Rautacisme

Daniel Buda "solicită” demisii în Guvern și "luptă” în spațiul virtual pentru incinerarea porcilor sacrificați. Crescătorii de porci, adevărații perdanți în jocul politicenilor de-a puterea

Daniel Buda, europarlamentar și președinte PNL Cluj, activ mai mult pe rețelele de socializare decât în realitatea propriu-zisă, a notat câteva rânduri cutremurătoare pe pagina sa oficială de socializare (cum altfel?), prin care cere activarea mecanismului european de protecție civilă în cazul Pestei Porcine Africană. 

Astfel, ”marele” europarlamentar, care ar mai vrea un mandat călduț pe bani fierbinți în Parlamentul European, atrage atenția asupra pericolului Pestei Porcine Africană și a modului în care sunt îngropate cadavrele porcilor sacrificați, cerându-i premierului Dăncilă ”să evalueze posibilitatea activării mecanismului de protecţie civilă la nivel european pentru a stăpâni şi pentru a preveni răspândirea acestei ciume roşii, i-aş spune eu, în zona animalelor, a acestei boli extrem de grave, pe care medicii veterinari o aseamănă cu Ebola. Astfel, prin resursele financiare pe care le avem la nivelul UE, trebuie să se achiziţioneze acele incineratoare mobile pentru arderea porcilor sacrificaţi. Prin îngroparea porcilor bolnavi, virusul rămâne în conservare mai mulţi ani şi poate fi reactivat oricând de către animale care intră în contact cu cadavrele îngropate”, afirmă Daniel Buda.

Până la urmă, toate măsurile pe care le întreprind europarlamentarii noștri se rezumă la ”atragerea atenției” celorlalți sau a gargarei publice populiste. Ideile curg pe Facebook, în timp ce țăranii români își îngroapă porcii.

CITEȘTE ȘIDaniel Buda și-a depus candidatura pentru lista de europarlametare a PNL. Va fi interesant dacă poziția pe care o va prinde va fi și eligibilă

Le-am atras atenția guvernanților că la modul în care se gestionează în momentul de faţă Pesta Porcină Africană, nu fac altceva decât să pună acest virus în conservare prin îngroparea porcilor. Iertată să-mi fie comparaţia, e ca şi cum ai pune o bere la rece”, a mai adăugat Daniel Buda.

Tocmai de la Cluj, fieful Opoziției de fațadă, fără de putere și fără program, Buda ”solicită” demisia mai multor oficiali:

Am solicitat cu această ocazia demiterea ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, a ministrului Agriculturii, Petre Daea, şi a şefului ANSVSA, Geronimo Brănescu.

Îi solicit doamnei Dăncilă să o demită de îndată pe ministrul Mediului, doamna Graţiela Gavrilescu alături, bineînţeles, de ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea şi de președintele ANSVSA, domnul Geronimo Brănescu, din cauza modului deficitar în care gestionează această problemă”, notează pe pagina sa oficială de socializare Daniel Buda.

Prin urmare, cam la acest tip de ”solicitări” se rezumă programul Opoziției clujene. O luptă purtată pe Facebook.

Dar asta nu este tot. Europarlamentarul Daniel Buda întreprinde și alte acțiuni, La fel de inutile, am spune noi, asemenea solicitărilor intermediate de Legea (depășită) 544/2001 a liberului acces la informațiile de interes public.

Președintele PNL Cluj adresează periodic câte o întrebare Comisiei Europene și anunță ca va oferi și răspunsul, atunci când îl va primi. Iată și un exemplu al preocupărilor înalte pe care le are Daniel Buda: problema ajutoarelor sociale din România, precum și stimularea forței de muncă. Această preocupare vine tocmai de la cel care plătește o sumă mizeră pentru închirierea unui spațiu în centrul orașului Cluj-Napoca, un loc unde își desfășoară activitatea prodigioasă în favoarea comunitții pe care o reprezintă: cea mai mică chirie achitată către Primărie de un partid sau deputat/senator este de 16 lei/lună. Daniel Buda este politicianul care plătește „fabuloasa” sumă de 16 lei/lună pentru spațiul închiriat în Piața Unirii nr. 2.

CITEȘTE ȘIPoliticienii și ONG-urile obscure primesc spații aproape moca de la Primărie, iar săracii așteaptă degeaba o locuință socială. Citiți poveștile unor cazuri concrete

Dacă se constată că beneficiarii ajutoarelor sociale refuză să presteze o muncă în agricultură sau alt domeniu, deşi sunt apţi de muncă, ar trebui să le fie sistate de îndată ajutoarele sociale. România nu mai poate să fie o ţară de asistaţi sociali deoarece riscăm să rămânem fără agricultură, fără hrană și fără vreo perspectivă de dezvoltare.

În acest sens, am solicitat Comisiei Europene, printr-o întrebare cu solicitare de răspuns scris, să îmi transmită care sunt recomandările pentru autoritățile române în vederea stimulării forței de muncă în agricultură. Vă voi reda răspunsul Comisiei de îndată ce îl voi primi”, a notat Daniel Buda, în 27 august 2018, pe pagina sa oficială de socializare.

Fie răspunsurile Comisiei Europene întârzie să vină, fie întârzie Daniel Buda, din când în când acesta mai publică și câte un discurs pe care l-a ținut în ședinețe.

În acest sens, am solicitat Comisiei Europene, printr-o întrebare cu solicitare de răspuns scris, să îmi transmită cum evaluează riscul ca exporturile de porumb ale României să fie restricționate și care sunt eventualele recomandări pentru autoritățile române. Vă voi reda răspunsul Comisiei de îndată ce îl voi primi”, nota Daniel Buda în 22 august 2018.

În plus, dincolo de aceste ”măsuri” directe întreprinse de europarlamentarul clujean, se mai adaugă și critica Puterii, adică a coaliției PSD-ALDE. O critică oarbă și fără rezultate, prea puțin constructivă. Colaborarea pentru identificarea soluțiilor în cazul Pestei Porcine Africană nu reprezintă o soluție pentru liberalul Daniel Buda. Acuzele formulate pe Facebook, sub forma ”solicitărilor” de tot felul, sunt mai la îndemână.

Doar crescătorii de porci rămân adevarații perdanți în jocul actorilor politici de-a puterea.

 

 

 

 

 

sursa foto: daniel buda/facebook

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *