Editorial

De ce merita sa mor pentru jurnalism

A murit ziaristul Stefan Ciocan din Hunedoara. A murit si de o boala ziaristica, cam profesionala, infarctul. Imi doresc si mie o boala din asta, cateodata imi doresc sa ma ia pe fast forward, fiindca vietile de ziaristi sunt pline oricum de neprevazut, de cacat, de stres, de plusuri mici si minusuri mari. Daca ar fi sa zic o chestie de ras, asa cum s-ar fi distrat si Stefan, as zice ca Stefan Ciocan a murit la datorie de glontul infarctului, arma letala potrivnica jurnalistilor. Nu pot scrie ce sa imi bag eu in ea de viata, fiindca ma blocheaza feisbuc, noul zeu ce decide ce e jurnalism si ce nu, ce e ura si ce nu, ce e ironie si ce nu, ce e libertate de exprimare si ce nu.

A murit un ziarist bun care a facut tot ce a putut ca sa tie o flacara aprinsa intr-un judet dark. A trait un ziarist care a fost intotdeauna cu gandul la adevar. Sau ce a mai ramas din el in ultimii 28 de ani.

Ba, Stefane, inchid cu inca o porcarie de ras, ca tot ai tinut dieta: grasii (ca mine) vor slabi, slabii vor muri. Iti trimit un gand plin de lacrimi, caci aia care mai stiu limba, care mai stiu presa, care mai au coaie, aia se imputineaza.

Cand iti pasa cu adevarat de meseria asta… Intelegi cu adevarat stresul, dar numai cand stai langa un ziarist zi de zi.

Ca niste sectanti ai stresului, in Biserica Jurnalistica, noi ne suntem frati si surori, de multe ori amanti si amante de o noapte, alcoolici de o seara, tovarasi de lupta o viata, pe viata, in viata. Cat ne tine viata. Cand esti jurnalist cu adevarat, nu exista nici macar erectii predictibile, daramite nopti cu somn predictibil. Noi suntem zei si satane deopotriva de-a lungul unei singure ore, pe strada ne scuipa acum cineva si in minutele urmatoare altcineva sta in genunchi in fata noastra umezindu-ne varful pantofilor cu lacrimile ultimei sperante, noi, ingeri chilugi parasiti de cei vii, cum se spune intr-un cantec.

Curajosilor! Santajistilor! Leprelor! Ultime sperante! Jegosilor! De ce mintiti? De ce nu ne ajutati? De ce manipulati? Va rugam, sunteti ultimul refugiu! Cat ati luat pentru articolul asta? Credeti-ne, ne-au omorat copila! V-a cumparat, asa-i? Ma scuzat ca e doispe noapte, dar nu stiam la cine sa mai apelez.

Cea mai puternica putere neexistenta in stat, a patra, e cea care a dus Romania inainte. Cateodata cu un sfert de adevar, cateodata fara bani in buzunar, dar EA, Presa, a fost adevarata Putere care nu a renuntat la voi si la Romania. Daca nu era presa, ultimii 28 de ani erau si mai urati.

Acum… stiti… daca as face niste interviuri ce nu vor face rating, as sta de vorba cu nevestele si sotii de ziaristi. As avea si eu cateva intrebari pentru a mea:

– e adevarat ca nu doarme 5 nopti la rand de stres?

– e adevarat ca pleaca noaptea ca un dement pana la Caras-Severin ca sa “vada el o chestie”?

– e adevarat ca in concediu sta 4 zile in camera sau pe telefon?

– e adevarat ca atunci cand apare o idee de stire sau ancheta i se anesteziaza neuronii apartenentei la familie?

– s-a intamplat vreodata sa vina scuipat acasa?

– ati primit amenintari si ironii din cauza lui?

– este cercul dumneavoastra relational larg?

– ati fost vreodata bogati cu banii adusi din profesia lui?

– l-ati prins vreodata dormind pe buda? dar cu capul pe tastatura?

– ati vazut vreodata in ochii lui vreo sclipire bolnavicioasa care sa dureze 7 zile pana cand termina de scris?

– s-a uitat cineva la dumneavoastra chiondoras fiindca sunteti aia a lui X?

Iar seara, noi ne intoarcem mereu de la munca. Plini de voi. Cateodata putim a bere sau votca, cateodata a succes, cateodata a violurile altora sau a amenintari, cateodata suntem plini de magie fiindca am salvat destine.

Pe noi, seara, mereu, da’ mereu, ne asteapta o farfurie de spanac racit deja. Asa cum m-a asteptat pe mine recent una. Era rece si suparata pe mine farfuria. Am zis bogdaproste ca a ramas cu mine. Mi-am aprins o tigara, ca un detectiv divortat care mai are doar o pereche de chiloti si scapa de vechea lui viata. Atata ca eu nu port chiloti.

Fugiti de ea, de meseria de ziarist! Nu va doriti sa faceti asta, e despre tot, un tot care e uitat maine.

Fugiti, caci va ia totul: abdomenul plat, privirea, va fura bucuria de a vedea o frunza, va ia somnul, va ia menstruatia si erectia, va ia mancarea de la gura, va ia prietenii si copiii, va ia pe voi si va duce in raiul iadului, va asmute impotriva firii normale, va ia toate amintirile, caci ea va da amintiri cu altii, va face sisifi modesti ai poverilor altora, va face sa vedeti ca albul e rosu, negrul e nord, va spune ca nu ati facut destul, va minte ca puteti, cand, de fapt, tot ce puteti e sa aratati ceva ce nimeni nu vede, va zice ca viata e un headline de rahat si moartea e un breaking news, va saruta seara umed si domol si va da febra verde, va spune ca realitatea dauneaza grav sanatatii, va indragosteste mai tare de un cersetor decat de o metafora, veti afla ca o tigara e mai tare ca un orgasm, veti puti, veti invia morti cand veti afla ca pentru ce ati luptat devine o “minciuna”. Nu mai stati in meseria asta, e pericoloso sporgersi cand nimeni nu mai crede in tine.

Sau… stati!

Fiindca e cea mai frumoasa capa de Batman pe care o putem imbraca atunci cand filmul tuturor e gata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *