Nu sunt judecător să judec fondul acestui, să-i zicem “caz” – căci termenul l-au inventat procurorii DIICOT Cluj și l-au rostogolit prin mass media până l-au implementat bine.
Dar pot să-mi exprim nedumeriri pe care un judecător nu le va exprima niciodată din cauză că el are scuza că judecă după acte și probe depuse la dosar și cam atât. De ce ar vedea judecătorul dincolo de acestea?
Poate pentru că suntem în anul al 11-lea de judecată și dintre cei care s-au declarat “șantajați” de materialele de presă documentate și publicate de jurnaliștii de la Gazeta de Cluj și restul Gazetelor din țară (pentru care procurorii au încercat să acrediteze ideea de “trust”, adică de grup organizat, să poată cere pedepse majorate), sunt în marea lor majoritate fie la pârnaie, fie în curs de a o gusta, fie s-a dovedit că ceea ce s-a scris a cam fost adevărat.
Plus, pentru că mulți martori ai acuzării (ai procurorilor, ca să fiu mai explicit) au declarat în fața judecătorilor cum au fost ȘANTAJAȚI (acesta este cuvântul, dar avocatul statului nu are responsabilitate să răspundă pentru faptele comise, similare celor pentru care alții înfundă pușcăriile) să scrie după dictare. Șantajați cu viața personală, cu afacerile, cu familia. Acela era anul 2006, anul în care a debutat acest scandalos „caz”, an în care Justiția era plină de stegulețe roșii și se străduia să arate că vrea să se schimbe de așa manieră încât România să poată adera la Uniunea Europeană.
Numai că uităm că Justiția se face cu oameni, oameni care învață de la alți oameni – iar dacă profesorii sunt distruși de sistem, așa cum erau în anul 2006, învățăceii nu au cum să fie mai altfel. Iar eu nu am de ce să fiu amabil să cred în bunul simț și educația unor indivizi care nu pot fi responsabilizați prin măcar faptul că pot răspunde în fața Legii pe care zic că o apără, atunci când abuzează de ea. Acum vreo 4000 de ani în Codul lui Hammurabi (scris probabil în jurul anului 1760 î.Hr.), exista o prevedere cu privire la faptul că acel magistrat care își va permite să dea o judecată strâmbă, nu va mai avea dreptul să profeseze niciodată, în plu, va plăti despăgubiri de câteva zeci de ori valoare pagubei produse prin judecata nedreaptă. În România anului 2017, la 5 ani de când Judecătorii Curții Constituționale au decis, în unanimitate, că Legea răspunderii magistraților este constituțională, ne mai scărpinăm pe după ceafă dacă se aplică, au ba. Oricum, în 2006, pe magistrați îi putea durea în cot de responsabilitate.
Dar nu acesta este motivul pentru care scriu și-mi exprim îndoiala cu privire la o corectă viziune asupra acestui „caz” din partea judecătorului (judecătorilor).
Nu.
Cel mai scandalos aspect este acela în care, încă deputatul ALDE Steluța Cătăniciu, se dă parte vătămată în acest proces. Vorbim despre deputatul care are o DECIZIE DEFINITIVĂ ȘI IREVOCABILĂ (indiferent de câte căi de atac a uzitat pentru a scăpa de aceasta) din partea Justiției prin care i se cere să se care naibii din Parlament, unde ocupă ILEGAL și ABUZIV un post. Steluța Cătăniciu a fost dovedită a fi încălcat legea, dar ea consideră că nu i se aplică prevederile legii și, cu complicitatea colegilor din Parlament, eludează chiar Legea. Pe de o parte se adresează Justiției ca parte vătămată și cere dreptate, pe de altă parte nu respectă Justiția în prevederile acesteia atunci când acestea nu o coafează. Păi?
În plus, Steluța Cătăniciu, de mână cu soțiorul ei s-au dovedit capabili de a produce (fiecare) câte un denunț penal mincinos în ceea ce mă privește în acest “caz”, denunțuri trase la șapirograf și pe care, în calitate de martor, ani de zile mai târziu, am fost nevoit să le demontez bucată cu bucată.
Am aflat că împotriva mea s-au depus trei denunțuri penale ani de zile după ce “cazul” Gazeta a fost trimis în judecată și numai după ce a fost strămutat la Brăila. Este și motivul pentru care m-am oferit să fiu martor, era necesar să arăt și judecătorului (judecătorilor) de ce nici măcar un procuror nu s-a ostenit să bage în seamă minciunile debitate de familia Cătăniciu în acele denunțuri de la dosar.
Așa că în fața a două instanțe am arătat că: până prin 2008 – 2009, habar nu am avut cum arată la față numitul Cătăniciu (soțul) cu care aș fi stat de vorbă personal, la el în birou, să-l ameninț că “dacă nu cade la pace cu cei de la Gazeta” (adică dacă nu dă bani) soția sa și cu el vor fi ținta unor atacuri de presă în Gazeta; că eu, din 2005, nu mai eram angajat al lui Liviu Man, ci deținător de acțiuni la Monitorul de Cluj și că, dacă tot se vorbea de obținerea de bani prin șantaj pentru a întreține ziarul, nu văd de ce, în 2006, când se spunea că m-am întâlnit cu individul pe care nu-l văzusem în viața mea până atunci, nu aș fi amenințat trista familie cu materiale publicate în Monitorul de Cluj și să cer în numele afacerii în care eram implicat bani; că alegațiile Steluței Cătăniciu că aș fi amenințat-o prin intermediul vărului ei, Sabin Gherman, că o tăvălesc prin sos de limbă în cazul în care nu se retrage din cursa pentru câștigarea unui post politic în Partidul Democrat Liberal, în favoarea altei persoane, sunt fără fond – Cătăniciu concura la șefia femeilor democrate pe județ, cealaltă persoană, la șefia femeilor democrate pe municipiu (altfel spus, alergau pe două culoare diferite).
Pentru asta am bătut o dată drumul Cluj-Napoca – Brăila și altă dată drumul Cluj-Napoca – Galați. Fiecare deplasare m-a costat trei zile din viața personală și câteva sute de lei transport, cazare și masă. Nici nu vreau să mă întreb cât i-a costat pe cei puși să bată drumul Brăilei timp de 10 ani pe cei chemați de prin Maramureș, Satu Mare, Hunedoara, Arad, Oradea și alte capete de țară…
Deci, întreb: care este credibilitatea acestei “părți vătămate” dacă și-a permis, din varii motive personale, să inventeze minciuni cu privire la persoana mea? Minciuni pe care nici măcar procurorii, cât de chitiți erau să construiască „un caz”, nu au avut cum să le bage în seamă?
Dacă cu mine a depus atât efort în a crea minciuni, câte minciuni o fi inventat împotriva celorlalți? Atât am vrut să pot să spun în fața judecătorilor. Și am spus.
Dar, cum ziceam, nu eu voi judeca în sala de judecată.
PS: Tot mai apare câte un asistat mintal să-și dea cu părerea lui anonimă cu privire la ce am scris aici. Râdem și ștergem orice vomă care se vrea comentariu.