Politica

DACĂ POLITICA E CURVĂ, POLITICIENII SUNT PEȘTII ACESTEIA: Zice-se că Silviu Mănăstire va primi azi steaua liberală a funcției de secretar general adjunct al PNL

Scris de 720

Biroul Permanent Național al PNL se reunește azi pentru a oficializa Etapa III a așezărilor interne după alegerea lui Nicolae Ciucă ca președinte al PNL și apoi instalarea lui Nicolae Bode ca secretar general al partidului și completarea schemei de prim-vicepreședinți cu Dan Motreanu.

În ședința de azi urmează a fi votate cele 6 propuneri pentru funcția de secretar general adjunct al PNL.

Surse din partid susțin pentru stiripesurse.ro că ar urma să fie propuse următoarele persoane:

  • Stelian Bujduveanu, viceprimar general al Capitalei,
  • fostul jurnalist Silviu Mănăstire,
  • Florin Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române
  • Mihaela Paraschiv, fosta șefă de cabinet al fostului premier Florin Cîțu,
  • Adrian Ciocănea
  • deputatul Răzvan Prișcă.

Fiecare din cei 6 secretari general adjuncți vor primi anumite atribuții specifice.

Noi ne bucurăm că Emil Boc are parte de colegi (foști jurnaliști la cluj-Napoca), care au o părere deosebită despre el. Au avut-o din ziua în care Emil Boc i-a suflat lui Ioan Rus de sub nas primăria Cluj-Napoca. De atunci l-au ”decorat” pe Boc de l-au ciuruit în flegme.

”Este amuzant cum a reușit Emil Boc să-și plaseze “băiatul ascultător” tocmai în funcția de șef de organizație USR/ PLUS.

Sergiu Hossu, pe numele său, este binecunoscut ziariștilor clujeni încă din anii 2009- 2010, când era un fel de lacheu al fostului primar penal Sorin Apostu, primarul girat de Emil Boc și condamnat la pușcărie cu executare (vreo 6 ani). Apostu, conform datelor din dosarul penal, îl punea pe Hossu să-i presteze diverse servicii.

Hossu administra la Cluj activitățile firmei de salubritate Rosal, adusă la Cluj de Boc, băgată în contractul de salubritate al orașului în urma unei “licitații cu cântec transilvan”.

Firește, Rosal era controlată atunci de Silviu Prigoană de la București, aflat în grațiile Elenei Udrea, motiv pentru care a și candidat la Primăria Capitalei în 2012.

Astfel, actualul șef USR Cluj a dat din greu cu subsemnatul la DNA Cluj în dosarul penal al primarului Apostu și, deși existau probe clare că omul lui Boc a luat șpagă/ foloase necuvenite de la firma de salubritate, atât Hossu, cât și sefii Rosal au scăpat basma curată!

Ia ghiciți, știa oare Emil Boc cu ce se ocupă Apostu la primărie, urmașul său desemnat personal de fostul șef PD-L? Și, mai important, cum a ajuns azi pluseristul Hossu ditamai șef al cancelariei premierului Florin Cîțu”, susținea Silviu Mănăstire numai anul trecut.

”Emil Boc este unul dintre cei mai paradoxali politicieni ai ultimilor 15 ani. Deși Boc a tăiat salariile bugetarilor și se pregătea să tundă pensile, actualul primar de Cluj insistă și rezistă. Deși imaginea sa este compromisă definitive, clujenii îl vor vota cel mai sigur pentru un nou mandat. Boc a instaurat în județul Cluj supremația gargarei politice și a pus bazele unei veritabile găști de politruci-gașca lui Boc deține controlul principalelor orașe din județ, al primăriei și al consiliului județean. Procurorii DNA nu-l deranjează pe șeful Clujului Emil Boc în ciuda numeroaselor plângeri legate de afacerile portocalii făcute de oamenii lui. O să vedem și documente imediat. Procurorul șef al județului Clujului este tocmai cumnatul unui personaj extrem de apropiat lui Boc. Șeful, cum este poreclit fostul premier, îl are că locotenent fidel pe un anume Tudor Stefanie, primarul orașului Turda. Stefanie s-a implicat decisiv acum 15 ani în promovarea lui Emil Boc în funcția de președinte al organizației PD Cluj. Putem spune că primarul Stefanie este unul dintre inventatorii lui Boc. Apoi Boc a fost remarcat de Traian Băsescu iar restul e istorie.

Revenind la acest Tudor Stefanie, primarul orașului Turda, el a fost în timpul mandatului de premier al lui Boc un personaj extrem de influent pe lângă acesta. Stefanie a văzut și a făcut multe la viața lui și este un punct nevralgic pentru Emil Boc în cazul în care procurorii anticorupție ar vrea să deslușească afacerile din jurul acestuia. Până atunci informațiile arată că primăria Turda a primit finanțări europene și bani direct de la guvenul Boc pentru mai multe proiecte. Banii primiți de primăria Turda s-au scurs de regulă în diverse proiecte și contracte păguboase. Exemplul orașului Turda este sugestiv pentru modul în care guvernarea Boc și-a bătut joc de șansele de dezvoltare ale comunităților locale: bani mulți aruncați și furați pe proiecte fără sens, sau nefinalizate.

Primarul de Turda Stefanie speră acum să scape de cercetările și plângerile care îl vizează direct deoarece nu ar fi semnat nimic; Tudor Stefanie a avut grijă să-și angajeze un țap ispășitor, adică un administrator public al orașului pe nume Cosmin Crișan. Combinațiile politice de la Turda au explodat încă din anul 2013 când, Curtea de Conturi a găsit abateri financiare la primăria Turda în valoare de 79 de milioane de lei, adică aproape 20 de milioane de euro. Suma este imensă pentru un orășel ca Turda.

