Editorial

Dacă clujenii ar fi responsabili, s-ar întreba ce altceva decât borduri s-a făcut din banii lor în ultimii 13 ani

Realizarea obiectivelor majore ale municipiului Cluj-Napoca se joacă, de ani de zile, la ruleta promisiunilor neonorate de către primarul Emil Boc, urmașul său, Sorin Apostu și neputinciosul interimar (din perioada cât Apostu a fost arestat), Radu Moisin.

Jurnaliștii de la Ziar de Cluj, Cluj 100% și NCN, sunt niște hatteri, din punctul de vedere al celor din administrația publică locală și a sinecuriștilor lor, pentru că cer și insistă ca promisiunile făcute în campaniile electorale de până acum să prindă și rădăcini. Adică să fie onorate.

Acestea au fost singurele noastre critici, la obiect, cu date concrete pe banii tocați aiurea șamd.

Motiv pentru care am făcut și refăcut lista promisiunilor neonorate și ne-am obligat să le urmărim realizarea. Am și pornit dezbateri și am angrenat în acestea specialiști și cetățeni ai orașului. Singurii care nu au binevoit și nici nu binevoiesc să participe la dezbatere sunt chiar cei criticați. Că prea s-au obișnuit să confunde Clujul cu moșia personală și banii și viața publică cu banii și viața lor personală. Suntem vinovați că le dăm peste hulpavele mânuțe și le reamintim permanent că nu este deloc așa.

Considerăm că cetățenii Clujului sunt unicii câștigători ai acestor dezbateri și critici. Și, mai ales, a finalizării listei de promisiuni neonorate de către Emil Boc – atunci când aceasta va fi onorată. Dacă va fi onorată. Ceea ce ne îndoim.

Promitem ca, indiferent de cât disconfort le producem actualilor tovarăși de drum din administrația publică locală (că, până la fuziunea PNL – PDL, o parte dintre ei știau să critice mai dihai decât Ziar de Cluj, Cluj 100% și NCN la un loc, iar cealaltă să stea la fel de mitocănesc supărată), să anunțăm fiecare pas înainte făcut de către primarul Emil Boc în realizarea acestei liste, fiecare obiectiv realizat și îndeplinit. Este timpul ca promisiunile să prindă rădăcini, să se transforme în realitate. Normal, dacă va fi cazul. Dar noi știm, după 13 ani de mâncat promisiuni cu polonicul cel mare, că așa ceva nu se va întâmpla curând. Adică vreun pas înainte în onorarea promisiunilor făcute.

Din păcate, la cât de rapid se mișcă lucrurile în oraș, s-a așternut praful pe toate obiectivele majore ale acestuia. Am dori să nu se aleagă și praful de ele. Așa cum s-a ales de banii alocați lor și care s-au neantizat în studii de fezabilitate ce nu văd decât întunericul sertarelor din birourile Primăriei. Sau în despăgubiri acordate în urma unor contracte de investiții suspect de păguboase.

Și cum memoria clujenilor trebuie periodic udată cu amintiri (altfel uită de la mâna cu care votează și tastează imprecații, anonim, pe site-ul ziarului și televiziunii noastre, până la gura cu care înfulecă mititeii electorali), să dovedim, cu cifre, cum proastele decizii administrative au scos, inutil, bani (și nu puțini) din buzunarele contribuabililor – adică chiar ai lor.

Căci administrația locală din Cluj-Napoca este campioana despăgubirilor acordate de la buget.

Noi am atras deseori atenția asupra modului în care primarul Emil Boc impune hotărâri sub presiunea majorității de care se bucură în Consiliul Local și cât de dăunător bugetului local este acest nărav al său. El îi zice „voință politică”, noi susținem că e plin Codul Penal de astfel de „voință”.

Rapid au uitat clujenii care s-au repezit să-l voteze majoritar pe Emil Boc în 2016, cum, numai cu doi ani înainte, acesta le-a scos peste 1 milion de euro din buzunare, să-i dea pe despăgubiri. 500.000 de euro pentru stingerea afacerii JV Consorzio Garboli Conicos SpA -Tirena Scavi SpA, 500.000 de euro despăgubiri pentru romii evacuați cu forța de pe strada Coastei și strămutați la Pata Rât în locuințe modulare (alți bani aruncați, altă distracție) și 200.000 de lei amendă pentru netransmiterea în termenul legal a unor anunţuri de atribuire de contracte în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Și vorbim doar de banii pe care Justiția a decis, în numai o săptămână a acelui an, că trebuie să fie acordați ca despăgubiri. Bătuți în cuie, dar din buzunarele noastre, nu ale celor cu adevărat vinovați. Să tot faci afaceri după năravul de a afce afaceri după cum te taie și te spânzură în propria voință politică, nu?!

Nu avem nici o bucurie din faptul că semnalele de alarmă trase cu privire la proasta administrare a banului public pe parcursul anilor se adeveresc. Important este ca, de aici încolo, indiferent de scuze, practicile proastei administrații să înceteze. Este în interesul buzunarelor noastre și al bunei imagini a municipiului nostru.

Poate se mai gândesc și clujenii la buzunarele lor, dincolo de circul fără pâine care li se administrează prin Centrul orașului și permanentul șantier care este acesta de mai bine de 15 – dar numai în aceleași locuri în care, practic, am asistat la o “borduriadă” fără de sfârșit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *