Ce sunt bugetele României: cel naţional şi cele locale? La fel ca şi rezervorul de funcţii publice, care tot de la bugete se alimentează: pradă de război. De 30 de ani, din patru în patru ani, partidele politice năvălesc peste instituţiile publice, le ocupă şi-şi împart bugetele. Dar nu pentru a folosi interesului public, ci ca să-şi răsplătească lipitorii de afişe şi sponsorii. Sunt ca muştele care iau cu asalt borcanul cu miere, sfârşind prin a împuţi şi umple cu răhăţeii lor locul.
Înrăhățirea spațiului bugetar s-a petrecut odată cu “revoluţia în direct”. Încă de atunci avem parte de năvala bâzâitoare a candidaţilor la îmbogăţire. De la „revoluţionarii” care şi-au pretins “răsplata jertfei patriotice”, până la legiunile de oameni de afaceri mai mult sau puţin prosperi care se căpuşează şi se şantajează cu politicienii pe principiul „ţi-am dat, dă-mi”. „Te-am susţinut să ajungi la putere, răsplăteşte-mă!” Şi cu ce să se „răsplătească” lanţul susţinerilor, dacă nu cu funcţii politice şi bani de la buget? Suntem ţara cumetriilor şi năşiilor: claponul şi damijonul dus în dar sunt firescul naţiei.
Din 1989 încoace, nici un partid, nici o alianță de guvernare nu a reușit să se debaraseze de clientelism politic. Acolo sunt sponsorii de campanie electorală, acolo sunt banii negri ce intră în bugetul de cheltuieli al partidelor… într-acolo se îndreaptă răsplata, în caz de câștigare a puterii. Și așa va fi cât bugetul României este borcanul cu miere cu adevărat vizat de fiecare partid, indiferent de discursul cu care-şi abureşte electoratul.
Din 30 de ani de guvernare, PSD, sub diversele sale denumiri şi alianţe, a condus România, groso-modo, timp de 16 ani. 14 ani au condus-o Adevăratele Forţe ale Forţei Reformatoare a României. Să fi avut, de pe urma acestor chibzuiţi ai bugetului României, măcar 1400 de kilometri de autostradă, 100 de kilometri per buget anual, aş fi zis: jos, pălăria! Dar din cei 14 ani, din cei 4 ani de ţărănism multilateral-dezvoltat, de exemplu, ne-am ales cu fix ceea ce am avut parte în cei 4 ani de Mătuşică Tamara ai lui Adrian Năstase: neantizarea infrastructurii industriale a României, punerea bazei capitalismului de cumetrie, instituţionalizarea corupţiei, sumeţirea noilor securişti. Încă îmi amintesc de „ţărăniştii” plecaţi din Cluj la Bucureşti la guvernare şi cum curgea rugina din jafurile lor de maşini luate pe bani de Caritas din Occident… Azi sunt prosperi latifundiari şi măreţi oameni de afaceri. Măcar stau ascunşi, să nu mai întrebe nimeni de ei, îşi ciugulesc „privatizarea in integrum”. Îmi amintesc de sereiştii plini de coşuri care stăteau pe post cât să-şi adune o bază de date despre firme, apoi se transformau în prosperi consultanţi economici. Am amintiri cu viitori minştri şi parlamentari care vindeau marfă de Ungaria şi Turcia din portbagajul maşinii, sau repatriau „Dacii” din Polonia. Amintiri cu viitori rectori de mare Universitate medicală, umblând încătuşaţi. Deh, vremuri tulburi, azi toţi tulburaţii sunt generali cu pensii speciale şi, sau, prosperi oameni de afaceri.
Doar borcanul cu miere fie este tot mai mic, fie lăcomia lor este mult prea mare. Altfel nu-mi explic cum toate aceste muşte care acum mai bine de un deceniu răhăţeau fericit-înfrăţite la borcan, azi îşi smulg piciorușele, aripioarele și se umplu de răhățeii denunţurilor penale… Unde sunt glorioasele vremuri când putea să zumzăie musca satisfăcut-greoi de la atâta cărăușie de miere din borcanul bugetar către locul de puit și numărat ouă?
În locuri din economia subterană, prin „tunelurile” bine cunoscute de fosta securitate şi lăsate moştenire urmaşilor. Locuri deloc deranjate de o justiție ce se joacă de-a potența numai atunci când îi sunt amenințate privilegiile.