Primarul Stefanie a ascuns raportul Curții de Conturi însă Curtea l-a trimis spre cercetare către polițiștii de la Cluj, unde dosarul stă îngropat în fișiere de trei ani. Pe surse a răsuflat însă că primăria Turda ar fi făcut de exemplu plăți de peste jumătate de milion de euro către firmă care a realizat un parc zoologic la Turda. Parcul zoologic a rămas nefinalizat după ce constructorul a dat faliment. Primarul Stefanie are însă mari emoții și în ceea ce privește cheltuielile de la Salina Turda (6 milioane de euro din bani europeni), de la Compania de Apă Aries (proiecte de peste 80 de milioane de euro) dar și la Teatrul de Stat sau Muzeul de Istorie din Turda. Primarul Stefanie a mai tocat milioane de euro cu echipa de handbal Potaissa Turda dar și cu echipa de fotbal Arieșul Turda, fără că acestea să aibă rezultate.

Cum vă spuneam premierul Boc a pompat bani grei la Turda însă cu toate acestea orașul este unul dintre cele mai murdare și distruse din Transilvania. Haideți să vedem câteva imagini: după cum vedem Turda are în continuare drumuri de pământ desfundate, zona industrială este distrusă și pleznește de mizerie, stadionul municipal Turda este părăsit iar în centrul orașului tronează casa de cultură, o clădire hidoasă, părăsită. Primarul Stefanie a comandat în campania electorală că hidoșenia numită casa de cultură sa fie spoită la exterior, de rușine probabil. Văzând atâta urâțenie și risipă stai și te întrebi ce s-or fi întâmplat cu banii pompați de Emil Boc în micul oraș Turda, i-a înghițit criză economica sau politicienii locali? Norocul lui Boc și Stefanie este că procurorii DNA de la Cluj nu au curajul să-și facă meseria. Gașca lui Boc nu poate să stea deloc liniștită și se pregătește de încă 4 ani de petrecere, adică de jaf pe bani publici, ne explica Silviu Mănăstire în 2016.

”Bugetul acestora este estimat la câteva milioane de euro – cifra exactă nu este cunoascută pentru că, odată întors primar la Cluj, Emil Boc se crede în continuare premier. Boc refuză să dea socoteală public despre cheltuielile pe care primăria le va face sub cupola Cluj – Capitală Europeană a Tineretului.

Boc alimentează astfel speculațiile presei locale despre înțelegeri oneroase cu privire la cheltuirea banilor, precizeaza jurnalistul în 2015.

Și tot așa, putem continua până în 2004…

Boc ca Boc, el este obișnuit să înghită broaște râioase, infiferent de mărimea și buboșenia acestora. Dar Silviu Mănăstire, cum poate sta în același partid cu cel despre care a ”demonstrat” că e un ins cu gașcă, un combinagiu șamd?



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour Politica
    Fără nicio legătură cu cerințele de intrare în spațiul Schengen, capacitatea tehnică a României de a proteja frontierele UE, cele politice privind independența și eficiența Justiției, Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania bagă placa orbanistă cu ”românii e răi și nu merită” prin gard
  • Acum 2 hours Vocea ta
    Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: ”Sunt interese foarte mari ca România să rămână fără fabrici de medicamente”
  • Acum 16 hours FOTOGRAFILA
    HEI-RUP-BUM! Să aibă Boc dăluța lui, chiar dacă prost pusă, să se cocoațe cu un discurs pe Tricolor de 1 Decembrie. Treptele din fața Teatrului Național, mizerie de lucrare
  • Acum 16 hours Jos palaria
    ÎN SFÂRȘIT, SPORTIVITATE ȘI LA CLUJ-NAPOCA: Foști jucători de la CFR, “U” și Sănătatea au jucat într-un meci caritabil pentru fiul lui Casian Miclăuș
  • Acum 21 hours Politica
    Clujul OSĂ aibă (fin nou) un nou spital. Ministrul Sănătății: ”Anul viitor vom avea proiectele detaliate”
  • Acum 22 hours Din oras
    Un neterminat de 16 ani a băgat în spital un bărbat de 38 ani
  • Acum 22 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Meci caritabil pentru Tiago, băiatul unui fost jucător al CFR. Veterani ai feroviarilor, de la „U” și Sănătatea joacă pentru el
  • Acum 1 day In vizor
    Antreprenorul Tudor Galoș, ȘOCAT de prețurile din Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca
  • Acum 1 day General
    Acțiune de salvare din traseul Piatra lui Lucaci-Tarnița
  • Acum 2 days Eveniment
    Cămătari din Cluj prinși de Poliție: Cereau înapoi sume de 8 ori mai mari, au agresat și amenințat un martor
  • Acum 2 days Politica
    Marcel Ciolacu a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste
  • Acum 2 days In vizor
    Consiliul Elevilor Cluj cere demisia directoarei care a angajat un fost interlop să predea copiilor: ”Lipsă de empatie față de elevi”
  • Acum 2 days Vocea ta
    IEȘIREA DIN CRIZA IZOLĂRII POST-COVID. Mircea Miclea: ”Creativitatea și inovația necesită proximitate (…) trebuie să începem să ne refacem coeziunile, acelea pe care le putem reface, cu niște prieteni foarte buni, cu vecinii, cu familia”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE