Imaginile cu trei săteni din localitatea Făureni, comuna Vultureni, care au reparat un drum comunal cu lopețile, au apărut pe rețele de socializare fiind preluate de o bună parte a presei locale. Ziar de Cluj a vrut să afle și ce are de spus primarul comunei Vultureni, Eugen Mureșan, cel care conduce această comună din 2004.
Într-o declarație pentru Ziar de Cluj primarul Eugen Mureșan a precizat că doi dintre cei care au reparat drumul erau beneficiari de ajutor social, prin urmare sunt nevoiți să presteze muncă în folosul comunității. Primarul consideră chiar că ar trebui ca și alți cetățeni să dea dovadă de spirit civic și să pună mâna pe lopeți și să astupe gropile de pe drumurile comunale.
„Acolo în localitatea Făureni este un drum comunal de 3,5 kilometri care e pietruit și ca în fiecare iarnă și în perioada asta s-au făcut câteva gropi în el. O parte din săteni care beneficiază de ajutorul social și care trebuie să presteze muncă în folosul comunității au fost și au luat pietriș de pe margine și au astupat o parte din gropi. Alți cetățeni care au trecut prin zonă și care nu sunt cei mai buni prieteni ai mei, au fotografiat, că acuma toată lumea fotografiază, au pus pe Facebook și au dat o anumită interpretare. Bineînțeles că este datoria noastră să întreținem aceste drumuri și le întreținem în limita posibilităților și a bugetului pe care îl avem. În fiecare an s-au făcut lucrări și se vor face în continuare. Într-adevăr au fost oameni acolo și bine au făcut. M-aș fi bucurat dacă era un exemplu și veneau mai mulți ca să contribuie. Primarul e unul singur, avem 15 kilometri de drumuri comunale, nu pot umbla cu lopata dintr-o parte în alta să le acopăr. În primăvară, când timpul permite o să mai aducem material și o să mai acoperim gropile până vom putea trece la proiectul pe care îl avem. Nu cei care au prestat serviciul s-au dat în bărci și au luat atitudinea care au luat-o, ci trecătorii care au diferite nemulțumiri. Nu s-a întâmplat nimic deosebit, e un lucru pozitiv că au acoperit gropile și eu m-aș bucura să fie mai mulți. Acuma gurii lumii e slobodă, fiecare vorbește ce știe și cum vrea”, a declarat primarul comunei Vultureni.
Despre o asfaltare a acestui drum nu poate fi vorba deoarece Primăria are un proiect de introducere a apei potabile, iar abia apoi se va putea discuta despre asfaltarea drumurilor.
„Asfaltare pentru acel drum nu se face și nu s-a făcut încă pentru că avem un proiect de alimentare cu apă care e finanțat și avem autorizație de construcție și nu putem să facem asfalt și după aceea să-l spargem și să introducem apa”, a explicat primarul.
Așa cum menționam și în articolul precedent, Eugen Mureșan (PNL) este primar în comuna Vultureni din 2004, adică de 17 ani. Considerăm că a avut timp suficient pentru a aduce apa potabilă în comună și pentru a asfalta drumurile comunale, dar după cum spune chiar el, a făcut tot ce s-a putut în limita bugetelor și a posibilităților. Probabil că locuitorii din Vultureni sunt mulțumiți de activitatea sa de primar, altfel de ce să-l fi votat pentru a cincea oară consecutiv.