Romania e tara unde, aproape la fiecare colt de strada, exista o biserica in constructie. Minunat! Te gandesti ca treci printr-o tara in care oamenii abia acum l-a descoperit pe Dumnezeu.
Sunt atat de multe incat ai fi tentat sa crezi ca traim o noua perioada de renastere spirituala si economica. Te uiti in jur si vezi ca toate confesiunile fac acelasi lucru: construiesc, construiesc, construiesc. E atata efervescenta si spor incat ai senzatia ca termenul la care trebuie predate lucrarile este sambata urmatoare, asa incat toti credinciosii care vor veni duminica la liturghie trebuie sa incapa la credinta. Si sa nu cumva sa ramana sub cerul liber si in felul acesta rugaciunea lor sa nu fie bine primita in cer!
Ma intrebam daca este nevoie de atata spatiu pentru credinciosi si incercam sa imi dau seama daca, pe distanta dintre doua biserici, sunt destui credinciosi incat sa umple spatiul sacru. Mi-am alungat gandul parca de teama unei pedepse divine, aidoma lui David care a fost certat de Dumnezeu pentru ca a numarat semintiile lui Israel. Frica mea era si mai mare cand imi aduceam aminte ca poporul a fost pedepsit pentru fapta lui David cu trei zile de ciuma, si asta nu ar fi nimic, credeti-ma, dar unde sa pui atata amar de bolnavi, ca la spitale nu stam prea bine, mai ales in comparatie cu bisericile?! Am luat seama la intamplarea Vechiului Testament, dar totusi un gand nu imi dadea pace: din ce bani se fac toate bisericile, si de unde atat de multi?
Raspunsul era, de fapt, unul simplu: DIN DONATII! Donatii pe care poporul le face in mod voluntar. Acelasi popor pe care il vedeti la televizor indignat ca nu are spitale destule, si nici scoli, si nici de unele. Acelasi popor care este un critic fatarnic, in public, al bisericii si care, prin spate, finanteaza constient constructia de lacasuri de cult.
Este normal sa se nasca un astfel de comportament social, neo-fariseism pidosni l-as denumi. E individul care, in public, se manifesta intr-un fel, bravand si negand nevoia de biserici, iar in forul interior traieste drama unei crize spirituale si morale, pe care nu stie sa o gestioneze si nu o poate defini, dar o simte ca si o suferinta. Faptul ca acum nu mai exista strada fara un lacas de cult arata, de fapt, disponibilitatea noastra de a cumpara, ca si in Evul Mediu, indulgente, incercand sa platim clerului cu bani izbavirea si nefiind dispusi sa ne infruntam, de fapt, propriii monstri in incercarea de a ne rezolva prin noi insine problemele. Vezi bisericile goale si iti dai seama ca individul reuseste inca odata sa renunte la fond si sa faca in asa fel incat sa primeze forma, iar aceasta este dovada ca trecem prin cea mai grava criza spirituala a individului din ultimii 300 de ani.
Nu mai avem incredere in noi, in propriile noastre forte si asteptam ajutorul divin sa rezolve neajunsurile noastre, iar faptul ca am ajutat la constructia unui lacas de cult, in sufletul si mintea noastra se traduce prin acelasi sentiment ce ne face sa asteptam sa primim asistenta sanitara gratuita dupa ce am platit CAS-ul la timp.
Stiu ca veti fi tentati sa imi vorbiti de preoti, ca sunt ca si doctorii, sa imi vorbiti de spaga, dar tin sa va amintesc ca unii sunt cei care iti pretind donatia, iar ceilalti sunt cei care nu, si o primesc inzecit. Este un subiect la moda sa vorbesti despre preoti corupti, dar nu am vazut niciunul sa fie scuturat de vreun individ inflamat de pe la televizor, asta demonstrand inca o data faptul ca dorinta noastra este de a discuta subiecte la moda, nu de a actiona in interesul propriu. Mai rau, datorita crizei spirituale si morale prin care trecem, se confunda in mintea noastra notiunile de: credinta, Dumnezeu, Biserica si oamenii Bisericii, o greseala ce face foarte mult rau sufletului nostru.
Credinta mea este ca intr-adevar avem nevoie de biserici, care sa fie adevarate ancore spirituale si morale ale individului, dar pe care trebuie sa le purtam in sufletul nostru, nu sa le lasam la coltul strazii, doar-doar o vedea Dumnezeu ca am fost pe acolo. Iar cand mergeti la rugaciunea colectiva numita liturghie sau adunare in oricare dintre bisericile diferitelor culte, trebuie sa va doriti sa fiti acolo, nu sa o faceti de teama ca Dumnezeu face prezenta.
Dumnezeu nu are condica de prezenta, caci credinta e eterna, nu are orar fix.