In vizor

De ce poliţia nu a dat nicio amendă organizatorilor discotecii ilegale Untold. Răspuns halucinant al lui Ciprian Miron, noul şef IPJ

În cadrul primei apariţii publice a noului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, Ziar de Cluj i-a solicitat acestuia poziţia instituţiei pe care o conduce de la 31 august, cu privire la numeroasele sesizări venite de la cetăţenii deranjaţi de zgomotul produs de festivalul Untold. Ciprian  Miron a oferit un răspuns care denotă faptul că “unii e mai presus de lege”.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj nu au acordat nicio sancţiune pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice organizatorilor festivalului Untold în ciuda sutelor de sesizări ale cetăţenilor deranjaţi de zgomotul produs, timp de patru nopţi. Un eveniment 100% privat care a obligat locuitorii oraşului (cei care nu au dorit să participe la “festival”)  să accepte fără voia lor  tulburarea liniştii a scăpat fără nicio amendă din partea poliţiştilor clujeni pe motiv că municipiul Cluj-Napoca se află în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Cel puţin aceasta este, fără a dori să intre in polemici, opinia noului şef al IPJ Cluj, Ciprian Miron. 

“Eu din câte ştiu, poliţia nu a aplicat amenzi organizatorilor Untold pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice tocmai datorită faptului că primăria a avizat festivalul respectiv. Cred că jandarmii au aplicat din cate ştiu eu astfel de sancţiuni, nu stiu cuantumul lor, nu ştiu câte au fost. Cred că e important pentru noi toţi până la urmă, din punctul nostru de vedere şi al poliţiei că nu am avut absolut niciun fel de incidente. A fost un festival destul de dificil dar în parteneriat cu celelalte instituţii ale statului, cu jandarmii cu cei de la ISU, cu Poliţia Locală cred că ne-am descurcat foarte bine. După ora 23 e drept, nu mai avem voie să tulburam liniştea publică dar ştiţi, municipiul Cluj-Napoca e în competiţie pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Eu cred că toate manifestaţiile acestea publice care se organizează în Cluj după cum le ştiţi cu toţii, în fiecare weekend avem astfel de evenimente, o să îşi aducă aportul în acordarea acestui titlu. Nu doresc să intru în polemici vis a vis de un beneficiu al  primăriei si cetăţeni. Cu siguranţă dacă au fost apeluri telefonice aceste sesizări au fost soluţionate prin avertismente, prin amenzi acordate, nu ştiu să vă spun cuantumul şi numărul lor”, a afirmat Ciprian Miron şeful IPJ Cluj.

Situaţiile în care tulburarea liniştii este sancţionată potrivit Legii 61/1991 şi amenzile aferente:

Tulburarea (fără drept) a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă este sancţionată cu amendă de la 200 la 1000 de lei.  

Tulburarea liniştii locatarilor între orele 22:00-8:00 şi 13:00-14:00 – de către orice persoană – prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora este sancţionată cu amendă de la 500 la 1500 de lei.

Organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban, este sancţionată tot cu amendă de la 500 la 1500 de lei.

Dacă o persoană organizează, după ora 23.00 un chef acasă, iar vecinul deranjat de zgomot cheamă poliţia, persoana reclamată riscă o amendă de minim 500 de lei. În cazul Untold, un eveniment 100% privat, pentru sutele de reclamaţii venite de la cetăţeni, harnicii poliţişti au considerat că e prea mult de scris la procesele verbale şi au preferat să treacă cu vederea deranjul public.  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version