Politica

Dan Tarcea, colegul de afaceri al lui Marius Nicoară, nu are de gând să plece din PNL. Cel puțin, declarativ. Marius Mânzat, vicepreședintele CJ Cluj tace ca peștele în apă

Dan Tarcea și Marius Mînzat, doi apropiați ai lui Marius Nicoară, proaspăt plecat din PNL la ALDE, ar putea migra și ei spre același partid? Deși unul dintre ei neagă, iar celălalt se ferește să dea vreun răspuns, există totuși această posibilitate, mai ales că viceprimarul și senatorul au împreună un business, iar vicepreședintele Consiliului Județean a colaborat ani la rând cu Nicoară, când acesta a fost președinte de Consiliu Județean.
Dan Tarcea a refuzat să comenteze plecarea lui Marius Nicoară din partid.

“Nu comentez plecarea domnului Nicoară, este o decizie personală a dumnealui”, a spus Tarcea.

În ceea ce privește o posibilă plecare din PNL, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca are o poziție fermă. Cel puțin deocamdată. Să nu uităm însă că aceeași poziție o avea și Marius Nicoară până în ultimul moment când a trecut la ALDE.

“Eu nu voi pleca din PNL”, a precizat Tarcea.

Nu ar fi exclusă o plecare a lui Dan Tarcea, în condițiile în care Tarcea și Nicoară au împreună un restaurant.

Marius Mînzat, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, care a avut o colaborare de lungă durată cu Marius Nicoară în perioada când a fost președinte de Consiliu Județean ignore întrebările Ziar de Cluj: Cum comentați plecarea lui Marius Nicoară? Dvs veți migra spre ALDE? Să înțelegem că și tăcerea este un răspuns și este posibil să ia drumul ALDE?

Ieri, în conferința de presă la care a participat și Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE nici acesta, nici Nicoară nu au dat niciun posibil nume nou din Cluj care va migra către ALDE.

“Pentru aceste întrebări, o să îi rog pe Steluța și pe Marius când au lucruri pe care consider că ei vi le pot spune să vi le spună ei. Nu știu dacă astăzi sunt în măsură să deschid acest subiect”, a spus Tăriceanu.

Marius Nicoară a negat că pe parcurs ar mai merge în ALDE primari PNL din Cluj.  

“Eu aș face o specificare, că au apărut în presă, într-adevăr niște informații că aș fi avut niște discuții cu domnul președinte să plec cu primari. Nimic mai fals, este aici poate să confirme, nu am făcut niciun angajament, nici nu mi s-a cerut. Cred că este la libera conștiință a fiecăruia să își aleagă partidul care îl reprezintă. Nu voi umbla să fac racolări, cine vrea, să vină alături de noi în echipa de la Cluj este binevenit să vină, dar vor veni cei care cred că ALDE reprezintă cu adevărat valorile tradițional liberale”, a spus Nicoară.

Nici o posibilă migrare a primarului din Florești, Horia Șulea către ALDE nu a fost confirmată de către Marius Nicoară.

“Nu am discutat absolut nimic niciodată cu domnul Șulea despre acest lucru, dar am o relație bună cu domnul primar, l-am sprijinit în campanii, m-a sprijinit în campanii, am avut rezultate bune împreună, dar repet, cu niciun cuvânt nu am să îl chem pe domnul primar Șulea sau pe oricine altcineva în ALDE”, a afirmat Nicoară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version