Se tot vorbeste in ultimele luni despre pista noua: ca e cea mai moderna din tara, ca se incearca blocarea ei, ca ne papa falimentul daca nu o terminam in octombrie, avand in vedere faptul ca la Debrecen exista un aeroport putin mai inaintat si ca Muresul sufla Clujului in ceafa.
Dar ca sa intelegi ce e acolo sau, mai bine zis, de ce e atat de importanta, trebuie sa mergi sa o vezi, sa calci pe ea.
Am facut dreapta pe langa OMV si am intrat pe santier in jur de 9, in aceasta dimineata. Le-am zis ca sunt de la Comunicare de la Consiliul Judetean si m-au lasat in pace.
Prima impresie? E impresionant. Pista veche pare o potecuta pe langa cea noua: 2100 de metri lungime cu latimea partii portante de 45 de metri si 41 de centimetri grosime.
Acostamentele de cate 7 metri jumate fiecare cu guri descurgeri completeaza anvergura pistei despre care muncitorii, mandri nevoie mare, spun ca e „arta” si ca e cea mai „moderna pista din Romania”.
Arsi de soare, dar nu tampiti, muncitorii imi zic: „Sa le ziceti la sefii aia mari de la consiliu’ judetean ca noi ne-am facut treaba si ii pacat sa opreasca cineva acuma pista. La cat am muncit…”.
Cica la ultima ploaie torentiala, pista veche avea o pelicula de apa evidenta si ca pilotii s-au plans conducerii aeroportului ca le e frica de acvaplanare, ca pista veche e tot mai busita si au facut presiuni, prin firmele la care lucreaza, intreband cand se da noua pista in functiune.
Au vazut si ei ca pe pista noua, in ciuda ploii torentiale, nu ramanea picatura de apa pe suprafata. Era umeda, dar atat: scurgerile isi facusera datoria.
La capatul pistei se fac ultimele munci mai serioase de constructie. E o treaba importanta, sistematizarea trebuie facuta cat mai bine, compactarea trebuie sa fie perfecta, sa nu dea erori.
In general, am inteles de la muncitori ca asta a fost o permanenta obsesie: sa se toarne betonul la cu cat mai putine imperfectiuni, imbinarile sa fie insesizabile. „De n-aveam masina aia smechera, ar fi fost foarte greu. Uitati-va ce fain a iesit totul, cat vezi cu ochii e la fel, rosturile is facute ca la farmacie”.
Masina in cauza e, de fapt, o uzina pe sine, o magaoaie care toarna continuu betonul, cu super sisteme de control. M-am uitat la o portiune proaspat turnata, e o experienta incredibila.
Inca de anul trecut, oamenii astia trudesc pe calduri infernale si ploi torentiale ca sa livreze. Ei bine, au livrat. Acum e randul, mi se spune, autoritatilor sa se implice: sistemele de securitate, testele de zbor, calibrarea aparaturii, toate trebuie facute in timp util, pana la 15 octombrie.
Muncitorii de pe pista vorbesc mai bine si mai realist decat functionarimea de la CJ care, am inteles eu, calca destul de rar pe santier. Poate ca nu vor sa isi murdareasca pantofiorii: „Ii clar ca asta ii cea mai moderna pista si ca cei din Targu-Mures incearca sa ne blocheze. Pai, dupa aia, toti operatorii o sa vina la Cluj. Mai avem 3 luni ca sa se termine cu bine. N-are cine sa mai puna piedica, lucrarea asta ii prea importanta sa o mai opreasca cineva”.
Ma dau cu masina pe pista noua a Clujului. Peste 4 luni, aici ar putea sa aterizeze turisti si angajati de firme straine. In 5-6 ani, de aici as putea pleca spre New York. E o senzatie ciudata sa haladuiesti in voie pe o patura gigant de beton pentru care s-au cheltuit atatia bani, pe care s-a muncit atata, de la care se spera atat de multe.
Ma dau cu masina pe viitorul Clujului.