Politica

De ce a demisionat Anca Ciubăncan din funcția de președinte PSD Cluj-Napoca? „Mi-am asumat acest eșec…”

Listele PSD Cluj pentru alegerile parlamentare sunt deschise de Vasile Dâncu și Patriciu Achimaș pentru Senat și respectiv pentru Camera Deputaților. Faptul că numele celor doi se regăsesc pe primele locuri eligibile în cadrul listelor apobate deja a stârnit suficiente disensiuni în interiorul filialei clujene a social-democraților. Demisia Ancăi Ciubăncan din funcția de președinte PSD Cluj-Napoca a fost situată exact în acest context: aceasta nu se regăsește pe listele PSD Cluj pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. 

După cum recunoaște Anca Ciubăncan, recenta demisie din funcția de președinte PSD Cluj-Napoca, nu și din organizație – în calitate de membru, reprezintă o decizie asumată și trebuie înțeleasă în contextul rezultatelor slabe înregistrate de PSD în municipiul Cluj-Napoca la alegerile din 27 septembrie.

Altfel, după cum adaugă Ciubăncan, intenția de a candida pentru un loc eligibil la parlamentarele din acest an nici nu a fost luată în calcul. 

„Mi-am dat demisia din funcția de președinte PSD Cluj-Napoca.

Oricum, am rămas în echipă, din două motive:

1. Faptul că rezultatele la Cluj-Napoca nu au fost niște rezultate care să ne onoreze, așa precum știți, fapt pentru care mi-am asumat acest eșec. 

Și 2: La alegerile interne din ianuarie 2020, când am fost aleasă președinte, m-am angajat că îmi voi depune mandatul după alegerile locale pentru a se reorganiza alegeri în vederea consolidării echipei și pentru a-i valoriza pe cei care au muncit în campanie alături de echipa PSD Cluj-Napoca. 

Rămân în echipă, sunt consilier local, rămân în structura organizației PSD.

Consider că demisia este un act unilateral consimțit, deci, în concluzie, este decizia mea personală”, a declarat Anca Ciubăncan pentru Ziar de Cluj

În privința disensiunilor interne legate de modificarea listelor pentru alegerile parlamentare, astfel încât fostul președinte PSD Cluj-Napoca nu a obținut un loc eligibil, Anca Ciubăncan apreciază aceste aspecte drept „speculații”, subliniind că obținerea unui loc în Parlament – în virtutea rezulatelor pe municipiu la alegerile locale – nu a reprezentat o prioritate: 

„Nu, nici vorbă. 

Dacă îmi doream să fiu, cred că puteam – ca și președinte – să fiu pe acele liste, dar datorită faptului că, după cum am spus, am avut niște rezultate care nu ne-au onorat ca și organizație, am considerat că nici nu trebuie să fac parte din acele liste”, a adăugat Anca Ciubăncan. 

Chiar dacă înaintarea demisiei din funcția de președinte PSD Cluj-Napoca a avut loc recent, decizia în acest sens a fost luată cu mai mult timp în urmă, recunoaște Anca Ciubăncan:

„Am luat decizia acum aproxiamtiv o lună de zile, dar am considerat că ar fi momentul… 

Mai ales că sunt foarte implicată în Consiliul local în acest moment, m-am implicat foarte serios în comisiile din care fac parte, am luat cele mai grele comisii: Comisia de Urbanism, Comisia de Buget-Finanțe și Comisia de Fonduri Europene. 

Chiar este greu și dacă vrei să fii un bun consilier, trebuie să te pregătești temeinic, iar atunci când trebuie să intervii trebuie să fii foarte argumentat. Și argumentele pe care le aduci trebuie să fie sustenabile, bazate pe niște documentări prealabile”, a mai afirmat Ciubăncan. 

Astfel, potrivit Ancăi Ciubăncan, decizia de a-și înainta demisia din funcția de președinte PSD Cluj-Napoca nu are legătură cu formarea listelor pentru parlamentare, ci mai degrabă cu rezultatele slabe înregistrate de PSD la alegerile din 27 septembrie 2020, situație în care demisia a fost una asumată. 

„Nici nu m-am luptat (pentru obținerea unui loc pe liste pentru parlamentare – n.r.), iar astea sunt simple speculații. 

Am rămas, în continuare, om al echipei și voi fi pe mai departe, pentru că sunt o social-democrată și așa voi și rămâne”, a conchis Anca Ciubăncan. 

PSD Cluj a definitivat listele candidaților pentru Senat și Camera Deputaților.

La Senat lista este deschisă de profesorul Vasile Dâncu, președintele Comitetului Național al PSD, iar la Camera Deputaților primul pe listă este medicul Patriciu Achimaș Cadariu, fost Ministru al Sănătății în guvernul Cioloș și director al Institutului Oncologic din Cluj-Napoca.

Pe lista pentru Senat îi mai regăsim pe Ciortea Răzvan, candidatul PSD la funcția de primar în Turda la alegerile din vară, Anastase Claudia, fost consilier local, Mocanu Mihai, economist, Groza Florin și Oprea Laurențiu.

Pe lista pentru Camera Deputaților se mai află: Alexandru Cordoş, actualul președinte interimar al PSD Cluj, uramat de Ovidiu Săcară, Horea Chirteş și Cornel Itu, actualul deputat. Pe poziția șase o regăsim pe Gabriela Ciot urmată de Chiorean Laura. Pe locul opt este Glăvan Mădălin, urmat de Sălătioan Vasile, consilier județean, Muncelean Teodora, Băgăcean Marinel, Gherman Maria și Lup Dragoș.

CITEȘTE ȘI: PSD Cluj și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare

Din păcate, pe bannerele electorale ale candidaților PSD Cluj la alegerile parlamentare, sigla PSD nu se regăsește ori este ascunsă într-un colț minuscul al panoului electoral.

Se pare că atât profesorului Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național PSD, cât și lui Patriciu Achimaș, le este rușine de numele partidului pentru care candidează la alegerile parlamentare din acest an, chiar cap de listă.  

CITEȘTE ȘILui Vasile Dancu ii e rusine cu sigla PSD! Bannerul sau electoral e plin de vorbe goale

 

 

 

 

 

 

 

sursa foto: ancaciubancan/facebook.com 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *