Din oras

Cum a transformat Primăria trotuarul de pe un întreg bulevard într-o parcare, iar în locul parkingurilor a desenat cu creta pe asfalt

Nici n-a început bine anul școlar, din cauza bâlbâielilor PNL-iste la nivel de guvern, că municipiul Cluj-Napoca s-a oprit în timp din cauza blocajelor din trafic. Soluțiile-minune implementate de Primărie, precum benzile dedicate pentru autobus, nu au fost decât praf în ochi în contextul în care încercând să rezolve problema traficului, fie și partial, administrația locală a gonit pietonii pe carosabil. Chiar și acolo unde spațiile pietonale erau ceva mai generoase, administrația Boc a făcut ca benzile de circulație pentru autoturisme să dispară, iar un întreg șir de mașini a fost urcat pe trotuar.

Cel puțin aceasta este situația pe una dintre puținele zone pietonale oarecând spațioase și verzi, precum este trotuarul de pe Bdul Nicolae Titulescu (fosta stradă Pata), acolo unde de mai bine de un an de zile autoturismele sunt parcate nestingherit pe trotuar. 

Din această cauză, atât spațiul pietonal, cât și cel verde, a fost grav afectat, copacii au fost toaletați agresiv ori tăiați definitiv, iar în plus, după ce a demolat o serie de garaje de pe străduțele adiacente Bdului Nicolae Titulescu, administrația locală nu a făcut decât să traseze câteva parcări, la sol, cu creta. 

În lipsa unor investiții serioase, a noilor parkinguri, autoturismele ocupă spațiul pietonal de pe ambele sensuri de mers. 

Așa a fost înființată banda dedicată transportului în comun, cu care nu a ezitat să se laude edilul clujean: cum ar veni, problema traficului dintr-o zonă centrală a Clujului a fost soluționată.

Nimic mai fals.

Treptat, pietonii sunt lăsați pe margine. Mai exact, pe partea carosabilă, întrucât trotuarele sunt pline de autovehicule parcate.

Emil Boc, despre benzile dedicate pentru transport în comun, fluidizarea traficului și demolarea garajelor:

„Nu e privită întotdeauna cu ochi buni, la prima citire și la prima prezentare. (n.red. reorganizarea circulației pe strada Nicolae Titulescu). Orice proiect de restructurare urbană, că vrem să facem parking, că vrem să facem benzi dedicate, prima reacție e negativă, de a nu schimba, ce se va întâmpla, va fi aglomerație, că nu-și mai parchează omul mașina unde a fost obișnuit să o facă.

În această primăvară, obiectivul este ca măcar pe un sens și eu aș dori pe sensul de venit înspre oraș, de la Iulius Mall înspre centru, să se fluidizeze traficul pentru transportul în comun și nu numai, să avem o linie dedicată transportului în comun. Va continua procesul de demolare a garajelor, începând cu zonele unde se va implementa banda dedicată transportului în comun”, declara Emil Boc în martie 2019.

Până în toamna anului trecut, Primăria a demolat cca 500 de garaje în Gheorgheni:

490 de garaje din 507 au fost desființate voluntar în Cartierul Gheorgheni, de o parte și de alta a arterei principale, Bdul Nicolae Titulescu.

Zis și făcut.

Garajele au fost demolate, iar în schimb, administrația a vopsit locuri de parcare la sol. Acum, curțile interioare ale blocurilor din zona Titulescu sunt pline de autoturisme. Desigur, un loc de parcare trasat cu creta nu îți ferește autoturismul de intemperii, nu oferă siguranța pe care o oferea un garaj. 

Astfel, în timp ce în cartierul Mănăștur, Primăria anunță 2-3 parkinguri, localnicii din cartierul Gheorgheni se mulțumesc cu parcările la sol. Desigur, până și aici vor fi ridicate noi parkinguri, dar nu în mandatul actual al primarului, care e pe sfârșite. 

Dacă în 16 ani un asemenea obiectiv părea imposibil, poate în următorii 16 ani, același edil se va apuca și de modernizarea acestei zone. 

Până atunci însă, autoturismele vor continua să ocupe spațiul destinat pietonilor.

La o adică, după ce a distrus puținele trotuare rămase, Primăria lansează un nou program: Cluj – oraș pentru pietoni.

După modelul garajelor desființate, putem înțelege că e mult mai simplu să demolezi și să distrugi, decât să realizezi ceva, bunăoară, noi parkinguri. În aceeași cheie de interpretare, după ce i-a lăsat pe pietoni fără trotuare, administrația Boc propune acum programe de prioritizare a zonelor pietonale. 

Alți bani, altă poveste. Doar costurile sunt suportate în continuare de clujeni. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version