In vizor

Cum văd AMERICANII Cluj-Napoca. CNN îi trimite pe turiști pe malul Someșului: „Destinația ideală pentru un city break”

CNN a alcătuit un top al celor mai interesante orașe pentru turiști, unde turismul e aproape inexistent. Publicația americană recomandă turiștilor să viziteze Clujul, măcar pentru un weekend. 

„Al doilea cel mai mare oraș al României e deseori privit ca un oraș de tranzit pentru turiștii care sunt în căutarea de aventuri în Munții Apuseni, sau care vor să fie martori la peisajele istorice ale Transilvaniei. Totuși, Biserica Sfântul Mihail sau fascinanta Fabrică de Pensule sunt doar două dintre atracțiile care fac o ședere mai lungă necesară. Dacă mai adăugăm piețele frumoase și un peisaj plin de baruri și cafenele, atunci putem spune că orașul Cluj-Napoca deține toate argumentele pentru a fi considerat o destinație ideală de city break”, au scris cei de la CNN. 

Alături de Cluj, în top se mai află Orange (Franța), Norwich (Anglia), Aarhus (Danemarca), Antwerp (Belgia), Haga (Olanda), Sarajevo (Bosnia), Pristina (Kosovo), Malmo (Suedia), Aberdeen (Scoția), Berna (Elveția), Wroclaw (Polonia), Tbilisi (Georgia), Minsk (Belarus) , Erevan (Armenia), Debrecen (Ungaria), Ankara (Turcia), Plovdiv (Bulgaria), Trondheim (Norvegia), Torino (Italia).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *