Sex

Cum se maturizeaza o femeie

Maturizarea este ceva care se petrece in interiorul nostru, rezultatul natural al trecerii printr-un numar de ani. Este un proces lung, caracterizat prin pasi facuti inainte (dar si inapoi), prin crize emotionale, cautari si noi inceputuri. A te maturiza nu inseamna atat a aduna ani peste ani, cat a acumula experienta intr-o serie de domenii: profesional, spiritual, sexual. Iata mai jos etapele care fac o femeie sa se maturizeze:

 

 

Schimbarea fizica

Aceasta etapa pare fi cea mai simpla dar totodata si cea mai complexa. Este simpla deorece totul se intampla natural: te trezesti intr-o zi, la 12-13 ani, ca ai sani, rotunjime si menstruatie; incepi sa iti percepi corpul intr-un mod diferit, ca pe ceva care poate fi impodobit, privit, chiar atins. Pe de alta parte, acest process al transformarilor  fizice se poate intinde pe o perioada lunga de timp, depasind chiar limita celor 20 de ani. Si in aceasta consta complexitatea lui. Pe masura ce socul schimbarilor fizice se atenueaza, apar framantarile si indoielile. Se intampla adesea ca noul nostru corp sa nu arate precum cel am manechinelor pe care le admiram in reviste si la televizor; este inceputul unei lupte crancene cu noi insine, pentru a ajunge la formele pe care le consideram ideale. Toate trecem prin asa ceva: diete fara sfarsit, gimnastica zilnica etc. Petrecem mult timp in fata oglinzii si care este rezultatul? Adesea, nu ne putem suferi.

 

 

Maturizarea unei femei seamana cu construirea unei case: are nevoie de o fundatie solida. Pe plan fizic, aceasta inseamna sa inveti sa-ti accepti corpul, sa iti faca placere sa te afli in propria-ti piele. Nu este un lucru usor. De multe vori suntem chinuite de teama ca ceilalti nu ne gasesc perfecte sau ne este frica sa ne maturizam. Este nevoie de multa munca pentru a putea trece peste aceste temeri, asa ca, daca te afli in aceasta etapa, curaj! Nu esti singura!

 

 

Descoperirea propriei sexualitati

Daca la temeiurile si grijile despre care s-a vorbit mai sus adaugam hormonii, se obtine o reteta pentru sexualitate feminina, amestecata cu dorinta si nesiguranta. Acum esti o entitate sexuala: ai necesitati, fantezii si o multime de sentimente conflictuale despre ce inseamna, de fapt, sexualitatea. Si daca traim intr-o epoca a libertatii sexuale, exista niste norme sociale care impun retineri: fii sexy, dar nu prea sexy; e bine sa ai expereinta sexuala dar, fara sa devii usuratica; fii ispititoare dar vulnerabila.

 

 

Cand ne maturizam, asteptam de la relatia sexuala lucruri magice; am vrea ca, de la prima experienta, totul sa fie ca la carte sau ca in filme – erotic si plin de satisfactii. Dar realitatea este alta si te dezamageste fata de scenele din carte sau film – cel putin la inceput. In timp, lucrurile se schimba, chiar daca mai ai parte si de dezamagiri. Trebuie sa iti cunosti dorintele si sa  ti tolerezi inhibitiile si sovaielile, pana la a le controla si de a le atenua. Cea mai grea parte este, poate, stabilirea unei relatii de incredere cu partenerul, ca sa ii poti vorbi despre nevoile tale,

 

 

Dincolo de printul din povesti

Si pentru femeia secolului XXI, fericirea este compusa din cateva elemente: autocunoastere, satisfactii profesionale, dragoste. Stii ca fericirea vine din interior, din auto cunoastere si din aflarea necesitatilor tale, o data implinite, te fac sa te simti multumita. Iar in mintea ta mitul persista: fericirea unui barbat visat. De fapt, a te maturiza inseamna a intelege ca poti obtine tot ce vrei de la relatia cu partenerul. Inseamna sa accepti toti acei termini nesuferiti, cum ar fi “compromis” si “tolerare” si sa iti apreciezi valoarea. Pe scurt, inseamna sa renunti la povestea de dragoste din filme sau din carti si sa dai iubirii o fefinitie realista, care iti apartine. Nu trebuie sa cresti cu modelul Cenusaresei in minte, asteptand sa vina printul fermecator, care sa iti ofere o iubire vesnica, neconditionata si o existenta minunata.

 

 

Cautarea succesului

Cand ai o slujba, chiar daca nu este prima, vine un moment, cand iti pui urmatoarele intrebari: “Acest serviciu imi ofera satisfactii?”, “Care este amestecul correct de provocari si raspunsuri?”, “Ma descurc si cu aspectele mai putin feminine, cum ar fi confruntarile profesionale?” Daca raspunsurile sunt positive, totul e perfect.

 

 

Uneori apare criza – o perioada in care esti chinuita de indoieli, in care nu stii daca ti-ai ales munca potrivita si esti nefericita. Partea buna: aceasta etapa te poate ajuta sa-ti clarifici niste aspecte, sa realizezi care este cea mai potrivita cariera pentru tine.

 

 

Rezolvarea problemelor de familie

Sa spunem ca ai 25-30 de ani, ca esti relativ multumita de cum areti, ca ai o relatie buna cu un barbat, ca iti place profesia ta. Dar un lucru inca te deranjeaza: mama lui te irita. Sau nut e intelegi cu sora lui. Ori ai ceva de reprosat tatalui. Ce se intampla? Duci inca in spate un vechi bagaj al familiei, care iti alimenteaza supararile si iti mentine ranile deschise.

 

 

A te maturiza, inseamna a lasa deoparte toate acestea, fiindca te stanjenesc. Uita dezamagirile pe care ti le-au provocat cei apropiati, uita-ti vina de a fi suparata pe ei. Lasa in loc dragostea pe o porti inca familiei tale, care intotdeauna te va iubi si te va sprijini.

 

 

De obicei, ne petrecem prima parte a vietii asteptand ca familia sa aiba grija de noi. Dar trebuie sa  inveti sa iti porti singura de grija. Daca mijloacele financiare iti permit, muta-te din “cuibul” parintesc, inainte de aimplini 30 de ani. Trebuie sa iti afli locul, sensul si rostul devenirii tale. Apoi  poti decide: “ Cu ce gen de persoane vrei sa iti umpli existenta? Ce prietenii vrei sa cultivi?

 

 

Multumirea spirituala

Pentru a ajunge aici ai nevoie de cateva “Ingrediente” Trebuie sa descoperi acele elemente din viata ta care te poti face linistita, impacata cu tine. Care este amestecul potrivit de singuratate si intimitate, pentru tine? Cine esti tu, in adancul sufletului si cum poti avea grija de tine? Poti raspunde la asemenea intrebari intr-o viata intreaga. Meriti sa fii mangaiata, protejata si multumita. Trebuie sa afli ce te face fericita si ce te enerveaza. Pentru multe femei fericirea e o chestiune de soarta – vine din ceruri si inseamna o slujba buna, un barbat potrivit, o casa.

 

 

Incearca sa iei din fiecare etapa cat de mult poti  – insa nu uita care iti sunt limitele. Cunoscand elementele specifice fiecarei etape, poti spera ca iti vei construi viata asa cum numai tu iti doresti.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version