Justitie

Cum se citește corect: urbanism sau cotețe? Primăria Cluj-Napoca a emis o autorizație de construcție HALUCINANTĂ!

Două familii au câte o parcelă îngustă pe strada Ioan Budai Deleanu. Cele două parcele au fost fragmentate în urmă cu mulți ani prin proceduri de moșternire. Astfel, familia Cristureanu, care a cumpărat una dintre parcele, se învecinează cu familia Pop, care locuiește acolo într-o cladire de tip magazie, fără baie și condiții necesare, motiv pentru care au dorit să se extindă.

Și pe parcela familiei Cristureanu există o clădire identică, pe care aceștia o folosesc când vin în vizită, la fel de nelocuibilă. Familia Cristureanu a încercat să cumpere parcela familiei Pop, însă aceștia au cerut aproape o jumătate de milion de euro. 

Cele două familii nu au ajuns la un acord comun, iar familia Pop a și obținut o autorizație de construcție pentru o clădire de tip P+E, cu lățimea de 4,75 m și înălțimea de 8 metri. 

În tot acest timp, familia Cristureanu a așteptat sperând că municipalitatea nu va emite o astfel de autorizație de construcție care nu respectă toate condițiile din regulament, soluția optimă fiind o construcție comună pentru cele două familii, de unde fiecare avea de câștigat mai mult spațiu locuibil, iar municipalitatea aproba o clădire decentă cu aspect normal, nu construcții de tip vagon și înghesuite. 

S-a pornit de la asta: 

Iar acum situația stă astfel: 

*O casă care în fotografie arată amplasată pe lățime la stradă (vezi inclusiv poziționarea unei mașini pe drumul de acces) este de fapt un vagon pe aproape toată parcela, care devalorifică din start potențialul parcelei deținută de familia Cristureanu. 

Municipalitate îi încurajează să construiască la fel

Familia Cristureanu a fost nevoită să urmărească pe site-ul incomplet al primăriei daca o sa apară vreodată un anunț de consultare a vecinilor pentru construcția familiei Pop. Surpriza a venit în momentul în care au aflat direct că s-a emis autorizația de construire pentru Pop Mioara Dorina. Atunci familia Cristureanu a depus sesizare la primărie prin care cerea explicit anularea autorizației. Aceștia ar fi gândit ca soluție ideală aprobarea unei autorizații pentru o locuință comună pentru cele două parcele, una care să fie poziționată în concordanță cu aliniamentul celorlalte case, care ar fi respectat toate regulile de urbanism.

Însă primăria a refuzat să vadă planul de ansamblu, menționând că familia Pop a construit în legalitate și încurajându-i ce petiționari să construiască la fel. 

Mai mult, primăria ascunde documentația emisă pentru parcela familiei Pop în spatele unor ”incompatibilități” de fișiere sau „momente de instabilitate a rețelei”. Ceea ce primarul Emil Boc numește digitalizare și transparență este în realitate o minciună uriașă care în domeniul Urbanismului are consecințe GRAVE. De la termene expirate pentru depunerea unor sesizări, la documente lipsă și imposibilitatea de a afla ce planuri are vecinul tău, deși te afectează direct, administrația BOC ridică din urmeri și îți transmite indirect că pici de prost. 

Priviți un fragment dintr-un răspuns dat de primărie către familia Cristureanu: 

„Ne-au distrus orice posibilitate de a mai face ceva cu acel teren. Nu avem cum să construim ceva decent. De construit împreună nu mai putem. Nu mai avem cum să valorificăm terenul la potențialul maxim. Ideal era ca să vindem ori noi către ei ori ei către noi. Puteam să unim parcela și să contruim împreună o casă de tip duplex, care ar fi respectat toate regulile și legile. 

Ne-am vazat pe faptul că municipalitatea NU are cum să acorde o autorizație de contrucție AIUREA și că se va pune accentul pe respectarea legii. Conform PUG-ului doar împreună puteam să construim ceva. Am fost ferm convinși că primăria ne-ar susține într-un astfel de demers prin a nu elibera autorizații de construcție într-un mod haotic. În schimb, nu am fost informați (am căutat noi tot timpul), nu ni s-a cerut părerea și am rămas pe dinafară complet. 

Când am transmis o informare către familia Pop, prin care le explicam ce prejudicii ne aduce construcția lor, am fost amenințați cu plângeri penale pe motiv că-i șicanăm. 

Iar ca o primărie să îți spună negru pe alb că un certificat de urbanism e sau poate nu e ca pe site-ul ei oficial, fără să ni-l arate, înseamnă că termenul de transparență e o miciună totală. Ce face Primăria Cluj? Urbanism sau cotețe?”, relatează soții Cristureanu. 

Ultima cale rămasă pentru aceștia a fost cererea de chemare în judecată, unde au solicitat anularea autorizației de construcție și obligarea primăriei să respecte legea. Solicitarea a fost înregistrată la Tribunalul Cluj pe 17 iunie, iar procesul se poate întinde pe ani de zile (fond și apel). 

Familia Pop își poate termina casa fără probleme până la o sentință defintivă pronunțată. Chiar dacă familia Cristureanu obține câștig de cauză, termenul de „DEMOLARE” este aproape nul în Cluj-Napoca.

În încheiere, priviți cele două parcele, fotografiate în urmă cu câteva zile…Imaginați-vă să construiască și familia Cristureanu o clădire identică… unde ar trebui amplasate ferestrele? Ce intimitate ar exista? Dar spațiu verde?

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version