Milenii la rand, mierea a constituit pentru oameni “izvorul dulce” cel mai raspandit. Cu 100000 de ani i.Hr., civilizatiile din Preistorie cunosteau deja acest aliment. Mitologia egipteana precizeaza ca lacrimile divinitatii Ra, Zeul-Soare, s-ar transforma, odata ajunse pe pamant, in albine, dand nastere mierii.
Substanta unica, de origine dubla, vegetala si animala, mierea este o compozitie fina de zaharuri naturale: 75-79 % din componentele sale, dintre care 70 % zaharuri simple – fructoza, glucoza, dextroza, levuloza -, si aproximativ 5 % zaharuri compuse, in special zaharoza. Restul – 1-5 %, in functie de miere – este alcatuit din cantitati mici de proteine, saruri minerale – sulf, fosfor, clor, sodium, potasiu, magneziu, fier, cupru, mangan -, vitamine – A, B1, B2, B3 (PP), B5, B6 -, acizi organici, enzime digestive – amilaza, invertaza-, o substanta antibiotica, inhibina, substante aromatice esentiale, graunte de pollen si pigmenti.
Culoarea mierii depinde de nectarul din care a fost produsa, de la albul mierii de trifoi pana la negrul mierii de brad, trecand prin toate nuantele aurii, care sunt cele mai raspandite. In timp, mierea isi acentueaza culoarea.
Parfumul variaza in functie de esentele aromatice din nectarul florilor care influenteaza si gustul mierii.
Mierea poate fi lichida, solida sau semisolida. Continutul de glucoza sau de levuloza ii determina consistenta, dar si temperatura si continutul de apa.
Mierea ofera energie prin prezenta glucidelor sale direct asimilabile; e bucuria sportivilor, ce apreciaza digerarea ei perfecta si asimilarea directa, fara participarea organismului. Nivelul ridicat de fructoza o face accesibila si diabeticilor. Favorizeaza regenerarea sangvina, iar prezenta substantei antibiotice ii confera proprietati dezinfectante.
Ocupa un loc important in alimentatia persoanelor suferind de afectiuni hepatice si a celor care sufera de ulcer gastric. Favorizeaza fixarea sarurilor minerale si este foarte indicata in perioada de crestere, deoarece participa la fixarea calciului si magneziului. Mierea este un laxativ usor, care combate putrefactiile intestinale prin actiunea sa de regenerare. Este o sursa sigura de longevitate prin efectele sale de incetinire a procesului fiziologic de imbatranire. Toata lumea cunoaste virtutile calmante pe care mierea le manifesta asupra gaturilor inflamate. Toate aceste proprietati caracterizeaza mierea in general, la care se adauga proprietatile specifice fiecarei plante in parte.
Efectuarea curei. Durata: o luna.
In fiecare dimineata, pe stomacul gol, o lingura de miere. Poti amesteca doua feluri diferite de miere, fie pentru accentuarea proprietatilor comune, fie pentru necesitatea unei actiuni complementare.
Actiunea depurativa la nivelul ficatului a mierii de rozmarin va fi intarita de mierea de papadie. Mierea de portocal va putea fi asociata cu mierea de rozmarin pentru proprietatile lor complementare, care vor face minuni in cazul persoanelor hepatice cu tendinte anxioase, insomniace, surescitate din cauza schimbarii de anotimp. Mierea de salvie poate fi asociata cu mierea de floarea-soarelui pentru sporirea actiunii lor comune asupra circulatiei sangvine. Mierea de brad, conjugata cu mierea de eucalipt, previne si, in acelasi timp, trateaza cazurile de bronsita, guturai, sinuzita, astm. Actiunea conjugata a mierii de tei si a celei de floarea-soarelui influenteaza in mod favorabil circulatia sangvina.
Cura de miere trebuie aleasa, cu titlu preventiv, in functie de:
trasaturile specifice fiecarei plante, care se adauga la proprietatile generale ale mierii;
energetica anotimpului plantei respective, pentru a-i optimiza proprietatile.
Nu ezita si lasa-te purtat spre descoperirea unei cure de miere – una dintre cele mai simple, fiind compusa dintr-un aliment perfect sanatos, recunoscut pentru virtutile sale din vremuri imemoriale -, meditand in acelasi timp asupra cuvintelor lui Rudolf Steiner: “Cand Omul adauga miere in alimentatia sa, el incearca sa-si construiasca fiinta psihica in asa fel incat sa actioneze corect intru sanatatea corpului sau.”