După ce, de 12 ani, Emil Boc le promite clujenilor un centru cultural cu un sediu pentru Filarmonică și cu un parking atașat, într-o locație din zona centrală, acum, în aceeași locație, primarul a inaugurat o parcare provizorie. A asfaltat terenul, a marcat locuri de parcare, a postat pe Facebook marea realizare, iar cetățenii urbei, impresionați de fapta-i măreață, au început să-i ridice osanale! Un exemplu grăitor, care ne arată de ce nu se va face niciodată Clujul bine: pentru că e bine și așa!
Clujenii (nu toți, dar mulți) se comportă, în fața propagandei primarului, precum un flămând care, după ce ani de zile a fost subnutrit, după ce a fost nevoit să supraviețuiască doar cu promisiuni și cu resturi de la masa boierilor, acum pupă mâna și linge degetele celui care, din când în când, le mai aruncă câte-o bucățică de carne.
După ce, de ani de zile, înjură că nu au locuri de parcare, după ce ore în șir stau la cozi infernale în traficul sufocant, dacă primarul le aruncă în nas 200 de locuri de parcare în plus, acolo unde trebuia să fie un mare parking și un centru cultural (care să găzduiască și oropsita Filarmonică), clujenii se extaziază în fața micii realizări a unui om care a avut un imens interval de timp la dispoziție pentru a își transforma în realitate promisiunile mărețe, pentru a transforma Clujul într-un oraș de 5 stele, așa cum ar merita – și ar putea – să fie.
Clujul nu se va face niciodată bine pentru că locuitorii săi se mulțumesc cu puțin. Pentru că, în loc să-și critice conducătorii, clujenii îi admonestează furibund doar pe cei care refuză să laude infimele realizări ale edilului, pe cei care îndrăznesc să vadă goliciunea din spatele propagandei deșănțate.
Clujenii sunt mulțumiți că privații le oferă pâine, iar municipalitatea circ. După ce hipsterul clujean vine de la multinațională, se îmbată cu apa rece a câte unui festival organizat din bani publici, e mulțumit că, deși nu are parkinguri, s-au mai făcut 200 de locuri de parcare – la zeci de mii de mașini care nu au unde parca – și râgâie plin de satisfacție că: „E fain la Cluj!”
Clujenii își iubesc orașul necondiționat și, deși loialitatea lor în iubire e lăudabilă, la modul teoretic, în practică se dovedește nefastă. Pentru că cei care conduc acest oraș profită mereu tocmai de această lipsă de discernământ în dragoste, de iubirea necondiționată căreia orice gest minuscul îi trezește sentimentul de mândrie și îi aprinde stările extatice.
Problema, atunci când iubești necondiționat, este că ceilalți își pot ușor bate joc de tine. Când luciditatea și spiritul critic sunt eclipsate de sentimentul unui patriotism local fără rezerve, orice ar face primarul e bine, iar iluziile tale de mai bine pot fi hrănite și pot supraviețui și cu doar cele câteva firimituri aruncate sub nas, în preajma alegerilor.
Problema este că nici dragostea pentru Cluj, și nici adulația pentru iubitul conducător nu ne vor salva peste câțiva ani, când în oraș să circuli cu mașina va fi cvasiimposibil, când să găsești un loc de parcare, chiar și neregulamentar, în boscheți, va fi minune cerească! Atunci când clujenii se vor trezi că nu a fost „bine și așa”, că somnul rațiunii duce mereu, în cele din urmă, la o cruntă trezire, va fi prea târziu pentru a se mai face ceva.
Toate mizeriile pe care adulatorii lui Boc refuză acum să le vadă, toate micile realizări care înlocuiesc marile proiecte ratate vor bloca în curând Clujul. Iar Clujul, nici măcar atunci, în al treisprezecelea ceas, nu se va face bine. Clujenii vor continua să își iubească orașul. Ceea ce e un lucru bun. Doar că dragostea nu va mai fi reciprocă. Clujul, sufocat de atâta iubire necondiționată, nu îi va mai iubi pe clujenii care au făcut prea puțin pentru el. Nu le va mai oferi mare lucru celor care nu au luptat pentru el, celor care i-au ignorat bolile și i-au refuzat astfel șansa și mijloacele pentru a se însănătoși.
Peste câțiva ani, Clujul, hrănit doar cu iubire, va fi prea bolnav pentru a mai putea oferi ceva în schimb. Și nu se va mai face bine niciodată. Pentru că va fi bine și așa!
