Analiza

De ce a permis Primăria să fie construite ILEGAL cele 250 de case de pe Valea Fânațelor?

Scris de 457

Primarul Emil Boc și acum și viceprimarul Dan Tarcea susțin sus și tare că locuințele ridicate ilegal în ultimii ani pe Valea Fânațelor vor fi demolate după ce se finalizează acțiunile în instanță deschise de Primăria Cluj-Napoca. Însă tot ei nu exclud posibilitatea ca odată cu realizarea noului PUG, aceste construcții să fie trecute în intravilanul municipiului și deci să intre în legalitate. Declarativ este ușor să afirmi că vei lăsa sute de oameni pe drumuri, practic însă este puțin probabil ca asta să se întâmple. Primăria nu reușește de 15 ani să construiască locuințe sociale pentru cei aflați în nevoie, dar va găsi soluții pentru sute de persoane ce vor rămâne fără case?

Primăria Cluj-Napoca putea să oprească din fașă acest fenomen, înainte ca el să ia amploare și Valea Fânațelor să devină un ghetou cu sute de construcții ilegale care nu sunt racordate la utilități și nu au numere la străzi sau locuințe. Viceprimarul Tarcea susține că aceștia au fost amendați și avertizați de Poliția Locală, însă ei au continuat să construiască. Înțelegem de aici că Primăria Cluj-Napoca nu reușește să impună cetățenilor săi respectarea legilor, și fiecare acționează după cum îl taie capul.

„Cum să îi oprească Poliția Locală, în momentul în care le trimite procesul verbal și le spun că sunt sistate și ei continuă lucrările? Nu putem să punem un polițist local în fiecare zi, la fiecare casă construită fără autorizație. Sunt făcute plângeri penale, sunt deschise acțiuni în instanță. Procedura este mai lungă. Noi am luat toate măsurile necesare să le spune, oamenilor că nu mai pot construi. Ori ei dacă au continuat să o facă au făcut pe riscul lor. Sunt procese în instanță, procesele sunt de lungă durată, la final se va ajunge la demolare, pentru că noi am demolat inclusiv un bloc cu 3 etaje.  Au fost demolate etaje construite suplimentar. Poliția Locală a fost acolo de multă vreme, aceste locuințe sunt în evidențele Poliției Locale. O mare parte dintre proprietari au fost amendați. S-au dat termene de intrare în legalitate. Au știut dintotdeauna că acolo nu se poate construi, ori dacă ai construit trebuie să îți asumi consecințele”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea la Via Tv.

Procesele durează mulți ani ceea ce înseamnă că deocamdată clujenii de pe Valea Fânațelor încă au un acoperiș deasupra capului, dar cam atât. Viceprimarul a explicat foarte clar că Primăria nu va face nciun fel de investiții în acea zonă care va continua să funcționeze ca un ghetou: fără curent, apa, gaz și fără infrastructură. După cum recunoaște Tarcea sunt zone unde s-au ridicat construcții în mod legal care au nevoie de investiții. Valea Fânațelor, chiar dacă printr-un nou PUG va intra oarecum în legalitate, vor mai trece ani de zile până ce locuitorii de acolo vor avea condiții de trai decente. 

„Primăria nu o să facă investiții într-o zonă neurbanizată. Nu o să dăm bani din banii clujenilor ca să legalizăm niște construcții care sunt făcute fără autorizație de construire pentru că încă mai sunt zone în Cluj-Napoca unde sunt case făcute cu autorizație de construire și unde trebuie să investim bani. Acei oameni și-au asumat și faptul că nu au apă, că nu au gaz, curent, că nu au număr la case și că nu au număr la străzi. Dacă viitorul PUG va prevedea altceva și se vor relua discuțiile sunt alături de oameni, cele peste 600 de familii. Trebuie să avem grijă de toți, dar trebuie să respectăm și legea”, a explicat Dan Tarcea.

Avocatul clujean Radu Mititean consideră că intrarea în legalitate a celor 250 de case se va putea face doar prin forțarea legii, ceea ce nu ar fi deloc corect față de clujenii care au construit legal sau care au preferat să stea în apartamente pe care le-au achiziționat cu credite pe 30 de ani. Scuza celor care au ales să ignore legea e că ei au așteptat ani buni ca Primăria să extindă intravilanul și când acest lucru nu s-a întâmplat s-au apucat să construiască fără autorizație.

„Citat din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul prevede ca: ” Art. 56^1. Nu pot fi iniţiate şi aprobate documentaţii de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire.” Deci chestia cu “sa se faca acum PUZ sau la actualizarea PUG sa il faca si pe zona noastra ca sa intram in legalitate” e o idee a carei punere in practica este declarata de lege in mod expres ca ilegala. Numai fortand legea se poate face ceva, de ex. facand cu ocazia revizuirii PUG o extindere de intravilan si reglementare ca si cum nu ar fi pe acolo case ilegale dar in asa fel incat aparent intamplator alea sa nimereasca pe zone care sa fie construibile si cu fronturi si regimuri de intaltime etc. etc. intamplator compatibile cu ce e deja construit ilegal pe acolo… Daca asa o abordare e sau nu o incalcare a legii depinde de multe aspecte de detaliu, nu pot sa ma pronunt… ca nu poti nici impiedica o extindere de intravilan sau de declarare ca si construibila cu locuinte de anumit tip o zona doar pentru ca pe acolo crescusera si cateva case realizate ilegal si acum pt ca ar putea alea eventual intra in legalitate sa nu fie admisibil sa adopti planul urbanistic respectiv, cat timp poti arata clar ca nu acele constructii ilegale sunt motivul principal si beneficiarul principal.”, explică avocatul Radu Mititean.

