Întrebat de ce nu mai organizează conferințe de presă, primarul Emil Boc a răspuns, într-o emisiune la un post de radio local, că de fapt jurnaliștii sunt invitați la alte evenimente, dar nu merge aproape nimeni. Care sunt oare acele evenimente? Dezbaterea pe buget și pentru benzile dedicate de acum câteva săptămâni? Cele două evenimente nu au fost doar pentru presă. Altele nouă nu ne vin în minte pentru că nu au fost. Pe ocolite, Boc a invitat presa să își ia informațiile de pe Facebook. Drept dovadă, joi seara a anunțat live pe Facebook lansarea aplicației My Cluj. În plus, Biroul Mass-Media răspunde la solicitările presei după o lună, în cel mai fericit caz, deși legea prevede un termen de maxim 30 de zile pentru jurnaliști.
De mai bine de un an, Emil Boc nu mai face conferințe de presă, la telefon răspunde doar preferențial, invitațiile la emisiuni le acceptă tot așa, preferențial. Ieri, în cadrul unei emisiuni la un post de radio local, primarul a fost întrebat de ce nu mai face conferințe de presă, deși Legea 544/2011 prevede că o dată pe lună trebuie să organizeze conferințe de presă. Răspunsul a fost unul tipic de politician. Boc s-a învârtit în jurul cozii, s-a fâstâcit, a aberat pe marginea subiectului, dar nu a răspuns la întrebare.
Dacă ar fi să ne luăm după răspunsul lui Boc, jurnaliștii ar fi de vină pentru că nu merg la evenimentele pe care de fapt el le organizează pentru presă. Și a dat ca exemple dezbaterile pe buget și ședințele Comisiei de Urbanism, care sunt deschise pentru presă. Numai că acestea nu sunt conferințe de presă, nu sunt evenimente organizate special pentru presă. Dezbaterile pe buget au fost destinate în primul rând cetățenilor și abia apoi presei, iar ședințele Comisiei de Urbanism sunt pentru specialiștii din Primărie.
„Dar vedeți că am făcut dezbatere pe buget, dezbatere cu presa la benzile dedicate, toată lumea a fost întrebată să pună toate întrebările, dar…”, a răspuns Boc atunci când a fost întrebat de ce nu mai organizează conferințe de presă.
„Bine, dar conferințele de presă?”, a replicat moderatoarea emisiunii radio.
„Pe problemele importante… Și vremea s-a schimbat în momentul de față pentru că ai multe alte modalități decât acelea odată pe lună. Nu o să stau să fac o dată pe lună și să se adune subiecte”, a mai spus Boc.
„Dar există o lege…”, a bâiguit moderatoarea emisiunii.
„Dar v-am spus, am făcut aceste dezbateri pe buget, am invitat presa, nu au venit decât doi-trei jurnaliști în Mănăștur la o dezbatere extrem de importantă. Am făcut la Primărie dezbatere pe buget, au venit doi-trei jurnaliști. Și am spus: sunt întrebări? Am făcut dezbaterea pe benzi dedicate și am spus: sunt întrebări? Sunt deschise ședințele Comisiei de Urbanism în prezența presei. În rest, sunt alte mijloace de comunicare ale vremurilor prezente în care ai ocazia online să transmiți informația și să o iei ca atare. Deci, ori de câte ori există subiecte importante aceste lucruri se desfășoară și v-am dat aceste exemple”, a mai spus Emil Boc.
Probleme importante pentru oraș sunt tot timpul, jurnaliștii au întrebări mereu, dar primarul consideră că e mai normal să posteze uneori pe Facebook câte o măreață realizare a Primăriei sau să explice pe la posturile de radio „ale casei” de ce unele proiecte nu merg bine, de ce au întârzieri etc.
Joi seara de exemplu a preferat să anunțe lansarea aplicației My Cluj (concurența site-ului domnuleprimar.ro) într-o intervenție live pe Facebook în loc să organizeze o conferință de presă. Poate jurnaliștii, care sunt vocea clujenilor de altfel, ar fi avut întrebări suplimentare: cât a costat aplicația, de ce numai acum s-a făcut, vor fi luate în calcul sesizările oamenilor sau e făcută doar așa să fie etc.