Amenințarea de la granița cu Ucraina a dus la creșterea încrederii în NATO, la cote nemaiatinse din perioada entuziasmului aderării. Dar pe fondul fricii de război crește și naționalismul și teama de o recesiune.
„Faptul că suntem în NATO nu ne ajută, dimpotrivă. Noi aici în România suntem naivi și buni. Țara ar trebui să fie neutră. Eu nu m-aș băga cu niciunii”, ne spune Eugenia Danciu, o profesoară de religie ieșită de curând la pensie, cu care am stat de vorbă la București. Nu-i plac rușii, pentru că familia ei a avut multe de îndurat la venirea lor în România după al Doilea Război Mondial. „Frații tatăului meu și ai mamei au murit în acest război, unii pe front, alții de foame, după ce rușii le-au luat tot ce aveau. A fost o experiență dureroasă și n-aș vrea să se repete.”
În România, adesea tendințele politice și sociale venite dinspre generațiile care au trăit și s-au maturizat în timpul Războiului Rece sunt diferite față de ale celor care au crescut și au fost educați după căderea dictaturii. Sondajele scot la iveală diferențele dintre aceste generații, dar și punctele lor de întâlnire. De pildă, un sondaj de acum un an arăta că în România, cei care au încredere în Vladimir Putin sunt mai ales bărbații sub 30 de ani cu educație medie sau superioară și cu venituri mai ridicate (INSCOP, martie 2021). Față de media națională, cei sub 30 de ani sunt mai tentați să privească spre Rusia cu admirație, decât cei peste 60 de ani, care, după cum arată cercetările, sunt ceva mai neîncrezători decât media națională.
Anul trecut, când au fost întrebați de ce cred că Rusia nu are o imagine prea bună printre români, 35% au dat vina pe istorie și cam tot atâția au spus că nu e vorba despre o imagine proastă, ci de faptul că românii nu sunt interesați de ceea ce se întâmplă acolo, 27% au invocat că Moscova se opune unirii României cu Republica Moldova și doar 17% au vorbit despre faptul că Rusia nu are o imagine bună pentru că „se poartă prost cu proprii cetățeni” (LARICS, aprilie 2021).
În mod surprinzător, într-o cercetare numită Barometru de Securitate, din toamna trecută, 40% dintre români aveau multă și foarte multă încredere în Rusia (LARICS, octombrie 2021), deși, în același timp, în jur de 70% dintre cei intervievați declarau că au multă încredere în statele occidentale, iar încrederea în NATO era chiar mai mare.
Ar putea exista, deci, un segment de populație care basculează între Est și Vest. Nu știm exact cât este de mare, pentru că cercetările sociologice din ultima vreme nu intră în profunzimea problemei, ci rămân la suprafață. Avem mai degrabă date cantitative decât calitative și din ele rezultă că, deasupra, apele sunt limpezi, iar atașamentul față de valorile vestice este puternic, de neclintit. Amenințarea de la granița cu Ucraina a dus la creșterea încrederii în NATO, la cote nemaiatinse din perioada entuziasmului aderării. În același timp, însă, cei mai mulți români nu sunt dispuși să-și sacrifice confortul pentru principiile apărării Ucrainei.
În paralel cu acest nou val pro-NATO crește însă pe fondul fricii de război naționalismul și teama de o recesiune economică. Politicienii naționaliști primesc tot mai mult spațiu în prime-time și revine în actualitate înclinația tradițională a elitei politice autohtone, să fie și cu unii și cu ceilalți. Un balans care denotă nu doar nesiguranță, ci și o loialitate dilematică, transmisă istoric și propagandistic.
Când am întrebat-o pe Nadine Răducanu, studentă la Stomatologie în anul 5 la București, dacă se teme de război, mi-a răspuns prompt: „Nu, pentru că suntem în NATO.” În același timp, crede că pentru România situația e riscantă: „ Suntem foarte aproape de Rusia și suntem o țară destul de micuță față de ei și, în plus, suntem destul de departe de ceilalți aliați, fiindcă și aliații ne pot promite…, dar cu scutul antirachetă, de exemplu, nu l-au pus aici pentru binele României, ci tot pentru binele lor. Suntem la mijloc și România ar trebui, dacă ar putea, să aibă o tactică diplomatică neutră: să fim în relații bune și cu Rusia și cu Aliații.” Această gândire biunivocă pare destul de larg răspândită. Am întâlnit-o și la Ileana Bucur de 55 de ani: „Ne gândim că totul e acolo între ei, între ucrainieni și ruși. Îmi aduc aminte că tata povestea cum a fost în război, că el a fost pe front împotriva rușilor. Nu vrem să se mai repete războiul. E bine că suntem cu NATO, fiindcă ne ajută în caz de ceva, dar și cu rușii ar trebui să ne avem bine.” Ștefan Drăgan, student la Universitatea de Construcții în anul 3, spune că citește presă străină să înțeleagă mai bine, crede că România nu e în pericol, dar că apartenența la NATO „nu ne ferește, ci dimpotrivă”.
Aceste exemple sugerează, însă, că felul de a gândi al oamenilor, temerile lor, echilibrul pe care nu-l pot găsi în politica internă îi fac să devină oscilanți și nesiguri de cea mai importantă umbrelă de securitate pe care a avut-o România vreodată.
Pe de altă parte, în sinceritatea celor care răspund la sondaje se poate interfera ceea ce Elisabeth Noelle-Neumann numea „spirala tăcerii”: faptul că oamenii preferă uneori să tacă sau să se conformeze opiniilor generale, chiar și atunci când nu sunt de acord cu ele, pentru a nu ieși în evidență. O formă de a se rușina de propriile lor păreri și de a merge la suprafață cu valul general, urmând ca revolta lor să-și găsească drumul, cu prima ocazie.