Desigur că principalii vinovați sunt autoritățile locale. Fie pentru că, așa cum susțin cei care și-au ridicat case pe Valea Fânațelor, le-ar fi promis că terenurile lor vor fi cooptate în intravilanul municipiului, fie pentru că au crescut intravilanul atât de mult în ultimii ani că oricine avea un teren în extravilan era perfect îndreptățit să creadă că și terenul lui va fi încadrat în intravilan. Cei care au terenurile pe Valea Fânațelor au fost doar ghinioniști. Fix terenurile lor au rămas în extravilan. În plus, după cum susține avocatul Radu Mititean, au existat zeci de cazuri de construcții ilegale pe care Primăria „le-a ajutat” să intre în legalitate. Astfel că, cei de pe Valea Fânațelor, în mod justificat au crezut că și în cazul lor va fi la fel. Probabil însă din cauza numărului foarte mare de locuințe Primăria nu mai poate apela la niciun fel de tertipuri, astfel că a început să amenințe cu demolarea. Cel mai probabil nu se va ajunge acolo și asta pentru că administrația Boc nu reușește să gestioneze situația clujenilor care au nevoie de o locuință. Cel mai probabil, după cum a remarcat și avocatul Mititean, va fi forțată legea și aceste locuințe vor intra în intravilan. Doar că dă bine să facem declarații privind respectarea legalității, mai ales acum când Boc a descoperit că urbanismul pe care l-a girat timp de 15 ani este unul haotic cu blocuri între case, de care este extrem de nemulțumit. 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours In vizor
    PE REPEDE ÎNAINTE: La 15.30, liderii sindicali au fost primiți de Iohannis la discuții. La 15.54, aceștia au părăsit discuțiile. Cu tot cu strânsul de mâini, atâta timp a putul aloca Președintele discuțiilor despre Educație
  • Acum 2 hours Straineze
    Lovitură pentru Viktor Orban: Parlamentul European și mai multe țări vor ca Ungaria să fie sărită de la președinția rotativă a UE
  • Acum 4 hours Politica
    Ciolacu și Rafila merg la guvern la întâlnirea premierului Ciucă cu sindicaliștii din sănătate
  • Acum 5 hours Eveniment
    Peste 20.000 de profesori au plecat în marș spre Cotroceni: ”Cu Iohannis și cu Ciucă, educația-i pe ducă!” Negocierile cu premierul Ciucă au eșuat. La Cluj, Piața Unirii este plină ochi de sindicaliști
  • Acum 6 hours Sport
    Ioan Ovidiu Sabău părăsește U Cluj. Poziția Clubului
  • Acum 7 hours General
    AUTOSTRADA MELCULUI: CNAIR a deblocat contractul pentru lotul început de Bechtel
  • Acum 7 hours Sport
    După ce a ratat titlul cu CFR Cluj, Dan Petrescu părăsește ”forbalul” românesc (că, ce se întâmplă în România, numai fotbal nu e)
  • Acum 8 hours In vizor
    Liberalul Iancu Gheorghe a votat în favoarea numirii propriului fiu în Consiliul de Administrație al unei societăți subordonate Consiliului Județean Cluj. Cică ”n-a furat, n-a dat în cap”, ”sistemul online este de vină”. ”Băbăiete”, după ce că minți ca o servitoare de la o zi la alta, ai încălcat grosolan legea. Tișe, așteptăm să-i soliciți DEMISIA și să ANULEZI numirea TRUCATĂ!
  • Acum 9 hours Politica
    Marius Budăi: Accesul ucrainenilor pe piaţa muncii din România poate fi uşurat printr-o legislaţie temporară
  • Acum 9 hours Editorial
    Legea pensiilor și pensionărilor nesimțite este DOAR pentru personalul auxiliar, nu pentru ”baștanii” sistemului. Guvernanții au impresia că toată lumea e făcută la apelul CV-urilor falsificate
  • Acum 9 hours Politica
    Guvernul încearcă să amețească sindicatele din Învățământul preuniversitar cu ”suta de lei”: primă pentru susținerea carierei didactice de 2000 de lei în iunie și o altă primă de 2000 de lei în octombrie, care se va acorda până 2027. Plus semnarea unui acord pe Legea salarizării
  • Acum 10 hours Politica
    Patriciu Achimaș Cadariu, deputat PSD de Cluj, despre ”boala plicului” și ”apucăturile de umefistan” ale lui Alexandru Rafila, ministrul PSD al Sănătății. Mărul discordiei: Planul de Combatere a Cancerului
  • Acum 12 hours Eveniment
    SEZONUL GREVELOR: Profesorii fac miting marți la Cotroceni, urmează sindicaliștii din sănătate, penitenciare, poliție, CFR Călători dar și transportatorii
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE