Din oras

Dacian Cioloş a participat la inaugurarea Institutului de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei

USAMV Cluj-Napoca a inaugurat luni Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei, investiție cofinanțată prin Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice”, un proiect in valoare totală de 50 de milioane de lei, din care peste opt milioane de lei au reprezentat partea de cofinanțare a universității, iar diferența fonduri europene. Prezent la inaugurare, premierul Dacian Cioloș a susținut că România nu trebuie să încerce să recupereze decalajul pe care îl are față de țările vecine în domeniul horticulturii, ci să încerce să inoveze și să aibă curajul de a face lucruri pe care alții nu le-au făcut.

„Nu trebuie să ne punem problema cum să recuperăm decalajul, ci cum să trecem într-o noua etapă. Nu cred că mai trebuie să ne luptăm cu aceleași instrumente pentru a recupera acest decalaj, ci trebuie să inovăm, trebuie să găsim noi modalități prin care să putem produce folosind toată disponibilitatea tehnologică din momentul de față și să avem chiar curajul să facem lucruri pe care alții nu le-au făcut. Cred că în felul acesta putem progresa și noi și să creăm valoare adăugată, dar în același timp putem contribui și la evoluția în acest domeniu”.

Dacian Ciolos le-a recomandat celor de la USAMV Cluj-Napoca sa incerce sa beneficieze si de aportul unor alte industrii, mentionand domeniul IT, prin care Cluj-Napoca este recunoscut la nivel national. Premierul și-a exprimat speranța că această investiție va fi una care va depăși ca și beneficii limitele Clujului.

„Eu cred că generațiile viitoare de dezvoltare economică în toate domeniile nu vor putea trece pe lângă aportul domeniului IT. Aveți la Cluj un potențial extraordinar în acest domeniu. Vorbim deja de o industrie – industria 4.0, industrii care se bazează pe tehnologii de vârf, pe tehnologia numerică. Sunt convins că și în agricultură, în sectorul agro-alimentar, în științele vieții în general este un sector care poate să revoluționeze acest domeniu”.

Reamintim faptul că ICHAT este o investiţie despre care Ziar de Cluj scria în luna iulie că, târâș, grăpiș, s-au recepționat lucrările, chiar dacă “se mai necesită mici finisaje”. Conform discuției avute atunci cu recorul USAMV, Cornel Cătoi, inaugurarea oficială a lucrării urma să se facă la sfârșitul lunii septembrie. Lucrarea a tărăgănat, românește, cu anii, riscându-se pierderea banilor europeni, așa că, încă o lună de întârziere nu mai contează. A început pe vremea când ministrul al Educației era Daniel Funeriu și ministru al Agriculturii Valeriu Tabără, s-a inaugurat sub Cioloș.

 

(FOTO: Florina Pop, adevarul.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version