In vizor

De la Cluj la Târgu Mureș pe autostradă. A fost finalizat lotul Chețani-Câmpia Turzii

Ultima bucată din autostrada care leagă Clujul de Târgu Mureș a fost inaugurată azi. Începând de săptămâna viitoare, se va putea circula și pe tronsonul Chețani-Câmpia Turzii.

„Lucrările trebuiau să se finalizeze în august 2024. Constructorul a încheiat cu opt luni mai repede. Acest tronson acoperă bucata lipsă dintre Târgu Mureș și Cluj. Este important pentru această zonă. Cel mai probabil joi seara se va da în circulație acest tronson. Lucrurile sunt pe drumul corect. Ne-am asumat ca până la sfârșitul anului viitor să dăm drumul la cel puțin 250 de kilometri de autostradă și drum expres. Un lucru perfect realizabil. Avem și un buget record pentru Transporturi pentru anul viitor”, a declarat Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Acest tronson de autostradă a fost unul cu multe provocări. În 2021, Ministrul Transporturilor de la acea vreme, Cătălin Drulă rezilia contractul cu Stratco. Licitația pentru finalizarea lucrărilor a fost câștigată de asocierea Strabag și Geiger care a reușit să finalizeze în timp record bucata de autostradă dintre Chețani și Câmpia Turzii.

Contractul a fost semnat în 26.10.2022, avea ordin de începere emis în 21.11.2022 și prevedea 3 luni de proiectare și 18 de execuție, deci finalizare în august 2024. S-a intrat în teren la sfârșit de noiembrie 2022 pe un șantier aflat la aproximativ 38% stadiu fizic în momentul rezilierii.

Odată cu finalizarea acestui tronson Târgu Mureș va fi legat de Cluj cu 113 kilometri pe Autostrada A3 între Ungheni și Nădășelu.

Exit mobile version