In vizor

Daniel Tămaș despre acțiunile Consiliului Județean: „Este un act incredibil de mârlănie.”

Angajații Aeroportului Cluj au protestat în fața ConsiliulUI Județean din cauza lipsei oricărui interes public manifestat de către autoritatea tutelară, Consiliul Judeţean Cluj, pe timpul actualului mandat al Președintelui Alin Păunel Tişe.

Tișe a evidențiat din nou lipsa de eleganță și demnitatea din cadrul Consiliul Județean Cluj prin acțiunile pe care le marchează cu fiecare ocazie în războiul cu Aeroportul Cluj.

Daniel Tămaș, directorul DGASPC declară că Alin Tise, alături de colegii din Consiliul Județean își asumă funcționarea ilegală a unor case de tip familial în Apahida și Florești.

Mai mult, Daniel Tămaș, în calitatea de cetățean, susține că prin acțiunile sale împotriva aeroportului, Alin Tișe a atras instituția într-o mare mizerie.

„În relația DGASPC și CJ asistăm din nou la încălcarea flagrantă a legii. De un an de zile, nu exagerez, hărțuiesc instituția noastră, adică prin notele de fundamentare pe care ei le întocmesc și Consiliul Județean stabilește prin hotărâre, își asumă în mod nelegal funcționarea unor case de tip familial fără respectarea prevederilor legale. Adică la Apahida și la Florești își asumă  funcționează niște case de tip familial fără respectarea prevederilor legale. Acest domn Cotârlă de la CJ, pensionarul de lux, prin semnătura pe care și-o pune pe câte un document oficial (mai ales că nu are nici calitatea de a gestiona problemele de protecție socială la nivelul județului) nu face decât să întărească nerespectarea legii. Ne bombardează zilnic cu adrese peste adrese.

Puteam și noi să adunăm câteva sute de oameni lângă sindicaliștii de la Aeroport. Îndreptățiți să o facem pentru toate acțiunile din ultimii ani s-a adus un prejudiciu de imagine pe care nu știu cine îl mai poate repara. Puteam să fim solidari cu cei de la aeroport și să exclamăm că nici Aeroportul, nici DGASPC sau CJ nu sunt moșiile personale ale baronilor PNL.

Din punctul meu de vedere, un lucru pe care l-am spus și colegilor din CJ, este un act incredibil de mârlănie să blochezi intrarea într-o instituție publică afișând un banner pentru 300-400 de oameni care își câștigă pâinea muncind la Aeroportul Cluj-Napoca și care aduc un profit enorm județului, inclusiv de imagine. Afișezi un banner cu un mesaj care este până la urmă ordinar, mai mult decât atât, este o acțiune de intimidare, cu reclamații și plângeri penale. Melodiile care răsunau din boxele CJ arată totuși că am atras CJ ca instituție într-o mizerie și mai ales l-am coborât la un nivel despre care cred că mi-ar fi rușine să spun că sunt din Cluj”, declară pentru Ziar de Cluj, Daniel Tămaș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *