In vizor

De ce dă Primăria Cluj-Napoca bani pentru paranghelii culturale, în plină pandemie?

În plină pandemie, când regulile pentru organizarea festivalurilor și evenimentelor culturale sunt foarte stricte, Primăria Cluj-Napoca alocă fonduri pentru zeci de astfel de evenimente. Festivaluri de folclor, teatru, teatru de păpuși, operă ș.a. primesc fonduri din bugetul local. Alocarea banilor a fost aprobată în ședința extraordinară de Consiliu Local de luni, 3 august. Suma totală care va fi distribuită pentru aceste evenimente este de 2,8 milioane de lei. Aceasta este sesiunea a doua de alocări, după ce în iunie a fost aprobată alocarea unor sume mult mai generoase. În luna iunie, cei mai mulți bani au mers către Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF (1,4 milioane lei), Centrul Cultural Clujean (1,1 milioane lei), Federația Centrul de Interes (470.000 lei), Fabrica de Pensule (220.000 lei) și TIMAF (210.000 lei).

În sesiunea din august, printre evenimentele care au primit bani se numără următoarele:

– 200000 de lei pentru Asociația Culturală Opera 2 You, în vederea realizării proiectului ,,Opera Summer Hub 2020 @ Cluj100”

– 10000 de lei pentru Fundația Culturală Terrarmonia, Filiala Cluj, în vederea realizării proiectului ,,Restituiri muzicale tradiționale”

– 50000 de lei pentru Societatea Română Mozart, în vederea realizării proiectului ,,Festivalul Internațional Mozart, ediția a XXX-a”

– 15000 de lei pentru Asociația Ördögtérgye, în vederea realizării proiectului ,,Festivalul de Muzică și Dans Popular Maghiar, ediția a 17-a”

– 110000 de lei pentru ESUA Asociație Culturală Româno-Germană, în vederea realizării proiectului ,,Festivalul Stradal WonderPuck- Ediția a 4-a”

– 30000 de lei pentru Asociația Folclorică Someșul Napoca, în vederea realizării proiectului ,,Monitorizarea Jocului fecioresc din România; festival – concurs interjudețean”

– 80000 de lei pentru Uniunea Studențească Maghiară din Cluj, în vederea realizării proiectului ,,Zilele Studenților USMC, ediția a XXVII-a”

– 60000 de lei pentru Asociația Launloc, în vederea realizării proiectului ,,Arta în curtea școlii 2 „Back 2 School”

– 45000 de lei pentru Asociația Why Not Us, în vederea realizării proiectului ,,Live Music@Street Food Festival Cluj-Napoca 2020”

– 60000 de lei pentru Asociația Consorțiul Studenților din România, în vederea realizării proiectului ,,FISC – Festivalul Internațional de Stand-Up Comedy, ediția a 8-a”

– 100000 de lei pentru Asociația Consorțiul Studenților din România, în vederea realizării proiectului ,,TME – Transylvania Music Event ediția a 12-a”

– 35000 de lei pentru Asociația de Chitară TRANSILVANIA, în vederea realizării proiectului ,,Festivalul Internațional de Chitară TRANSILVANIA”

Așadar, Primăria Cluj-Napoca, în plină pandemie, alocă bani de la bugetul local pentru festivaluri de muzică și de dans, pentru evenimente școlare sau studențești, când nici nu știm măcar dacă se vor mai întoarce studenții la facultăți din toamnă, ori elevii la școală.

Toate aceste evenimente și festivaluri favorizează apropierea socială, formarea de grupuri, adică exact ceea ce autoritățile ne îndeamnă să evităm. Pe de o parte, guvernul liberal decretează stare de urgență, ne suspendă drepturile civile și libertățile fundamentale, iar pe de altă parte, doar câteva luni mai târziu, Primăria liberală Cluj-Napoca dă bani, cu două mâini, pentru evenimente care pot contribui, nu la limitarea pandemiei, ci la agravarea situației epidemiologice.

De ce alege municipalitatea, pe timp de criză sanitară majoră, să pompeze sume importante de bani în diverse organizații private, asociații și fundații? Să fie alegerile lui Emil Boc bazate pe rațiuni de… alegeri?

Primăria explică, de pildă, alocarea a 30 000 de lei de la bugetul local pentru Asociația Folclorică Someșul Napoca, pentru „Monitorizarea jocului fecioresc din România; festival – concurs interjudețean”, pentru că, pur și simplu… poate. Pentru că permite legea. Pentru că „în fiecare an, Primăria municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca sprijină ONG-uri, asociații, fundații, persoane fizice și culte religioase prin acordarea de fonduri nerambursabile de la bugetul local”. Alte motivații, decât faptul că se vrea și că, legal, se poate, nu există în cuprinsul celor 9 pagini de documente ce însoțesc hotărârea de Consiliu Local prin care „jocul fecioresc din România” este monitorizat, pe timp de pandemie, contra sumei de 30 000 de lei, alocați cu generozitate din banii noștri, ai contribuabililor plătitori de taxe și impozite.

Banii munciți de clujeni, plătiți Primăriei drept taxe și impozite, sunt donați de către municipalitate către mici grupări organizate de băieți deștepți pe partea culturală, care fantasmează că mai fac paranghelii pseudoculturale, pe timp de pandemie.

Când e vorba despre un nou sediu pentru Filarmonică, despre un nou pod Porțelanului, despre proiecte majore, importante pentru viața cetății, la Cluj nu se poate. Pentru paranghelii de anvergură însă sunt și bani, există și potență politică, administrativă și organizatorică, nu ne ține pe noi pe loc o banală pandemie!

Foto: acad.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version