Epuizarea psihica trebuie privita intotdeauna cu atentie, deoarece, in cazuri grave, unele persoane nu mai pot face fata dificultatilor vietii si se pot sinucide.
La inceput, un stres, important sau repetat, produce doar o oboseala marcata. Apoi treptat, cand aceasta se acumuleaza si cand rezervele de energie psihica incep sa scada, organismul plonjeaza intr-o stare de epuizare profunda care corespunde unei stari depresive.
Epuizarea psihica este o stare de slabire marcata a capacitatii de a actiona, de a reactiona si de a se adapta. Individul epuizat psihic, nu mai e capabil sa simta dorinta sau interesul fata de ceea ce in mod normal conteaza pentru el. Are dificultati de concentrare si in luarea deciziilor. Somnul ii este tulburat. Are impresia ca nu mai poate face fata vietii. Aceasta stare epuizare e traita in general ca un fel de decadere morala, greu de tolerat. Putin cate putin este distrusa capacitatea de a trai, de a gasi viata atractiva, de a-si imagina un viitor favorabil, pur si simplu pierde increderea in posibilitatile proprii. Atunci isi face loc ideea unei solutii care ar rezolva totul: sinuciderea.
Sinuciderea ar parea ca rezolva toate problemele deodata: nevoia de a aspira la o clipa de ragaz, de a fi eliberat de povara obositoare a luptei (cum sa continui sa traiesti cand te afli la capatul puterii?). Este privita de asemenea de individ ca o posibilitate de a-si linisti constiinta, pedepsindu-se fara drept de apel pentru incapacitatea de a depasi incercarea la care e supus, pentru slabiciunea de nesuportat, elemente care nu reprezinta decat manifestarea epuizarii.
Daca ideea solutiei radicale isi face aparitia la o pesoana sanatoasa din punct de vedere psihic acesta este rapid indepartata. In schimb, pe un organism epuizat de stres, care nu mai dispune de toate capacitatile de analiza a situatiei si care se controleaza din ce in ce mai putin, ea constituie o aspiratie de temut care poate fi pusa in aplicare intr-un mod foarte impulsiv.
Stresul determina tulburari a caror localizare variaza in functie de individ. Cea mai cunoscuta dintre ele e ulcerul gastric care corespunde unei afectari a mucoasei stomacului. Printre alte boli de stres figureaza afectiunile cardio- vasculare (angor, infarct de miocard, hipertensiune arteriala), digestive (tulburari de transit intestinal, colita), dermatologice (eczema, caderea parului), ginecologice (tulburari ale ovulatiei si/sau ale menstruatiei) sau ale glandelor suprarenale.
De asemenea, stresul poate determina dureri, o stare de rau (palpitatii, stari de rau fara pierderea constientei, sincope), stari de oboseala marcata, depresie sau de confuzie.
Bineinteles, vulnerabilitatea la stres variaza mult de la o persoana la alta. Unii par dotati cu o rezistenta exceptionala, dand cateodata chiar impresia ca isi extrag hrana din stres si situatii potrivnice, acestea constituind surse de energie. Altii sunt mai putin robusti: rezistenta lor la stres este limitata.
Cauzele acestei vulnerabilitati mai mari sunt numeroase. Ele pot fi de ordin genetic, unii fiind in mod normal mai anxiosi decat altii, sau sunt legate de evenimente speciale (copilarie dificila, repetarea sau acumularea de factori de stres etc.). Foarte frecvent, sensibilitatea la stres rezulta din conjugarea acestor diversi factori. La fel este adevarat faptul ca nu toti oamenii manifesta o aceeasi susceptibilitate la ideea de sinucidere: unii, cum sunt marii sportivi, pot ajunge la stari de epuizare marcata fara ca sa fie bantuiti de idei de sinucidere, chiar in momentele de mare descurajare. Altii, din motive dependente atat de evenimentele vietii lor cat si de temperamentul lor, se pot prabusi foarte rapid, cateodata cu ocazia unei stari de descurajare trecatoare.
In numeroase cazuri, sensibilitatea cea mai mare la efectele epuizante ale stresului si tendintele de suicid sunt legate de bolile psihice, cum este depresia.
Contrar ideii larg raspandite, persoana care afirma ca se sinucid trebuie luata foarte in serios de anturaj. Intr-adevar, numeroase persoane care isi ameninta apropiatii ca se sinucid trec la fapte intr-o zi sau alta.
In fata unei amenintari de sinucidere, familia si anturajul nu trebuie sa lase la indemana persoanei respective instrumente periculoase si se cuvine sa incerce sa curme izolarea in care se gaseste acesta.
Ei pot sa consulte un medic sau sa apeleze la un centru de prevenire a sinuciderii care primeste apeluri telefonice 24 de ore din 24.