Jos palaria

Curiozitatea Stelutei Cataniciu i-a distrus pe toti incompatibilii tarii!

Curtea Constitutionala a Romaniei a adoptat joi o decizie de interpretare prin care aceeasi functie inseamna “orice functie aleasa”, spun surse din CCR. Sub incindenta acestei interpretari intra demnitari ca senatorul Akos Mora si europarlamentarul Mircea Diaconu, care s-au prevalat in timp de faptul ca in lege se prevede ca daca au fost declarati incompatibili intr-o functie, pot ocupa o alta functie.

Exceptia a fost ridicata de actualul deputat PNL Steluta Cataniciu, care fusese declarata incompatibila in functia de consilier local si cerea lamuriri.

Iata cum curiozitatea a ucis (din nou) pisica si Legea ANI a fost salvata de catre CCR pe o nedumerire a deputatului PNL Steluta Cataniciu (care a fost parata la ANI de catre ex-consilierul local PDL Nicoleta Postolache).

Deci, nedumerirea Stelutei Catanciu (cum de a putut ea sa fie incompatibila cand fapta ei s-a consumat ca si consilier local, nu ca si deputat) i-a terminat definitiv pe toti incompatibilii din politica.

Curiozitatea doamnei Cataniciu a adus cu sine o clarificare atat de importanta incat aceasta are un impact devastator asupra tuturor parlamentarilor care au fost declarati incompatibili sau in conflict de interese in functiile elective pe care le-au ocupat anterior. Este vorba de actuali parlamentari care au fost consilieri judeteni, consilieri locali, presedinti de consilii judetene sau primari.

Toti cei care au fost incompatibili sau in conflict de interese in mandatul electiv anterior vor pierde mandatul de parlamentar.

Va fi un cutremur in Parlament. Din punct de vedere tehnico-juridic intrebarea la care a raspuns joi CCR a fost daca sintagma „aceeasi functie” se refera la aceeasi functie electiva (adica primarii intre ei, parlamentarii intre ei) sau se refera la oricare dintre functiile elective care fac obiectul legii. CCR a decis ca „aceeasi functie” inseamna orice functie care intra sub incidenta legii ANI – in acord cu interpretarea data acestei sintagme de ICCJ si ANI.

Parlamentul a avut ocazia sa transeze aceasta disputa atunci cand CCR a decis ca Parlamentul are obligatia sa adopte o interpretare legala in conflictul de natura constitutionala generat de situatia parlamentarului Akos Mora. Parlamentul nu a respectat aceasta obligatie, iar CCR a trebuit sa transeze direct aceasta chestiune prin aceasta decizie.

Deci, in Cluj cel putin, Cataniciu, Oros, Mate Levente si Ioan Moldovan (Colegiile 1, 2, 10 si 6) vor fi pierdute mai repede sau mai tarziu – depinde de rezistenta Parlamentului la aplicarea acestei hotarari.

Am criticat-o de foarte multe ori pe doamna Cataniciu pentru inactivitatea ei din Parlament. Azi ii dedicam rubrica Jos Palaria! Chiar daca dumneaei nu a intentionat niciodata asa ceva, a reusit sa genereze premisa unei mari asanari a clasei politice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *