Justitie

Cuscrul șefului DNA, condamnat la închisoare cu suspendare și cu averea sub SECHESTRU. Mai țineți minte povestea cu nunta și strămutarea dosarului? Ei bine, n-a ținut!

Tribunalul Maramureș a decis să îl condamne pe edilul Septimiu Țurcaș, cuscrul șefului DNA, pentru abuz în serviciu, la pedeapsa de trei an de închisoare cu suspnedare și un termne de încercare de 5 ani. 

De ce a fost nevoie ca Tribunalul Maramureș să pronunțe sentința? 

Septimiu ȚURCAȘ care a fost trimis în judecată după ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în 2015. În vara anului următor băiatul acestuia Adrian ȚURCAȘ s-a căsătorit cu fata procurorului de la Sălaj, Crin Bologa – actualul șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Aparent, la nunta celor doi tineri au participat în număr mare judecători și procurori de la instanțele și parchetele din județ și nu numai.

Problema a venit după încheierea ceremoniei când a avut loc următorul termen de judecată al primarului. Pe rând, procurorii din Sălaj au fost nevoiți să se abțină de la judecarea procesului pentru a nu intra în conflict de interese. În cele din urmă dosarul plimbat pe la mai mulți judecători a ajuns la Claudia Ilieș, de la Curtea de Apel Cluj, cu propunerea de strămutare dat fiind faptul că în Sălaj nu mai exista un magistrat considerat in imparțialitate pentru soluționarea spetei, ajungând pe rolul Tribunalului Maramureș.

Citește și: 

Nuntă românească: socrul mare, primar de oraș și inculpat, nora e fiica fostului șef DNA Cluj, nuntași au fost procurori și judecători. Dreptatea cine o face?

Iată sentința de la Maramureș: 

„Prin sentinţa penală nr. 132/20.07.2020 s-a dispus: 1. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit. a C. pr. pen., art. 5 C.pen. achită pe inculpatul: – ŢURCAŞ SEPTIMIU CĂTĂLIN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de: – abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969 (pct. I din rechizitoriu) Condamnă pe inculpatul ŢURCAŞ SEPTIMIU CĂTĂLIN pentru săvârşirea infracţiunii de: – abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. II din rechizitoriu) la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 indice 1, 86 indice 2 Cod penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 indice 4 Cod penal 1969. În temeiul art. 86 indice 3 Cod penal 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Sălaj;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În temeiul art. 71 Cod penal 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului se suspendă şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, teza II şi lit. b Cod penal (1969).

În temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit.h C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului ŢURCAŞ SEPTIMIU CĂTĂLIN, pentru săvârşirea infracţiunii de: – abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (pct. III din rechizitoriu) În temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit.f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului ŢURCAŞ SEPTIMIU CĂTĂLIN, pentru săvârşirea infracţiunii de: – fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (pct. III din rechizitoriu),

2. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit. a C. pr. pen., art. 5 C.pen. achită pe inculpata: – HOSU CLAUDIA, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de: – abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969 (pct. I din rechizitoriu) În temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit.f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei HOSU CLAUDIA pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253 indice 1 Cod penal din 1969, ART. 5 C.pen. (pct. I din rechizitoriu) Condamnă pe inculpata – HOSU CLAUDIA pentru săvârşirea infracţiunii de: – abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. II din rechizitoriu) la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 86 indice 1, 86 indice 2 Cod penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani şi atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 86 indice 4 Cod penal 1969. În temeiul art. 86 indice 3 Cod penal 1969, pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Sălaj;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. Î

n temeiul art. 71 Cod penal 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza II şi lit. b Cod penal 1969. În temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit.f C. pr. pen., art. 5 C.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei HOSU CLAUDIA, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – conflict de interese, prevăzută de art. 253 indice 1 Cod penal din 1969 (pct. II din rechizitoriu) – participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. 1 Cod penal din 1969 raportat la art. 289 Cod penal din 1969 (pct. II din rechizitoriu) – fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (pct. II din rechizitoriu) – fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal din 1969 (pct. II din rechizitoriu) – uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (pct. II din rechizitoriu),

3. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit. a C. pr. pen., art. 5 C.pen. achită pe inculpatul: – DINCĂ VALERIU, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de: – abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969 (pct. I din rechizitoriu), Condamnă pe inculpatul DINCĂ VALERIU pentru săvârşirea infracţiunii de: – abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. II din rechizitoriu) la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 indice 1, 86 indice 2 Cod penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 indice 4 Cod penal 1969. În temeiul art. 86 indice 3 Cod penal 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Sălaj; b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În temeiul art. 71 Cod penal 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului se suspendă şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza II şi lit. b Cod penal 1969.

4. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit. a C. pr. pen., art. 5 C.pen. achită pe inculpata: -MOCAN ELENA MARIA, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de: – abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969 (pct. I din rechizitoriu), Condamnă pe inculpata MOCAN ELENA MARIA pentru săvârşirea infracţiunii de: – abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969), cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. II din rechizitoriu) la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 indice 1, 86 indice 2 Cod penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 86 indice 4 Cod penal 1969. În temeiul art. 86 indice 3 Cod penal 1969, pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Sălaj; b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. În temeiul art. 71 Cod penal 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza II şi lit. b Cod penal 1969.

5. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit. a C. pr. pen., art. 5 C.pen. achită pe inculpatul: – HOSU VALENTIN, trimis în judecată pentru: – complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969 (pct. I din rechizitoriu), Condamnă pe inculpatul – HOSU VALENTIN, trimis în judecată pentru: – complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. II din rechizitoriu) la pedeapsa de 3 ani închisoare. – participaţie improprie la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 49 alin. 1 lit. a din Legea 129/2019 ( conţinut identic al art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, în vigoare la data faptelor), art. 5 C.pen. (pct. II din rechizitoriu) la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 33 Cod penal 1969, art. 34 lit. b Cod penal 1969, art. 5 Cod penal, contope?te pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 indice 1, 86 indice 2 Cod penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 indice 4 Cod penal 1969. În temeiul art. 86 indice 3 Cod penal 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Sălaj; b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În temeiul art. 71 Cod penal 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului se suspendă şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza II şi lit. b Cod penal 1969. În temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit.f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului HOSU VALENTIN, pentru săvârşirea participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. 1 Cod penal raportat la art. 289 Cod penal din 1969 (pct. II din rechizitoriu),

6. Condamnă pe inculpatul – OLTEAN ROMEO CLAUDIU pentru: – complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. III din rechizitoriu – primul act material) la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 81, 82 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condi?ionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1969. În temeiul art. 71 Cod penal 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului se suspendă şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal 1969. În temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit.f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului OLTEAN ROMEO CLAUDIU pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (pct. III din rechizitoriu),

7. Condamnă pe inculpatul – CHERECHEŞ VASILE, trimis în judecată pentru: – complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. III din rechizitoriu) la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 81, 82 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condi?ionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1969. În temeiul art. 71 Cod penal 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului se suspendă şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza II şi lit. b Cod penal 1969. În temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit.f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului CHERECHEŞ VASILE pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (pct. III din rechizitoriu),

8. Condamnă pe inculpatul – MOCAN IOAN pentru: – complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. III din rechizitoriu – primul act material) la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 81, 82 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condi?ionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1969. În temeiul art. 71 Cod penal 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului se suspendă şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza II şi lit. b Cod penal 1969”, se arată în soluția de la Maramureș.

 

 

SECHESTRUL a rămas! 

Edilul din Șimleul Silvaniei a rămas cu sechestrul pe un apartament și un teren intravilan de 1.400 de mp: 

„Menține sechestrul asigurător dispus prin ordonanțele din 25 mai 2015 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, mai exact asupra: – imobilului reprezentând teren intravilan în suprafață de 1.406 mp, cu nr. cadastral (…) și imobilului reprezentând apartamentul (…), aparținând inculpatului Ţurcaș Septimiu Cătălin; – imobilele reprezentând curte și grădină în suprafașă de 778 mp, situate în (…), teren extravilan în suprafa?ă de 4.039 mp, înscris în (…), teren extravilan (…), aparținând inculpatului Hosu Valentin și soției. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal (1969), art. 5 C. pen., confiscă în favoarea statului următoarele sume: – suma de 35.974 lei + 120.000 lei (punctul II al rechizitoriului), de la inculpatul Hosu Valentin; – suma de 25.183,50 lei (punctul III al rechizitoriului), de la inculpatul Chereche? Vasile; – suma de 29.950,67 lei (punctul III al rechizitoriului), de la inculpatul Chereche? Vasile. În conformitate cu art. 25 alin. 3 Cod procedură penală desfiin?ează în parte următoarele înscrisuri : – titlul de proprietate nr. (…), emis în favoarea lui N.D., de Comisia jude?eană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor jude?ul Sălaj, doar cu privire la suprafaţa de 1.800 mp, situat în intravilan, ?i procesul-verbal de punere în posesie nr. (…), cu privire la aceeaşi suprafaţă de teren (1800 mp, intravilan) (vol. II, f. 68, 82) – listele cuprinzând cantită?ile de lucrări emise de S.C. „Roma Expres” S.R.L. către beneficiarul Primăria ?imleu Silvaniei, din 18 noiembrie 2008, respectiv 28 noiembrie 2008, privind lucrările „repara?ii stradă Pustă” ?i „decolmatare Văi Pusta” (vol. III, f. 45-50), grafic de interven?ie la viitura din 29 iunie 2009, document emis de S.C. „Roma Expres” S.R.L. către beneficiarul Primăria ?imleu Silvaniei (vol. III, f. 42), facturile emise de S.C. „Roma Expres” S.R.L., seriile SJWCL nr. 0698834 din 11 decembrie 2009 ?i SJWCL nr. 0698824 din 18 februarie 2009 (vol. III, f. 41, 43)”, se mai arată în sentință. 

Nuntă românească: socrul mare, primar de oraș și inculpat, nora e fiica fostului șef DNA Cluj, nuntași au fost procurori și judecători. Dreptatea cine o face?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *