Proiectul de modernizare a liniei de tramvai a fost in ultimii doi ani una dintre marile prioritati ale municipalitatii clujene. Se estimeaza ca si cel de-al doilea tronson, de la Gara pana pe Bulevardul Muncii, se va finaliza in vara acestui an. Municipalitatea s-a laudat in mai multe randuri ca, din valoarea totala de 164 de milioane de lei, 120 de milioane sunt din fonduri europene. Cu ce nu s-au laudat a fost faptul ca din bugetul local s-au mai alocat 800.000 de lei pentru ca in proiectul initial nu au intrat sinele din interiorul depoului de tramvai din Manastur.
Proiectul de reabilitare a liniei de tramvai din fonduri europene se opreste la intrarea in depoul de pe strada Bucium, in cartierul Manastur. Lucrarile au fost realizate doar de la poarta inspre Piata Garii, pe o lungime totala de aproape 12 kilometri.
Pentru tronsonul Manastur-Gara, finantarea a fost de 77 de milioane de lei, din care valoarea finantarii nerambursabile 55 de milioane. Cu toate acestea lucrarile nu au putut trece gardul depoului.
“Partea de la depou nu s-a inclus in proiect pentru ca nu era in domeniul public si nu este de utilitate publica”, a explicat Mirela Ogrutan, reprezentant al Biroului Mass-Media al Primariei.
Pentru reabilitarea sinelor de acolo a fost nevoie de alti bani, din cauza unui litigiu al carui obiect era terenul pe care se afla depoul.
“Bucla din depou nu a fost eligibila pentru ca era o problema de litigiu cu pamantul de acolo, iar pana cand nu era clara situatia juridica a terenului nu se putea include. Sinele au fost reabilitate anul trecut, cam la o luna dupa ce s-a dat in folosinta tronsonul, prin iulie am finalizat si noi bucla. A costat 800.000 de lei, iar banii au fost din bugetul local”, a precizat Liviu Neag, directorul RATUC.
Finalizat si nu prea
Chiar daca tronsonul Manastur-Gara s-a dat in folosinta inca din vara anului trecut, se pare ca nu este finalizat. In zona refugiului din intersectia cu strada Bucium, chiar langa sine, se formeaza frecvent gropi in asfalt. Reprezentantii Primariei spun ca lucrarile de asfaltare beneficiaza de 5 ani de garantie, timp in care sunt refacute pe cheltuiala executantului. Directorul RATUC a explicat ca in acea zona mai este nevoie de cateva finisaje.
“Acolo este inca o zona nefinalizata pentru a se putea face niste legaturi, dar nu vor fi probleme. Chiar langa sine se va turna un material special, un mastic, care se adapteaza temperaturilor si care vor preveni formarea gropilor”, a spus Neag, subliniind ca faptul ca circulatia masinilor, a autobuzelor si a troleibuzelor pe acele sine nu este responsabila pentru gropile respective.
Lucrarile la linia de tramvai sunt executate de Asocierea Swietelsky Baugesellsvhaft m.b.H., Astalrom Euroconstruct Trading 98 SRL, Transferoviar Grup SA.