„Când s-o-mpărțit norocu’, măi dorule,
Când s-o-mpărțit norocu’,
Fost-am io dus la lucru,
Fost-am io dus la lucru, măi dorule.”
De la coadă la pâine la rând la vaccin, astfel pot fi sumarizați ultimii 40 de ani ai istoriei României. Ne-am reîntors la origini. Doar că nu mai stăm la rând la lapte, ci ne-am încolonat la coadă pe internet, să luăm vaccin pe cartelă.
În comunism circula o glumă: se spunea că era suficient ca un om să se posteze în fața unui magazin, ca să se formeze o coadă în spatele lui. 30 de ani mai târziu, nimic nu s-a schimbat.
Românii se calcă în picioare la început de an, să-și plătească taxele și impozitele, chiar dacă le pot achita online. Poți scoate românul de la coadă, da’ nu poți scoate coada din român. Ne punem la rând și dacă nu trebuie, că poate pică ceva. Statul la coadă e datorie națională. Nu te poți numi român dacă n-ai stat la cel puțin o coadă într-o săptămână.
Stăm la cozi interminabile în supermarketuri, ca să putem duce acasă prada de război, ca niște veverițe pe xanax. Stăm la cozi în trafic, stăm la rând la moaște, stăm la coada vieții, că poate prindem și noi niște grame de trai mai bun. Fiecare cetățean de la o coadă se simte ca un soldat în tranșeele naționale. „Și dacă mor aici, da’ nu plec fără să plătesc curentul!”
„Și la toți le-o dat cu caru’, dorule,
Și la toți le-o dat cu caru’,
Numa’ mie cu paharu’,
Numa’ mie cu paharu’, dorule.”
La fel ca în comunism, când stăteai ca prostu’ la coadă și pâinea se termina fix în fața ta, site-ul pică exact când vrei tu să te programezi. E și mai rău ca în comunism, că atunci puteai măcar intra în alimentară să admiri rafturile goale. Acum, nici măcar nu ai acces în alimentara online. Că a picat.
Ca într-o glumă sinistră a istoriei, autoritățile au inventat listele de așteptare pe județe. Adică un fel de cozi virtuale la care ne punem cu toții și așteptăm. Așteptăm să ne vină și nouă rândul la fericire.
„Stau la rând la fericire
Dar rândul meu nu mai vine
De câte necazuri strâng
În genunchi mă rog și plâng.”
Dar suntem obișnuiți să stăm la coadă pe internet. Ne-am făcut antrenamentul de Black Friday. În acea sfântă zi, tot românul care „nu vrea să-și cumpere nimic” se trezește cu noaptea-n cap și se pune cuminte la coadă, așteptând să se deschidă porțile Raiului consumerist. Dacă ar ști Ceaușescu că am ajuns să stăm la cozi pe internet, s-ar prăpădi de râs pe insula aia unde s-a retras cu Tupac și Michael Jackson.
Și stăm, frate, la coadă la vaccinare, și stăm degeaba. Autoritățile sunt la același nivel de competență ca acum 30 de ani, în sensul că nu sunt în stare să țină deschis un gostat online. Stăm ca proștii și dăm refresh. Mai schimbăm o vorbă, ne mai întrebăm de sănătate, de familie, de serviciu, și dăm refresh ca apucații.
„Nici acela n-o fo’ plin, măi dorule,
Nici acela n-o fo’ plin,
Jumătate-o fo’ venin,
Jumătate-o fo’ venin, măi dorule.”
Aș vrea să ne focusăm puțin pe cuvântul „venin”. În contextul vaccinării, veninul fie poate fi cipul din vaccin, fie să prinzi un ser de „săraci”. Pentru că, vedeți voi, chiar dacă stă o veșnicie la rând la fericire, când ajunge și el în față, românul e tot nemulțumit. Acum un an, eram închiși în case, constipați de frică și ne întrebam când vom avea un leac. Acum avem trei, dar avem și fițe. „Nu mă vaccinez, dom’ne, cu Astra de pauperi, aștept Pfizer de bogătani! Ce, eu sunt om de Astra? Nu-mi permit și eu un Pfizer?”