Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, şi patru deputaţi PSD au depus la Senat o propunere legislativă privind modificarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public. Propunerile formulate reprezintă un regres uriaş în domeniul transparenţei în activitatea autorităţilor publice, ducând la îngreunarea obţinerii de informaţii de interes public.
Adică să nu mai ştim nimic despre ei, de parca ar fi unşii lui Dumnezeu? Să nu mai ştim cum şi-au luat „bacaloriatele” la 40 de primăveri, câte masterate şi doctorate la „fără frecvenţă” şi-au plagiat, câte afaceri şi-au semnat ei, ca oameni de afaceri, cu bugetele statului, cu ei înşişi, ei fiind şi „statul”?
Ulterior, după ce golăneala a fost devoalată public, a venit liderul derutaţilor PNL să spună că a fost un dobitoc, n-a ştiut ce semnează şi că s-a retras din combinaţia de pus botniţă legislativă presei.
„Ca fost jurnalist, sunt un adept al liberului acces la informații de interes public” – a declarat Florin Roman. Acest individ nu e la prima dovadă de jigodism. E unul din iniţiatorii legii pensiilor speciale pentru primari. Să nu îi uităm cea mai mare „realizare” ca şparlamentar: inițiatorul legii de acordare de pensii speciale la Curtea de Conturi. Iar zilele trecute s-a remarcat prin alt proiect controversat: avantaje pentru şefii ASF. Avem doar aceeaşi mizerie: o frumoasă gașcă transpartinică pusă pe măreţe înfăptuiri în beneficiul lor personal. Şi atât!
Nu era suficient de restrictivă şi de prost concepută Legea 544 privind liberul acces la informațiile de interes public, prin urmare, nişte şparlamentari de-ai PSD şi PNL au depus în această săptămână o inițiativă legislativă la Parlavrament, care vizează modificarea acesteia în sensul restrângerii tocmai a accesului la informațiile privind cheltuirea banilor publici de către cei plătiţi din fix banii din taxe şi ipozite.
Restricţionarea accesului la cum se cheltuiesc banii publici se va face prin impunerea de taxe ce pot fi stabilite arbitrar. Adică, dacă cumva vreau să ştiu cum mi se cheltuiesc banii din taxe şi impozite, tot eu trebuie să dau banii – că funcţionarul „cheltuie” (tot din banii mei) hârtie, tonner şi timp alocat „Tetrisului” şi „Solitairului”.
În plus, autoritățile publice vor putea refuza oferirea de informații invocând tot felul de mizerii stabilite arbitrar, ASTA CONTRAR a ce STABILESC LEGILE ÎN VIGOARE.
Dar când a fost Legea impediment pentru Politician ca acesta să nu se urineze cu boltă pe prevederile acesteia? Printre motivele pe care autoritățile publice le pot invoca în refuzul lor de a oferi informațiile de interes public solicitate, s-a introdus inclusiv ”reaua-credință” a solicitantului.
Adică: „Prin prezenta vă solicit punerea la dispoziţie a actelor prin care se justifică plata a 15 milioane de euro din bani publici pentru un kilometru de drum care trebuia să fie gata acum patru ani şi încă nu este.”
„Sunteţi de rea credinţă!” Şi, zdrang, refuzul!
Cum v-am mai zis: românii nu sunt buni decât să muncească şi să plătească taxe şi impozite, nu şi să afle ce se întâmplă cu banii după ce îi ia statul. Noi nu suntem decât sclaveţii lor. Uniunea Stalinist Leninistă dintre aceste două partide politice, PNL şi PSD, moare, dar nu se predă!
Fiţi atenţi la hal de justificare a amendării Legii 544, pe care am extras-o din expunerea de motive (citez): „Oamenii sunt disperaţi că li se cer informaţii de către „diverse ONG-uri” şi „postaci pe Facebook”.”
În dispreţul lor faţă de populimea contribuabilă, fix aşa au scris: „postaci pe Facebook”. Şi că (citez): „informaţiile publice sunt cerute pentru a „şantaja”, a „ameninţa”, a „hărţui” şi a „provoca scandaluri publice”.
Deci, scandalul nu este că ei fură şi îşi bat joc de banii contribuabililor, ci că se află! Cum vă ziceam, politicienii şi funcţionarii publici români confundă viaţa pe bani publici cu viaţa personală.
Pe ei nu-i deranjează că fură, îi deranjează că cineva vede acest lucru şi că vrea să demonstreze, ca să nu se ajungă la „dăunarea vieţii personale” şi a „imaginii publice” a celui prins cu mâna în borcanul cu miere al bugetelui. Îi deranjează că sunt obligaţi de o lege destul de prost întocmită (dar nu suficient) să pună la dispoziţia „curiosului” fix actele care vor demonstra că se cam fură, dar nici nu se face.
Şi-atunci vor ca „curiosul să roadă osul” – să i se închidă gura, să fie obstrucţionat în demersul său profesional. Panaramele acestea au intrat în logica lui „nu mă întreba cum am furgăsit primul milion” – că „eşti de rea credinţă”.
Şi, gata!