elevii de clasa a 8-a au luat note peste 5 la testarea națională în 2019.

România se află pe locul 62 în lume la capitolul învățământ, conform unor date oficiale. România este depăşită de ţări ca Azerbaidjan (37), Kuweit (38), India (39), Indonezia (41), Rusia (43), Rwanda (52), Kazahstan (53), Turcia (55), Georgia (59) sau Vietnam (60). De asemenea, România e la nivelul unei țări africane, Botswana, la acest capitol.

După ce ați citit aceste statistici, cred că putem spune fără falsă modestie că țara noastră e vai de capul ei la capitolul educație. Dar nu, stați așa! Viorica Dăncilă nu știe lucruri „elementare”, cum ar fi să calculeze aria unui cerc. În țara asta de matematicieni fini, de intelectuali care dorm cu cărțile lui Sigmund Freud și Baruch Spinoza sub pernă, cum să accepți că un viitor președinte nu știe geometrie? Unde erau toți intelectualii ăștia fini când Paleologu strângea 5,72% (527.098 din voturi)? 

Fiți liniștiți, dacă Viorica Dăncilă știa cum se calculează aria unui cerc, dezbaterea se transforma în ceva seminar al matematicienilor și cei din „presă” nu se lăsau până când nu disecau toate teoremele, de la Pitagora la Cauchy–Kowalevski. Poate, poate, greșește Dăncilă și râdem de ea că e proastă. Data viitoare să-l chemăm pe Virgil Ianțu și să organizăm o ediție „vrei să fii miliardar” cu candidații, țara asta își dorește aparent. 

Presa ostilă lui Donald Trump practică exact aceeași tactică, băieții deștepți de la noi au de unde învăța. Nu o dată a fost scos Trump la tablă și întrebat cât fac 17X6, cât e 50% din te miri ce cifre. Omul habar n-are de matematică, între timp își vede de treabă și conduce lumea. Jurnaliștii și haterii rămân, în bula lor, cu problemele de matematică. 

Am urât matematica din clipa în care am învățat tabla înmulțirii. O consider inutilă, o nișă care ar trebui studiată doar de cei înzestrați. La fel ca și în cazul fizicii, chimiei. Mă scuzați, așa văd eu problema în mintea mea slabă de om cu IQ foarte mic. Voi, restul, care toată viața ați folosit informații utile precum teorema lui Pitagora în toate problemele zilnice, aveți dreptate. 

Jack Ma, fondatorul Alibaba și AliExpress, a fost respins la absolut toate interviurile de angajare după ce a absolvit facultatea. Jack Ma a pierdut, inclusiv, un post de vânzător la KFC! De asemenea, a fost respins de către Harvard pentru că nu e destul de inteligent. În 2019, Jack Ma are o avere de 40 de miliarde de dolari. Cu siguranță nu știe să calculeze aria unui cerc. Haideți să rădem și de el, ce papagal incult. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *