Rautacisme

Dacă îi arăți viceprimarului Dan Tarcea că vorbește prostii, se corectează și acționează. Jos pălăria! Și mai constatăm că “dedicat” este cuvântul de ordine în administrația clujeană

Ieri, din fața unui microfon prietenos, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, declara că, de săptămâna viitoare, părinţii nu vor mai putea urca în aceste autobuze să îşi însoţească copiii la şcoală. “Dacă este autobuz dedicat elevilor, nu se mai urcă nimeni în autobuzul respectiv”. De ce? Pen’că sunt prea mulți copii.

„De luni vom încerca să restricţionăm accesul părinţilor în autobuze. Dacă un autobuz are 36 de locuri, 40, pe scaune, în condiţiile în care sunt şi părinţii aceştia ocupă locul copiilor. Aceste autobuze sunt dedicate copiiilor. Dacă este cursă specială dedicată elevilor se poate restricţiona accesul părinţilor. Sigur că în această săptămână autobuzele nu au fost pline cu excepţia celui care merge în Mărăşti, acela a fost foarte plin, 55 de copilaşi au intrat în autobuze. Din zona Mărăşti vin cei mai mulţi copii la aceste două licee” – zicea ieri, Dan Tarcea.

După ce i-am dat o smetie prin intermediul Ziar de Cluj, arătându-i că se pot găsi alte soluții pentru a reglementa situația creată prin cererea la oferta lansată de municipalitate, Dan Tarcea a revenit fix cu cea mai decentă dintre acestea: suplimentarea numărului de autobuze școlare, nu alungarea părinților din acestea.

„Ca urmare a creșterii numărului de elevi care merg acum la școală cu aceste autobuze, începând de vineri, 14 septembrie 2018, ruta din Mărăști va fi suplimentată cu un autobuz. Este vorba despre traseul IRA – Expo Transilvania – Aurel Vlaicu – Arte Plastice – Crinului – Someș – Constanța (Str. Constanța – liceul Nicolae Bălcescu/str. Argeș – liceul Avram Iancu / str.Onisifor Ghibu)”, transmite viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.

Bravo, felicitări, ne bucurăm că am fost de folos!

Rămânem însă la concluzia la care am ajuns ieri: “aceste autobuze școlare au fost soluția scoasă din joben de către municipalitate la lipsa de soluții cu privre la trafic – un hocus-pocus ieftin care să mascheze că nu s-a făcut absolut nimic timp de 3 luni, pe timpul verii, pentru a intra coerent din punctul de vedere al traficului, în noul an școlar”.

Acum doi ani au scos din joben chestia cu benzile dedicate – care a rămas aproape în același stadiu ca acum doi ani. După doi ani de bătut pasul pe loc nu puteau să iasă cu aceleași mizerii pe post de soluții, așa că au făcut acest hocus-pocus al autobuzelor dedicate. Observăm că „dedicat” este cuvântul de ordine în Primăria Cluj-Napoca. Ceea ce cam trădează subconștientul gândirii administrative dn această instituție: contracte cu dedicație, sinecuri pe bani publici cu dedicație, licitații și caiete de sarcini cu dedicație, totul se cam face cu dedicație.

Citește: Nici nu s-au plimbat cu autobuzul școlar de trei ori și municipalitatea schimbă regulile: părinţii nu mai au voie să urce alături de copii

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *